Texte de căpătîi ...

... de care îţi aminteşti dimineaţa, pe cînd îţi mesteci croissant-ul, simbol al integrării reuşite.


"Petrecu acolo vreme uitată, fără a prinde de veste, fiindcă rămăsese tot aşa de tânăr, ca şi când venise. Trecea prin pădure, fără să-l doară măcar capul. Se desfăta în palaturile cele aurite, trăia în pace şi în linişte cu soţia şi cumnatele sale, se bucura de frumuseţea florilor şi de dulceaţa şi curăţenia aerului, ca un fericit. Ieşea adesea la vânătoare; dar, într-o zi, se luă după un iepure, dete o săgeată, dete două şi nu-­l nimeri; supărat, alergă după el şi dete şi cu a treia săgeată, cu care îl nemeri; dară nefericitul, în învălmăşeală, nu băgase de seamă că, alergând după iepure, trecuse în Valea Plângerii.

Luând iepurile, se întorcea acasă; când, ce să vezi d-ta? deodată îl apucă un dor de tată-său şi de mumă-sa."


şi mai încolo


"Văzând palaturile dărămate şi cu buruieni crescute pe dânsele, ofta şi, cu lacrămi în ochi, căta să-şi aducă aminte cât era odată de luminate aste palaturi şi cum şi­a petrecut copilăria în ele; ocoli de vreo două-tei ori, cercetând fiecare cămară, fiecare colţuleţ ce-i aducea aminte cele trecute; grajdul în care găsise calul; se pogorî apoi în pivniţă, gârliciul căreia se astupase de dărămăturile căzute.

Căutând într-o parte şi în alta, cu barba albă până la genunchi, ridicându-şi pleoapele ochilor cu mâinile şi abia umblând, nu găsi decât un tron odorogit; îl deschise, dară în el nimic nu găsi; ridică capacul chichiţei, şi un glas slăbănogit îi zise:

- Bine ai venit, că de mai întârziai, şi eu mă prăpădeam.

O palmă îi trase Moartea lui, care se uscase de se făcuse cârlig în chichiţă, şi căzu mort, şi îndată se şi făcu ţărână."

(Petre Ispirescu, Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, preluat de la Scriptorium)

Alcool

Aseară, pe cînd aşteptam împreună cu doamna să fiarbă orezul pentru cină, mi-a trecut prin cap ideea că ar merge bine un rachiu. Am desfăcut atunci un şîp cu ţuică ce-l aveam de pe timpul ultimului voiaj în România, am pus oleacă pe fundul unui pahar şi l-am dat pe gît.

Numai ce încep a simţi în articulaţii amorţeala agreabilă a ţuicii, că doamnei îi vine ideea să mergem la cel supermarché la cumpărături în vederea umplerii frigiderului. Ne scoborîm de îndată în parcare, ne suim în automobil, comut în modul turbo şi ieşim pe stradă.
Acord prioritate cu curtoazie unor pietoni, plus o prioritate de dreapta, ceea ce are ca efect un claxon furios din spate, apoi intru în hăţişul de străzi subterane de la Défense. În mod excepţional reuşesc să văd un semafor roşu şi opresc. Imediat ce se face verde, semnalizez stînga şi după 50 de metri mă opresc flicii.

- Bonjour, control de alcoolemie.

Deşi la o alcoolemie strict inferioară a 50mg/l de sînge (sau 25mg/l de aer expirat) nu risc nimic pentru că e legal, recunosc că am simţit un oarecare stress amestecat cu un sentiment de ciudă asemănător cu acela cînd la un examen îţi pică un subiect din singurul curs pe care nu l-ai citit. Şi asta mai ales cînd m-am uitat la doamna care se tăvălea de rîs alături. Probabil că ceva s-a văzut pe faţa mea de killer des Carpates (hopa!) că poliţista m-a întrebat:

- Aţi băut ceva?

Atunci i-am arătat cu degetul mare şi arătătorul semnul de atîtica.

Aha, aşa deci, a dat ea din cap zîmbind cu subînţeles, în timp ce sarkozelul coleg cu ea îmi lua actele cu o mînă şi cu cealaltă îmi băga ştuţul de la alcooltest în gură.

Am suflat eu ce am suflat preţ de o veşnicie, poliţaiul tot îmi spunea encore, encore şi tocmai cînd mă albăstrisem asfixiat tot, mi-a zis să mă opresc. Replica dezamăgită n-a întîrziat să apară:

- Nu cumva vă bateţi joc de noi Monsieur? imi zice tanti poliţista, arătîndu-mi aparatul pe care scria 0,00. Poftim actele şi circulaţi.

Hôpital St Joseph j'écoute

- Spitalul Neuilly*, vă ascult.
- Scuzaţi vă rog, am nevoie destul de urgentă să văd un medic.
- Nu se poate, toţi medicii noştri sînt ocupaţi pînă la sfîrşitul lui august. Dar de ce vreţi neapărat să vă consultaţi?
- Pentru că am făcut nişte analize recomandate de specialistul X şi nu au ieşit bine, iar cei de la laborator mi-au zis că trebuie să mă consult de urgenţă.
- Şi de ce nu vă duceţi la d-l X?
- Pentru că d-l X e în concediu.
- Dar ce nu a ieşit bine la analize?
- Pai cutare şi cutare parametru sînt în exces.
- Aaaa, nu e grav, o să treacă sigur, reveniţi în luna septembrie.
- Bine, dar cei de la laborator ...
- Uitaţi care-i treaba, cînd vă zic că o să treacă!
- Dar analizele ...
- Ştiţi ce, eu nu mă pricep, nici măcar nu sînt doctor, eu doar răspund la telefon.
- Atunci cum vă permiteţi să daţi sfaturi? N-ar fi mai bine să-mi faceţi o programare urgentă la un doctor?
- Vă rog să nu ţipaţi la mine, mă agresaţi!


În Franţa trăieşte o artistă care se numeşte Anne Roumanoff. Ea face un spectacol one man show la teatrul Bobino de pe rue de la Gaîté, lîngă Montparnasse. Nu prea mă dau în vînt după stilul ăsta de spectacol, însă Anne Roumanoff chiar mă face să rîd. Socotesc că scenele interpretate sînt o copie caricaturală reuşită a unor situaţii reale. În unul dintre scheciurile ei, "Hôpital St Joseph j'écoute", e vorba despre o asistentă de la triajul spitalului St Joseph, care trebuie să răspundă la telefon şi să dirijeze bolnavii spre serviciile potrivite. Are accent antilez, foarte bine imitat şi este extrem de puturoasă. Dialogurile telefonice ale asistentei seamănă mult cu cel de mai sus (dar mult mai reuşite, evident), care din păcate e real.

Adevărul e că propaganda mediatică franceză bagă consumatorului de rînd pe gît cu obstinaţie ideea că sistemul de asigurări de sănătate francez e cel mai bun din lume (textual), în ciuda faptului că există un deficit de 15 miliarde de euro şi că miniştrii sănătăţii se dau de ceasul morţii cu măsuri-frecţie ca să reducă acest deficit. Pentru că este atît de bun sistemul lor, întîmplări ca cea prezentată par absolut neverosimile.

--------------
* Neuilly sur Seine este localitatea unde pînă nu de mult Sarkozy era primar. Este un oraş reputat prin caracterul său aristocrat, deci şi prin preţurile imobiliare extrem de ridicate. De cîteva ori am auzit expresia: "tu parles le neuilly?" - "vorbeşti limba neuilly?", cu referire la modul aristocrat de a fi şi a vorbi al locuitorilor oraşului.