De, scuzaţi, căcat. Serios

Mă mir foarte mult în ultima vreme de unele aspecte ale vieţii cotidiene cu care dau piept. Să fie bine înţeles, nu e critică, e mirare, căci ştiu că toţi beneficiem în mod natural de unele defecte mai mari sau mai mici şi că, în general, nu e bine să dai lecţii decît dacă eşti profesor.

De exemplu, mă miră foarte tare cînd vorbesc cu vreun coleg la birou pe la vreo 9.30 dimineaţa şi nu pot sta drept în faţa lui. El vorbeşte înspre mine, eu mă dau puţin mai pe lături. El îşi îndreaptă faţa din nou înspre mine, eu mă dau încă puţin în lături. El corijează din nou tirul, eu mă las puţin mai în jos. Atunci el se apropie la vreo 20 de centimetri să termine ce mai are de îmi zis, dar eu deja am pierdut şirul. Mai rezist puţin, apoi îmi dau jos ochelarii şi îi şterg, apoi alung cu mîna firele de păr din nas ce mi-au căzut între timp pe măsuţa înaltă de cafea.

Mă mai miră atunci cînd, în decursul unor discuţii cordiale din pauzele sindicale respectate cu stricteţe, interlocutorul se scarpină frecvent la c%*$^ în timp ce îţi povesteşte cu vervă şi hă-hă despre ce bună e aia, aia aflîndu-se la masa alăturată.

Altă mirare este legată despre cîte lucruri interesante se pot ghici în vasul veceului dintr-o clădire de birouri unde nivelul minim de studii este bac+3, atunci cînd mergi la toaletă la sfîrşitul unei discuţii colocviale de tipul celei de mai sus: pisici, bani, femei, scări, case şi alte acareturi, ca într-o ceaşcă de cafea cu zaţ.

Această ultimă mirare a fost doar ca să fac tranziţia, întocmai ca la telejurnalele franţuzeşti, spre alte mirări care îmi macină de ieri intelectul, cînd am putut constata în mediu privat, dis de dimineaţă, ce mai pot arunca oamenii educaţi în toaletă. Vă scutesc totuşi de plăcerea detaliilor. Spun oameni educaţi întrucît presupun să sînt educaţi. Într-un bloc unde preţul metrului pătrat e în jur de 5500€, deducţia logică e că cine îşi permite, înseamnă că are cîştiguri suficiente. Dacă are cîştiguri suficiente ca să îşi permită, înseamnă că are un serviciu bun. Dacă are un serviciu bun e din cauză că a urmat nişte studii la o şcoală bună, unde a învăţat binişor, sau poate doar că aşa l-au învăţat de-acasă, să lucreze bine, sau măcar că a fost suficient de muncitor şi de inteligent ca să aibe un serviciu bun, din care să îşi cîştige convenabil existenţa şi să trăiască într-un bloc bun, între oameni civilizaţi şi educaţi.

Vecinul de deasupra, un domn bine, econom de felul lui - ştiu asta pentru că îi aud maşina de spălat cum stoarce la ore tîrzii din noapte, cînd curentul e mai ieftin - cu barba tunsă îngrijit, atunci cînd a fost rugat să nu mai folosească toaleta pînă la deblocarea situaţiei mi-a zis foarte sigur pe el că nu are cum să fie defecţiune, deoarece el n-a remarcat nimic special. N-am vrut să îi fac un desen cu vasele comunicante, dar m-am arătat mirat că nu le cunoaşte încă principiul. Tot aşa m-am mirat cînd, la vreo jumătate de oră după ce am anunţat toţi vecinii cu multă politeţe să se abţină de la pipi şi caca o vreme, pînă vine echipa autorizată să repare, pe coloană s-a auzit în zgomot de cascadă cum soseşte un nou lot.

Cu domnul portar, un om deosebit de săritor (asta fără nici un fel de ironie, pentru că a stat cu mîna în căcat la propriu toată ziua în locul meu fără să fie obligat), am purtat o interesantă dezbatere pe teme ştiinţifice. El era adeptul teoriei conform căreia dejecţiile, odată atrase de vîrtejul maelstomului, se urcă mai întîi la ultimul etaj, atrase de forţe generate de instalaţia imobilului dotată cu "sifon", după care coboară înspre canalizare pe o ţeavă paralelă, atrase de forţa gravitaţiei. Aşa îi ieşise lui din calcule. Pentru partea experimentală, în sprijinul afirmaţiilor sale a adus ca argument faptul că, dacă ciocănea în ţeava de scurgere cu degetul arătător, ţeava suna a gol în partea de sus şi a plin - şi ce plin! - în partea de jos. Din cale afară de mirat, am refutat vehement această teorie, fiind de acord numai cu partea cu forţa gravitaţiei, dar nu am avut nici un argument să îi dau la schimb decît acela că, dacă ciocăneam cu degetul arătător în ţeava de scurgere, aceasta suna a gol în partea de sus şi a plin - şi ce plin! - în partea de jos.

În timp ce aproape că mă lăsasem convins de teoria portarului, mai spre seară, agăţat de un fir de-abia vizibil, pendulînd furtiv între clădiri, pe geam intră depanatorul neautorizat.