Thanks God French exist!

Mi-am amintit brusc de Hollywood ending. Acolo, taica Woody Allen joacă pe un regizor răsuflat atins de o orbire nervoasă în timpul filmărilor. Cum nu prea vroia să-şi recunoască problema, o ascunde cum poate el mai bine, dar filmul iese nasol de tot, cu încadrări de cacao, imagine neclară, etc. Bineînţeles că filmul are un succes nebun în Franţa.

Cam aşa senzaţie am avut la vizionarea filmului 12h08 à l'est de Bucarest, distins cu Caméra d'or la Cannes. Ca român, am intrat destul de confortabil în atmosfera din oraşul provincial românesc postrevoluţionar (Vaslui), m-am speriat de pocnetele petardelor vîndute de chinez, căruia i-am urat şi eu să se care la el în ţară şi să nu ne mai dea el sfaturi, am deschis şi eu împreună cu domnul Jderescu Dicţionarul de mitologie extras din biblioteca Mirona şi am urmărit interesat dezbaterea cu temă grea de la televiziunea locală care mi-a amintit brusc de Televiziunea Electron M-Bit din Rădăuţi - nu mă întrebaţi de ce. Şi am mai apreciat să îl revăd pe Ion Sapdaru pe care îl ştiam de la teatrul din Iaşi. Totuşi, mi se pare că e cam mult numele de film pentru ceea ce am văzut acolo.

Ţin pe această cale să îi transmit domnului cu accent românesc care îi dădea în permanenţă explicaţii convingătoare despre film cu voce tare prietenului său fără accent românesc şi rîdea cu hihihi, hăhăhă şi hohoho la orice vedea pe ecran că e un mare bou. Sînt convins că dacă sala n-ar fi avut un dispozitiv de bruiaj, i-ar fi sunat telefonul, ar fi răspuns şi i-ar fi zis interlocutorului:
- Alo! Alo! Mdea, eu sînt ... Mdea, sînt la cinema ... Nu pot să vorbesc, mă! N-auzi că sînt la cinema?! Bine ... Bine ... Dea. Hai pa.