Mai aprind din cînd în cînd televizorul să mă mai enervez puțin. 

Invariabil apare pe ecran cîte un energumen de prin guvern sau de la vreun partid politic sau un funcționar de nivel înalt sau un doctor de renume internațional sau un epidemiolog, sau toate la un loc. De regulă are ceva de vîndut, foarte ieftin. Pe lîngă minim cele trei funcții pe care le deține simultan în diverse comisii, instituții sau firme, respectivul mînuiește la perfecție funcțiile exponențiale pe scară logaritmică. Cînd termină emisinuea de pe un canal, fuge repejor pe altul, astfel încît poți avea privilegiul să îi vezi mutra aproape non stop, dacă insiști. Nu știu totuși cînd mai are timp să meargă la toaletă, sau să își facă jobul lui de bază, la spital, la guvern, la firmă, etc, cu atîtea pe cap.

Îl vezi cum își umflă pieptul de plăcere cînd îți spune cu mîna pe inimă, sub privirile aprobatoare ale jurnalistului care pune întrebări grele, cam ca într-un interviu luat de Patapievici lui Liiceanu (sau invers), că singura lui grijă e sănătatea populației și că de aia e nevoie de deciziile alea dificile, cum ar fi sigilarea cu folie din plastic a raioanelor de chiloți și șosete din magazine.

Mă uit așa la ei și îmi amintesc de personajele alea, Villefort, Danglars și Mondego, de unde au plecat, unde au ajuns și prin ce mijloace.