Întoarcerea din insule

Cu emoţie adîncă am băgat de dimineaţă cheia în contactul bentleiaşului, rugîndu-l printre dinţi să pornească fără prea multe insistenţe, după ce toată noaptea l-am visat pe Gégé rotindu-se deasupra capului meu cu aripi de liliac, ţipînd cu voce de cucuvea:
- Aşa, ai plecat în insule şi m-ai lăsat de izbelişte, ţine de-aici un cioc în cap ca să te înveţi minte!
Şi trosc, un cioc în mijlocul cheliei.

Foarte interesant este faptul că acum, după ce m-am trezit şi stau cu ochii injectaţi şi ficşi în direcţia monitorului, aşteptînd să treacă vremea, dacă duc mîna în creştet, părul este tot aşa de des cum îl ştiu, dar că simt o umflătură de cucui cam pe unde ar fi trebuit să lovească ciocul încovoiat al lui Gégé.

Am fost aşadar în insule, cu gîndul să beau cocteiluri cu umbreluţă sub un cocotier din care au fost culese în prealabil nucile de cocos, pentru că am înţeles că te poţi lovi foarte tare dacă îţi cade una în cap. Mi-am amintit pentru ocazie cum mi-a căzut o castană în cap în Tîrgu Cucu pe la sfîrşitul lui august acum mulţi ani, cînd mergeam pe jos înspre Politehnică ca să dau un examen la Algebră lineară. Se pare că a fost o castană norocoasă, pentru că, atunci cînd m-am trezit din nou la realitate pe patul de spital, aveam o notă proaspătă şi bună în carnet la obiectul sus-menţionat. După ce am terminat cu amintirea am mai plănuit pentru insule ca, la adăpostul ochelarilor de soare, să pot arunca în voia cea bună diverse priviri în stînga şi în dreapta fără să risc să primesc diverse proiectile în cap, printre care aş enumera poşete cu nicovale ascunse înăuntru sau de-a dreptul tuburi de scafandru.

Planurile făcute nu s-au îndeplinit întocmai pentru că se pare că cineva care mă iubeşte mult de tot mi-a aranjat bine ploile. Astfel, de îndată ce am aterizat în emisfera de sud, am constatat că oamenii pe acolo se hrăneau doar cu cîrnaţi cu muştar, beau schnaps de corcoduşe şi multă bere produsă alături la Zillertal şi în loc să cînte la ukulele, cîntau din gură cu iolarioho. În plus erau îmbrăcaţi cu pantaloni scurţi din piele cu bretele şi pe cap aveau pălării frumos împodobite cu pene de vulpe. Cînd am întrebat pe un nene din ăsta unde naiba sînt cocotierii din care au fost culese în prealabil nucile de cocos, acesta mi-a răspuns cu un foarte amabil, dar ferm, Ja bitte şi mi-a întins o pereche de schiuri şi nişte clăpari. Cum nu prea părea că glumeşte, a trebuit să accept cadoul oferit, aşa că cinci minute mai tîrziu ascultam, aşezat pe bancheta teleschiului, adăpostit de ochelarii de soare care şi-au dovedit astfel utilitatea, pe doi elveţieni francofoni care admirau fermitatea limbii locale, cu ajutorul căreia o întreagă populaţie a putut fi ţinută în ordine şi disciplină, spre deosebire de limba franceză care este pour les romantiques, cum spunea primul elveţian şi pour les homosexuels, aşa cum remarca cel de-al doilea.

De îndată ce teleschiul m-a adus pe vîrful unui munte unde singurul cocotier era desenat pe o reclamă la o maşină nemţească lipită pe un stîlp de teleferic, am remarcat o pancartă pe care scria ceva cu achtung, urmat de o pictogramă cu un schior lovit la cap pe motiv că nu purtase ochelari de soare. Eu aveam ochelari de soare, aşa că nu mă privea direct anunţul lor. De altfel, am dedus că achtung trebuie să fie o expresie de felicitare, căci aşa mi s-a strigat în repetate rînduri în urma mea în timp ce coboram cu graţie pîrtiile acoperite de zăpadă artificială - în insule temperaturile sînt destul de ridicate în perioada de faţă - fără îndoială din cauza stilului meu desăvîrşit de a schia. Atunci cînd, intrînd pe o porţiune marcată ca periculoasă a unei pîrtii, schiul din stînga a luat-o înspre dreapta şi cel din dreapta înspre stînga, figura rezultînd într-o alunecare necontrolată pe spate direct înspre sportivii care urcau pe margine pe schiuri cu piele de focă - un animal local cu carnea foarte apreciată - am simţit cum ating punctul culminant al măiestriei mele sportive. Chiar şi domniţa pe care am evitat-o în ultimul moment graţie experenţei şi tehnicii perfecte a lăsat să îi scape un puternic achtung, rămînînd cumva înmărmurită. Mi-a mai zis şi ceva cu nicht gut şi şi-a continuat apoi nervoasă ascensiunea, de unde am dedus eu că invidia e mare, dom-le, pe aceste meleaguri, dar că politeţea şi educaţia îi împiedică să ţi-o zică în faţă, aşa că te laudă şi îţi întorc fundul, pufnind.

Tot admirative au fost şi remarcile la adresa mea ale unor românce cu care am avut plăcerea să călătoresc în autobuz la sfîrşitul primei zi de aventuri sportive, moment în care farmecului personal îi lipseau ochelarii de soare, întrucît aceştia nu-şi mai găseau utilitatea în acel moment al zilei, fiind seara:
- Uite, fă, cum s-a bronzat şi ăsta pe faţă! Hă hă hă!

Eu le-am iertat, pentru că aşa e frumos şi că de multe ori mă surprind pe mine însumi cu un comportament similar, cum a fost cazul a doua zi în insule. Atunci m-am întîlnit cu alţi români pe o pîrtie, o ea şi un el bronzaţi la fel de frumos ca şi mine, cu mînecuţe pe faţă. Eaua era agăţată de gîtul elului care manevra cum putea din snowboardul lui şi schiurile ei. Ea zicea pe un ton plîngăreţ că hai măi Costele să coborîîîm că e două jumate şi mi-e frică de mor, hai mă că mi-e frig şi am îngheţat toată, nu-i aşa iubi că mă duci diseară la disco, nu-i aşa că mă iubeşti?

Desigur că am întîlnit în insule şi nişte francezi care bineînţeles că erau total nemulţumiţi de prestaţiile gastronomice ale restaurantelor de pe pîrtii, dar care recunoşteau cam cu jumătate de gură că preţurile sînt de vreo 3 ori mai puţin hoţeşti decît în staţiunile franceze. Ba aş putea spune că atunci cînd a rîgîit unul dintre ei care criticase ceva mai devreme cu vehemenţă vinurile locale, s-a simţit o adiere discretă de schnaps în toată valea.

Dacă tot am revenit la francezi, trebuie să revin şi eu la ale mele, că tocmai îl aud pe Gégé pe hol. Am aflat că are o casă în Corsica, el fiind parizian, şi că i-au mărit de curînd băieţii taxa de protecţie, aşa că trebuie să mai muncească puţin să mai cîştige nişte bani, deci n-o să iasă la pensie în curînd. Pa pa şi mai vedem.