26 septembrie 2025

Nu știu cum fac și ce simt alții dar eu sînt din ce în ce mai puțin tolerant în anumite situații și mă frustrează foarte mult neputința-mi. E totuși o lume din ce în ce mai neserioasă.

Știu, la toți ne e greu, unii sînt bolnavi la spital, e foame în Africa, rușii ne atacă, Trump e un descreierat. Dar orișicît.

Exemple:

Mi s-a îndoit urechea de la deraior de la bicicletă. Pentru cine nu știe, asta e o piesă specifică a constructorului cadrului, se găsește numai la magazinele mărcii respective, foarte greu la alții. Caut pe internet, sun în stînga și în dreapta, nu vroia nimeni să-mi spună care e piesa bună. Îmi zice unul că îmi dă un mail în 2 ore. Am așteptat o săptămînă. Reușesc pînă la urmă să identific, comand, primesc mailul că să vin să o iau, la vreo 20km distanță. Ajung acolo, cică n-au primit nimic.

Altă dată, mi-am dus bicicleta la revizie. Trebuia să-mi schimbe cablurile și ghidolina (scociul acela care se înfășoară pe coarne). Știu, trebuia să îmi iau transmisie electrică și astfel nu mai aveam nici un cablu de schimbat. Am sunat cu o săptămînă înainte ca să iau randevu. N-a vrut să-i explic la telefon ce e de făcut, cică vedem la fața locului, dar negreșit mi-o face în aceeași zi. Ajung la data și ora stabilite, nu-și mai amintea de mine, cică să vin mai tîrziu. Ești nebun? Tu chiar crezi că n-am altceva de făcut? Cu chiu cu vai mă primește, se uită și zice că vai, e mult de lucru, cablurile sînt în interiorul cadrului, ce ne facem. Tăticu', știi să faci sau nu? Că biciclete cu cablurile în cadru există de vreo 15 ani ... Îi las bicicleta și îmi zice să vin pestre vreo două zile. Păi nu mi-ai zis că e gata azi? Că nu, că hîr că mîr. Dar mă sună el negreșit mîine dimineață. A doua zi am sunat eu pe la vreo 3 după masa ca să-mi spună că e gata de ieri. Mă duc să o iau, se plînge iar că ce a muncit din greu cu cablurile din interior, dar că, ghinion, cînd a pus ghidolina, a rupt-o. Tipul nu pare jenat de situație, nu se scuză deloc, dar cică mă sună el săptămîna viitoare să vin să îmi pună alta. Nu știu cum să spun, dar ca să rupi o ghidolină, trebuie să fii din cale afară de bou, iar ca să te plîngi de cabluri în interior e cam deplasat pentru un mecanic. Pînă și eu știu să fac, dar mi-am zis că mai bine plătesc pe altul. Evident că nu m-a sunat săptămîna următoare. 105 neuro toată distracția.

Aveam o problemă la o priză de rețea, în casă. Sun un electrician, vine, se uită, dă din cap, scoate un aparat, măsoară, zice că trebuie schimbată priza, scoate cleștele de cabluri de rețea, meșterește ceva și după aia zice că nu poate să îi facă nimic că, trăgînd de cablu, l-a rupt în perete. 50 de neuro pentru deplasare.

Ieri mi s-a terminat bateria de la broasca de la dulăpiorul de la servici. E broască din aia electronică, cu cod. Sun la serviciul competent, explic, vine nea omul, schimbă bateria și dă să plece. Stai așa, nu testăm un pic, să vedem dacă merge? Bineînțeles că nu mergea. Scoate atunci un ciocan mai mare, bate ceva pe acolo și o rupe cu totul. Îmi zice că nu poate să facă nimic și mă lasă în ploaie.

Azi mă duc la eco-point să arunc o saltea uzată. Eco-point-ul ăsta e un serviciu al primăriei unde poți merge să arunci deșeuri mari. Mă uit pe gugăl, văd că e deschis pînă la 12. Pe sait la primărie scria la fel. Mă pornesc cu mașina pe la vreo 11 și 20. Pe drum, prind camionul de gunoi pe o străduță îngustă. Puțin mai încolo era drumul închis că săpau nu știu ce, mă uit la ceas dar ok, mai am timp. Ajung pe la 11h53, pentru un drum ce mi-ar fi luat 10 minute. Dar nu-i grav, închide la 12, nu? Nu. Debilul de la intrare nu mă lasă să intru, că el închide la 11 și 45. Îi arăt ce scrie pe pancarta de la intrare, că închide la 12. Cică să mă plîng la primărie. Connard.

Vorbesc cu un băiet la servici, aveam o treabă de făcut. Îi explic ce și cum, ba îi și scriu într-un tichet cam care-i treaba. Dar îi precizez negru pe alb că e orientativ, adică mă bazez pe el să facă o analiză ceva mai amănunțită și să trateze cazurile pe care nu le-am identificat înainte. Doar e inginer, ce naiba! După vreo două zile îmi zice că gata șefu, s-a rezolvat, instalăm în producție. Instalăm în producție și după vreo 5 minute începe să nu mai meargă nimic. Bine bă, dar ai verificat înainte ca să vezi dacă merge? Cică nu. De ce? Nu era scris în tichet. 

Colegul Hassane îmi explică în timpul ăsta că ucrainenii n-ar fi în război acum dacă ar fi respectat acordul de la Minsk.

Ce-i de făcut?

09 septembrie 2025

La 9 ani distanță

Deși vacanța se terminase, am primit un mail pe la vreo joi că vremea o să fie bună pe duminică. Așa că m-am înscris. Am lăsat regretele pentru după. În treacăt fie spus, să-i dea Domnul sănătate și împlinirea tuturor dorințelor funcționarului care a eliminat obligativitatea certificatelor medicale pentru astfel de evenimente.

Am parcurs 600km cu mașina sîmbătă. Au fost unele averse, un cer gri depresiv pe alocuri, dar și soare. Odată ajuns, mi-am luat numerele de participare și tricoul inclus în preț. Am agățat frumos un număr de bicicletă și am prins cu șpelci un altul pe tricou, cum era prevăzut de regulament. M-am plimbat puțin prin stațiune și m-am minunat de luxul opulent de acolo. Am mîncat o troacă mare de paste și m-am culcat. Nu prea am închis ochii noaptea. 

Dimineața m-am prezentat la start alături de ceilalți 700 de participanți. Cerul era albastru și nu era nici un nor. Ziua avea să fie bună. 

Crest Voland - Forclaz - Col des cyclotouristes

Picioarele erau în formă, urcam fără urmă de oboseală, întreceam pe toată lumea. Mont Blanc se vedea frumos conturat pe cerul de un albastru perfect. Din păcate, cobor ca un fier de călcat și tot ce cîștigam în urcuș, pierdeam în coborîre. Mă depășeau băieții și fetele într-o veselie.

Ajuns la Beaufort, unde se fac brînza și cîrnații omonimi, aveam de ales să mă întorc pe Col des Saisies sau să o mai lungesc cu Col du Pré. I'm not a pussy și, cum zisesem, să lăsăm regretele pe mai tîrziu. În plus, aveam niște conturi de reglat cu Col du Pré de astă vară, cînd n-am avut curajul să-l urc, să nu pățesc ceva. Așa că am purces curajos în roata unor belgieni epilați și tineri, cu accentul aferent. La început, nimic deosebit ca pantă, iar muntele era excepțional sub soarele acela ireal. Ultimii 7km din urcuș au fost totuși ceva ce nu mai servisem de multă vreme. Belgienii mă abandonaseră de o bună bucată. Dar și sus, un Mont Blanc de carte poștală și un Lac de Roselend așijderea! Am mîncat niște chec și băut niște cola la ravitaillement-ul de la Col de Meraillet, înainte să încep coborîrea înspre Beaufort, unde a început ascensiunea finală a Col des Saisies, cică relativ ușor, numai că lung de 15km. Am urcat bătrînește și totuși am depășit pe mai mulți, unii care mergeau de-a dreptul pe jos, pe lîngă bicicletă.

Am ajuns cam fezandat la ravitaillement, chiar în vîrf, iar niște chec cu cola, și iar coborîre, urmată de un faux plat de vreo 8km pînă la Megève, unde mi-am luat medalia de finișăr, am mîncat, m-am urcat în mașină și am plecat, 600km întors. Și astfel s-a încheiat vara.

Frumos. Mi-a plăcut foarte mult.

https://www.strava.com/activities/15648748280


2016

2025