Ultima oră
Numai ce ne-am pus centurile de siguranţă şi am dat să pornesc reactoarele, am constatat că Hummerului îi venise cheful să nu mai aibă baterie. Cum talentul meu tehnic dă pe afară, am trimis-o pe doamna cu delicateţe înapoi acasă, urmînd ca eu să găsesc o soluţie salvatoare. Am apelat atunci cu încredere la paznicul parcării care s-a oferit cu voioşie să mă împingă. Mă sui în cockpit, sun turnul de control şi mi se alocă pista 026. Ajutorul meu începe să mă împingă. Numai că omul era cam mărunţel şi nu dovedea deloc. Aşa că l-am convins să se urce el la volan şi să împing eu. Cînd prinsesem ceva viteză, am constatat că noul şofer nu ştia să ţină volanul drept şi că încă puţin şi ne izbeam în celelalte Hummer-uri parcate cuminţi la locurile lor. Nici pe frînă nu ştia să apese, aşa că numai eu ştiu cum m-am agăţat de vehicul într-un gest de disperare - cu gîndul la ordinul de mărime a asigurării ce o voi fi plătit la anul - ca să-l opresc în final la un mm de un nevinovat Porsche, a cărui tablă gri metalizat strălucea nesimţit în lumina becurilor chioare. Am hotărît atunci că e mai cuminte să mă repliez spre locul meu de parcare, fluierînd a pagubă. Atunci a apărut Făt-Frumos şi mi-a propus să pornesc de la bateria calului lui, cu ajutorul cablurilor ce le avea în coburii şelei pentru astfel de ocazii. La a doua cheie, zumzetul liniştitor al puternicului motor de 1,2 litri mi-a adus pacea în suflet. Doamna a coborît imediat şi purtaţi de bidiviu repede ca vîntul am ajuns unde ne-am dorit.
Ce frumos a fost la Ikea!
2 comentarii:
Cred că înseamnă mai degrabă "pajistea din mijlocul pădurii suedeze populată de elani cu coarne şi copite de jad".
Mai multe informaţii la www.ikea.cn
Trimiteți un comentariu