01 februarie 2023

Vai, nu mai pot.

Mi-ar plăcea ca atunci cînd vine cineva să mă vadă pentru o chestie, să îmi vorbească în propoziție, cu subiect și predicat. Aș vrea ca propoziția să fie cît de cît corectă. Aș vrea ca persoana să nu facă presupuneri prea optimiste despre inteligența mea și să îmi explice problema băbește. Aș vrea să nu mai considere nimeni că le știu pe toate sau că trebuie să le știu pe toate și astfel să știu prin telepatie care e  problema și să mai dau și o soluție.

Aș mai avea o urare pentru ăia care mă caută pe Teams și îmi spun "Hi, how are u", "Bonjour, ça va?" și după aia tac: să vă ia naiba. Nici nu vă mai răspund.

Sînt uzat, mai e mult pînă la pensie. Dacă știe cineva vreo metodă sigură de cîștigat bani mulți cu efort puțin, sau deloc, să îmi scrie, dar cu subiect și predicat.


2 comentarii:

lektor spunea...

Vånare de vånt e råspunsul!

Zdrîngu spunea...

Atunci sa bem ceva.

Trimiteți un comentariu