04 iulie 2006

Tehnice

Mi-am propus să mă aplec mai puţin înspre chestiuni de ordin tehnic, însă şefa şi-a depăşit azi limitele cunoscute. Nu mă pot abţine aşadar să nu împărtăşesc şi altora experienţa avută.

Ştiam deja că este un fan al instrucţiunii go to, "dacă este bine folosită" (rîsete cu spume, dar pe înfundate, ale asistenţei) dar să zicem că asta e o reminiscenţă a culturii ei cobolistice. Azi a primit un CV al unui tip care ar urma să vină în curînd în echipă. În momentul în care l-a deschis, a început să facă legi prin birou cum că ce e cu CV-ul ăsta de merde, pe motiv că respectivul a scris mai pe la început că participă la proiecte Open source. Este un lucru bine ştiut că Open source nu face parte din cultura întreprinderii, fiind echivalent cu nerespectarea normelor interne, foarte rigide. Majoritatea celor care lucrează titulari în bancă fac alergie doar la simpla pronunţie a sintagmei. Un tip inteligent care se implică în astfel de proiecte nu prezintă deci garanţii de seriozitate. În mod sigur el va veni aici şi îşi va face opensursul pe spinarea băncii, în loc să se ocupe ca orice om normal cu mersul la cafea, cu vorbitul la telefon şi cu ţeserea de intrigi pentru desfiinţarea adversarilor din celelalte servicii.

2 comentarii:

Alex Brie spunea...

Ooops... Chiar ca o sefa dilbertiana.

Eu zic ca oricum tipul nu s-ar acomoda prea bine la voi; probabil ca nici nu o sa reziste mai mult de perioada de proba; dar mai stii?
Tu pana la urma ai rezistat cu chiu cu vai, asa ca poate poate s-o da si el pe brazda :D ; eventual o puneti de un blog comun cu impresii din OfficeSpace

Zdrîngu spunea...

Prea tirziu sa o punem de un blog comun, pentru ca mai intii nu ma atrage ideea si apoi ca CV-ul a plecat direct la pubela.

Trimiteți un comentariu