09 decembrie 2007

Album duminical

Zic unii că am sarcasm. Habar n-am, ce e sigur e că am un bentlei cu care merg săptămînal, la ore civilizate, în Bois de Boulogne ca să mai fac o mişcare. Cum ţineam eu volanul drept aşa ieri dimineaţă, taman pe allée de la Reine Marguerite, vedeam sprijinind vreun stîlp mai cîte o prostituată, mai cîte un travesti care probabil nu-şi îndepliniseră planul cincinal din noaptea ce tocmai se scursese sau poate că vroiau să meargă în vacanţă în Ile Maurice şi erau nevoiţi să facă ore suplimentare.

Iată şi, fapt neobişnuit, mulţi angajaţi ai primăriei îmbrăcaţi cu veste reflectorizante care strîng ceva de pe marginea drumului. S-a gîndit deci cineva să recolteze prezervativele însămînţate în timpul nopţii, ce iniţiativă bună! Ceva mai încolo opresc bentleiul lîngă o barieră, cobor, îl iau pe ficior de-o haripă şi mă amestec printre familiile respectabile sosite să profite de vremea mohorîtă de afară. Vreo doi djeunşi se apropie timid de mine şi mă întreabă dacă nu ştiu unde se găsesc femei. Cum nu ştiu, trec mai departe şi un cuplu de moşnegi, impresionaţi probabil de prestanţa pe care o degajez - nu uitaţi totuşi că sînt tînăr şi frumos - îmi surîd din protezele dentare, făcînd cu ochiul la ficior - normal, cum să nu-i faci cu ochiul:
-C'est beau, l'existence, n'est-ce pas?

5 comentarii:

florin spunea...

"existenta e la fel de variabila ca sexul unui transexual din bois de boulogne!" (eminescu, probabil; despre care unii zice ca ar fi murit de geniu, altii ca de sifilis, deci tot pe-acolo).

Zdrîngu spunea...

Hmmm. Eu as zice ca e de Paunescu, despre care nu se poate zice ca a murit de sifilis.

florin spunea...

...dar o sa moara cel mai probabil dintr-o supradoza de maioneza cu ciuperci intr-un apartament ca din trainspotting, din dulcele bidonville rahova, cu garoul strans nebun de carotida si borcanul de maioneza dus la piept...

Zdrîngu spunea...

Asta n-am de unde sa o stiu. Numai viitorul ne-o va putea spune cu mai multa certitudine, et encore! Pina atunci, Eminescu sa ne judece.

florin spunea...

noi sa fim sanatosi, ce mai!...

Trimiteți un comentariu