09 mai 2005

Phir bhi dil hai Hindustani

Mînat de la spate, din curiozitate nostalgică, dar şi pentru a satisface lipsa de referinţe culturale a unor prieteni, săptămîna trecută am fost la film. Pe tot parcursul celor trei ore - film de "două serii" - am rămas lipit de scaun, cu sufletul la gură, trăind cu intensitate fiecare moment.

Prin trăire cu intensitate se înţelege faptul că m-am distrat copios la fiecare scenă tragică a filmului, simultan cu ceilalţi spectatori prezenţi, pe obrajii cărora am putut vedea lacrimi de bună dispoziţie. De exemplu, atunci cînd personajul principal îşi ţine mîinile în dreptul inimii şi spune retoric că nu poate să îşi mărturisească flama frumoasei vecine din cauză că e bolnav incurabil, avînd nevoie urgentă de un transplant. În naivitatea mea, sperînd la un sfîrşit fericit al filmului, mi-am închipuit că avea nevoie de un transplant de rinichi, care se putea aranja prin sacrificiul unuia dintre personaje, dar apoi mi-am dat seama că indienii nu se joacă cu organele: omul avea nevoie de o inimă.

Am ieşit din sală fericit, fredonînd memorabilul cîntec al lui Raj Kapoor, precum Gibreel Farishta* cînd cădea din avion:
Mera joota hai Japani
Yé patloon Inglistani
Sar pé lal topi Rusi
Phir bhi dil hai Hindustani

care în traducere ar însemna:

Am pantofi chinezesti
Pantalonii englezesti
E nemteasca haina mea
Indiana inima

Observaţi cum "Japani" înseamnă de fapt "chinezeşti" iar "Rusi" "nemţesc".

3 comentarii:

M spunea...

Ca orice scormonitor de profesie, dadui peste urmatoarele:

<< "O, my shoes are Japanese," Gibreel sang, translating the old song into English i semi-conscious deference to the uprushing host-nation, "These trousers English, if you please. On my head, red Russian hat; my heart's Indian for all that." >>

Din referinta data chiar de tine (pag. 5).

http://www.amazon.com/gp/reader/0312270828/ref=sib_fs_top/103-2644939-2274202?%5Fencoding=UTF8&p=S00G&checkSum=kokmU%2BYAEEkqCFVaXyaKuUP7ReKY6YNWLpjZPO5Qgtk%3D#reader-page

Pe cine sa cred? Oricum nu conteaza. Din toate astea, esentiala e inima si traducerea ei corecta. :)

Zdrîngu spunea...

Eu am gasit traducerea in romana pe situl Monitorului de Cluj, intr-un articol al lui Radu Pavel Gheo:
http://arhiva.monitorulcluj.ro/2000/2000.12.16/opinii2.html
Am ales-o intentionat pe asta, tocmai pentru ca Japani devenea chinezesc :)

M spunea...

Aha! Interesant contextul. Constat din nou ca nici o scormoneala nu e in zadar. :)

Trimiteți un comentariu