Alcool

Aseară, pe cînd aşteptam împreună cu doamna să fiarbă orezul pentru cină, mi-a trecut prin cap ideea că ar merge bine un rachiu. Am desfăcut atunci un şîp cu ţuică ce-l aveam de pe timpul ultimului voiaj în România, am pus oleacă pe fundul unui pahar şi l-am dat pe gît.

Numai ce încep a simţi în articulaţii amorţeala agreabilă a ţuicii, că doamnei îi vine ideea să mergem la cel supermarché la cumpărături în vederea umplerii frigiderului. Ne scoborîm de îndată în parcare, ne suim în automobil, comut în modul turbo şi ieşim pe stradă.
Acord prioritate cu curtoazie unor pietoni, plus o prioritate de dreapta, ceea ce are ca efect un claxon furios din spate, apoi intru în hăţişul de străzi subterane de la Défense. În mod excepţional reuşesc să văd un semafor roşu şi opresc. Imediat ce se face verde, semnalizez stînga şi după 50 de metri mă opresc flicii.

- Bonjour, control de alcoolemie.

Deşi la o alcoolemie strict inferioară a 50mg/l de sînge (sau 25mg/l de aer expirat) nu risc nimic pentru că e legal, recunosc că am simţit un oarecare stress amestecat cu un sentiment de ciudă asemănător cu acela cînd la un examen îţi pică un subiect din singurul curs pe care nu l-ai citit. Şi asta mai ales cînd m-am uitat la doamna care se tăvălea de rîs alături. Probabil că ceva s-a văzut pe faţa mea de killer des Carpates (hopa!) că poliţista m-a întrebat:

- Aţi băut ceva?

Atunci i-am arătat cu degetul mare şi arătătorul semnul de atîtica.

Aha, aşa deci, a dat ea din cap zîmbind cu subînţeles, în timp ce sarkozelul coleg cu ea îmi lua actele cu o mînă şi cu cealaltă îmi băga ştuţul de la alcooltest în gură.

Am suflat eu ce am suflat preţ de o veşnicie, poliţaiul tot îmi spunea encore, encore şi tocmai cînd mă albăstrisem asfixiat tot, mi-a zis să mă opresc. Replica dezamăgită n-a întîrziat să apară:

- Nu cumva vă bateţi joc de noi Monsieur? imi zice tanti poliţista, arătîndu-mi aparatul pe care scria 0,00. Poftim actele şi circulaţi.