04 iulie 2007

Complexitatea ciclomatică învinge

Aş vrea să spun mai întîi că luni am fost cu detaşamentul la nemţi ca să combatem nişte atitudini nesănătoase venite din partea unor capitalişti teutoni ordinari care şi-au băgat nasul în treburile noastre cinstite şi au făcut după aceea anumite insinuări. Aceste insinuări au totuşi un anumit fundament în realitate, dar, fiindcă idealurile noastre sînt cît se poate de nobile, a trebuit, pentru binele poporului şi înflorirea companiei, să mă transform preţ de cîteva ore în Segolène Royal şi să apăr cu mult elan principii şi idei în care nu credeam o iotă, dar care erau impuse de militanţi. În ciuda eroismului de care am dat toţi dovadă şi chiar dacă teutonii şi-au pierdut penele în luptă, detaşamentul nostru a rămas fără chiloţi. Operaţia a fost un succes, dar pacientul nu a prea i-a simţit efectele.

Modelul MVC strict

Oricum, cu prilejul glorioasei campanii efectuate pe pămînt inamic s-au mai prăbuşit nişte mituri în momentul în care taximetristul, pe o porţiune de autostradă cu viteza limitată la 80, depăşea cu 130, pe linie continuă, un camion.

Cred că e clar de acum că prea multe şedinţe de pionieri dăunează mult stărilor euforice pe blog. Altfel spus, locul acesta virtual s-a răsuflat în mod natural şi ireversibil cu contribuţia mea nemijlocită, fie printr-o atitudine pe care unii ar cataloga-o drept nesimţire, fie pur şi simplu prin refuzul delăsător de a bate cîmpii cu voioşie ca în vremurile bune. Este acesta un comportament demn de un adevărat pionier? Nu, dar sîntem în faţa dovezii vii a faptului că înainte n-aveam chiar nimic de făcut.
E drept ca nici cei care alimentau în mod obişnuit locul cu diverse aforisme nu mai au verva de altă dată, mulţi preferînd exprimarea solitară şi gîdilirea amorului propriu pe la casele lor. Pe scurt, şi-a cam băgat dracul coada, cu boche sau fără boche.

Adevărul e că m-am cam plictisit să mă dau rotund pe aici. :)

Mizajur:
Băăi, am închis plicul, am pus timbrul şi am uitat să mai zic vreo două. E posibil să ajung pi la Iaş mai încolo vara asta, vacans oblij. Aş vrea, dacă se poate, dacă ştiţ, să îmi ziceţ dacă în Iaş mai există acea zonă minunată unde merge tramvaiul 3 din Cucu înspre Tătăraşi. Mai întîi linia coboară într-o gaură unde se adună apa la ploaie şi mor toate tramvaiele acolo şi apoi urcă şerpuind printre magherniţe de pe timpul lui Pazvanti şi reintră la civilizaţie lîngă o piaţă. Piaţa aia nu mă interesează, mă interesează numai porţiunea de dinainte. Este încă în stare de conservare sau au construit fel de fel de modernităţi şi pe acolo? Tramvaie ceheşti mai există ca să mă urc pe uşa din spate într-unul şi să mă uit cum curge linia la vale? Că dacă nu, eu nu mai merg.

Aşa, cît despre datul rotund, observaţi vă rog că n-am trîntit uşa prea tare, că nu se ştie niciodata.

8 comentarii:

Anonim spunea...

Vai de mine Iliuţ v-a lovit introspectia si concluzia fireasca nu putea fi decit aia care se stie, adica daţ demisia deaici!
Ceea ce e normal, daca acu nu mai aveti timp de pierdut ca sa va dati rotund... intelegem...
De cind ma gindesc si eu la un asemenea pas... va admir curajul, nepasarea si delasarea si va voi jeli!

vio spunea...

draga iliutsa!
zona de maghernitse este bine mersi din cite imi amintesc din amintirea mea cind oi fi trecut ultima uara pe acolo. cit despre tramvaiu cehesc, nu cunosc asemenea, dar hirburi se gaseste, noi sa fim sanatosi.
io tot pe alea facute de cug (oare?) cele mai mirificente si pitoresti le conzider.
ai sa ai vacantsa boo si sa ai in ro vremea de e acu in francia, normal, dac-o dorej!

ps n-am consumat nimica, asa me-a venii sa mizgalesc:|

monsoux spunea...

naiv, cum ma stiti, si baiat sensibil, cum ma recomanda o revista de prestigiu in ale timpului liber, continuu sa cred in titlul acestui blog. In caz ca nu, io unde depun plangere, cum ca reclama mincinoasa?

Suzi spunea...

Iliuţ, ne-am interesat si cica sint si exista tramvaiele!, halta se cheama Padure acolo unde se ineaca ele tramvaiele si zona pitoreasca este ţganii de la Padure!
Daca o vedeţ pe mama, a treia casa pe dreapta este cu ferestre nema, sa faceţ pa cu minuţa, o recunoasteţ are niste dinţ lipşi si batic cu trandafiri roz!
Vacanta placuta, asteptam cu nerabdare imortalitatea vizuala!

Zdrîngu spunea...

Vai, imi dau lacramioarele de atita solidaritate. :)
Doamna Suzi, egzista si tramvaiele! Aceasta este chiar minunatie. Stiu ca se chiama Padure, ca doar am stat un an intr-un blocsor acolo. Treceam drept un ciudat ca eram admirator al pitorescului traseu al tramvaiului. Negresit voi flutura din batistuta pentru mama dumneavoastra.

Doamna Vio, de ce ma injurati? Ştiţ ce vreme este in Pariju actualmente?

Iar domnu' Monsux, plingerile se fac la politie! :)

Anonim spunea...

Deci Domnu' Iliuts,

Si dumneavoastra, dom'le, si dumneavoastra ?

Ce se-ntimpla, oare, prin blogosfera veteranilor de se-nchid (mai trintite, mai usurel - sa nu se rupa clanta) atitea usi in ultima vreme ?

andreiard - se duse, troniu - se duse... Noi cu cine mai raminem ?

vio spunea...

da ma referezam in sensu bun, nu sa congelesti, ci sa nu leshinezi de caaald!
io scriu cu geaca pe mine:|

Anonim spunea...

Ca stafie de dinozaur cu state vechi de serviciu in nivelari de shesuri virtuale va raportam draga comandante de detasament ca sintem inca sub influenta tunguskai de acum sase zeci de milioane de ani care ne-a afumat si ne-a prafuit artistic pina cind ne-am antisocializat fiecare pe la apartamentele nostre.

In rest, pe aici e cald, vinul execrabil, insa berea e buna. Pureedemerdputen, e cald.

Trimiteți un comentariu