Timpul trece, leafa merge, noi cu drag muncim

Vă rog să nu vă speriaţi, nu am revenit. Pentru plîngeri, vă puteţi adresa în continuare organelor competente.

Doream doar să subliniez în aceste momente că am consumat la prînz un vin portughez despre care nu îmi amintesc cum se cheamă, dar pe care l-am plătit, lucru pe care nu l-am uitat. Era un fel de Rioja ceva mai pervers. L-am degustat cu înghiţituri mici pînă ce, în mijlocul unei discuţii despre seriale TV descărcate ilegal de pe internet şi vizionate seara în familie, am simţit nevoia imperioasă de a scrie un roman. Dacă starea de plăcere dulce şi delăsătoare prin care însăşi variaţia indicelui CAC40 din ziua precedentă e sursă de poezie ar fi durat ceva mai mult, m-aş fi simţit în stare să rescriu într-o formă mai puţin vomitivă chiar Orbitorul cărtărescian, al cărui ultim volum mă voi simţi obligat să-l cumpăr în viitorul apropiat şi, de ce nu, m-aş fi simţit în stare chiar să zbor măcar puţin în bătaia săgeţii. Dar aşa, ieşind din restaurant, m-am mulţumit să îi ofer o ţigară primului cerşetor ce mi-a ieşit în cale şi să iau o bicicletă din staţia cea mai apropiată. Apoi am căzut pradă unui ictus amnezic.
În definitiv, uitarea e mai bună.