Cum să pari intelectual în 4 paşi

1. Te urci în metrou şi ocheşti un loc strategic. Alături e o doamnă care citeşte Amélie Nothomb, în faţa ta e un informatician care se joacă la pleisteişăn portăbăl şi în faţa doamnei e unul cu ochelari fini care se uită în gol cu ultimul număr din Le Monde diplomatique în mînă. Cînd dai să te aşezi, trebuie să atingi din greşeală genunchii tuturor şi eventual să îi calci pe bombeuri spunînd pardon şi zîmbind cu graţie.
2. Cu mişcări tacticoase, iar dacă vecinii nu sînt atenţi, ai grijă să le dai cîte un ghiont, îţi scoţi din geantă un volum din Război şi pace în ediţie de buzunar pe care l-ai primit de la un Moş Crăciun ranchiunos şi răzbunător. Ca să nu superi pe Moş, te simţi obligat să cari cu tine piatra cubică măcar două-trei săptămîni. Scoţi aşadar volumul şi îl pui pe genunchi privindu-l un moment mai lung.
3. Ridici privirea către ceilalţi, constaţi satisfăcut că informaticianul a pierdut trei vieţi din neatenţie în timp ce se uita la tine, doamna silabiseşte titlul cărţii tale privind cu coada ochiului iar domnul ridică dintr-o sprînceană. Toţi au o teamă difuză în priviri.
4. Teama se transformă în groază cînd le zîmbeşti discret, suspini oleacă, apoi deschizi volumul la pagina 632, iei o poză visătoare şi te faci că citeşti.

De cart

Pe la Châtelet s-a urcat un moş. Imediat a început să îşi caute o bară ca să se ţină. Cum gesturile lui păreau cumva disperate, m-am ridicat şi i-am oferit locul. Remarcaţi în treacăt buna-mi creştere desăvîrşită. "Eşti drăguţ", mă refuză el, "dar mă descurc în picioare". Zicînd acestea, se agăţă de bara de sus cu mînerul umbrelei roşii pe care o avea în mîna dreaptă. "Sigur?" îl intrebai. "Absolut sigur! Am fost marinar şi am picioare de marinar", zise moşul bălăngănindu-se puţin în chip de demonstraţie. Cum o bară verticală se eliberase între timp, se prinse cu mîna stîngă de ea iar cu dreapta coborî umbrela şi îi sprijini vîrful ascuţit de bombeul cizmei într-o atitudine de Francis Drake. În coborîre, umbrela îi lovi piciorul, care sună a lemn. Vîntul îi flutura pletele şi eşarfa roşie de la gît iar buzele îi erau arse şi crăpate. Steaua polară luci un moment în ochiul lui de sticlă.
Înainte de Saint Paul, agăţat de o bară la vreo cîţiva metri mai încolo, un asiatic începu să vomite în valuri printre picioarele celorlaţi. "Oh là là!", exclamă franţuzoaica elegantă aşezată lîngă mine.

Nu-i totul pierdut

Adineauri, cînd ieşeam din birou neştiind ce să fac, să îmi umplu sticla de apă de la cişmeaua de alături în care din cînd în cînd cineva scuipă horcăit sau să mă duc jos să îmi iau nişte aqua minerale naturale frizzante, am zărit pe biroul lui F., camerunezul, Les quatres vérités (Home truths) de David Lodge.

În sfîrşit cineva cu care se poate discuta şi altceva decît despre ultima versiune de ceva! Partea proasta e că, de la atîta entuziasm, i-am dezvăluit fără să vreau, dar nu mai puţin nedelicat, deznodămîntul de la cartea de pe biroul lui şi m-am simţit obligat să îi spun că îi aduc luni să citească exemplarul meu din Changement de décor (Changing places). O să-l presez în fiecare zi să văd pe unde e, nu cumva să nu mi-l dea îndărăt, că ţin prea mult la cărţile lui Lodge ca să-mi permit din astea cu ele.

Gata, mă duc să îmi iau Hamărul de la garaj.

Zvîrrrrrr

zvvvvÎÎÎÎÎÎÎÎÎRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRR!*
Pentru mine, nu există zgomot mai excitant pe pămînt decît acela făcut de nişte reactoare care huruie în timp ce avionul în care sînt aşezat virează la capătul pistei şi în timp ce, cu inima strînsă de panică, ascult litaniile personalului navigant:

P.N.C. aux portes
Désarmement des tobogans
Vérification de la porte oposée
P.N.C., préparez vous pour le décollage

Sentimentul de pericol inerent al situaţiei este indisociabil de extrema jubilaţie a momentului. Sînt legat de scaun, fără nici o posibilitate de a reveni înapoi, stewarţii au dispărut din vedere şi stau legaţi de strapontinele lor incomode, aşa că nu am de ales şi trebuie să mă încred în tehnologia modernă. Noroc că, graţie farmecului personal, mă învîrt adesea să am un loc în primele rînduri ale aparatului şi beneficiez astfel de un pahar de şampanie de îndată ce călătorii s-au aşezat pe locurile lor, pahar care are marea calitate de a se urca repede la cap, adăugînd astel multă dulceaţă sentimentului de panică. La naiba, să gustăm mai bine din momentul prezent:
zvvvvÎÎÎÎÎÎÎÎÎRRRRRRRRRRRRRRRRRRRRR!
Acceleraţia mă lipeşte de scaun şi prin hublou iarba defilează în sens invers şi dispare rapid în timp ce aparatul se ridică în aer. Urechile încep să pocnească, nu mai aud nimic, văd cum oamenii din jur vorbesc precum peştii din acvariu. Avionul face un viraj şi vad jos o mare de lumini din care nu disting mare lucru. Deodată, totul devine clar, ovalul acela luminos e ca proiecţia axonometrică de la desen tehnic a unui cerc, numai că acela e bulevardul periferic şi linia aceea curbă care străbate cercul e Sena iar ştuţul acela mititel luminos dintr-o parte e turnul Eiffel.

Medamzemesio, nous vous informons que ce vol est non fumeurs ...

Încă un viraj, apoi se aude bing-bang-ul acela specific cînd stewardesa cea drăguţă de la capătul culoarului ridică receptorul şi, odată cu nişte trepidaţii pronunţate, afară se face beznă. În acelaşi moment, d'Artagnan moţăie în faţa ecranului calculatorului portabil din trenul ICE ce-l aduce din Gasconia lui natală, iar Milady simte un gol în stomac în timp ce avionul în care se află se înclină uşor înainte iar pilotul anunţă că tocmai a început procedura de aterizare. Tot în acelaşi moment, Porthos curăţă archebuza iar Athos tocmai constată dezamăgit că cel mai scump vin din magazinul în care se află costă doi euro.

Dar ce contează calitatea vinului cînd nu ne mai pasă pentru o clipă de cer sau pamînt, şi că ne-am hotărît să trăim clipa doar de dragul trăirii şi cînd berea e mai bună într-un pahar de şampanie?

----------------------
* În mod normal ar fi trebuit să scriu vrrrrrrrrrrrUUUUUUUUUUUUMMMMMMMMMMM! dar, pentru un minim de originalitate, încerc să imit cît pot de bine zgomotul de retevei aruncat în zare.