Titlu

Cum încă nu mi-am cumpărat hondă, diseară mă mă voi mulţumi, într-un avînt bărbătesc, să deschid capota bentleiului, să îi bag joja cu sete pînă în străfunduri ca să o scot după un timp scurt murdară de ulei pînă la un anumit nivel, nici mai sus decît max, dar nici mai jos decît min. Voi şterge apoi mulţumit joja cu o cîrpă special prevăzută. Mă voi urca la volan, voi aprinde farurile şi o voi lua încetişor pe stradă, bîr-bîr bîr-bîr, pînă la peco, unde mai întîi voi verifica presiunea din pneuri, nu mai mult de 2,2 bari pe faţă şi pe spate, dar nici mai puţin de 2, voi face apoi plinul la 1,47 neuro litrul şi ţuşti, cu un nor de ceodoi în spatele meu pe otorut de normandi, unde sper să nu fie aşa mari buşoane. Dacă vor fi, asta este, mergi încet c-ajungi departe.

Dar pînă atunci, mai stau puţin la birou, mă mai uit din cînd în cînd cu o privire nătîngă pe geam. Văd cum nişte alpinişti dau jos pătrăţică cu pătrăţică un afiş publicitar care ocupă toate geamurile dintre etajele 25 şi 35 ale blocului din faţă (le-am numărat), încă neocupat, aşadar cam sinistru. Pe alocuri se vede prin el pînă în partea cealaltă. Hm, în curînd va forfoti de oameni care nu vor mai prididi să se plimbe ocupaţi cu caiete, leptopuri şi alte dispozitive sub braţ, între două şedinţe cu prezentări pauărpoint.

Mai citesc un mail idiot trimis de cine ştie ce fufă de la departamentul de comunicare, privesc ceasul de pe ecranul calculatorului, oftez puţin, mă duc pînă la maşina de cafea care e, slavă cerului, tocmai la capătul celălalt al coridorului, apăs pe buton, apare un pahar din plastic care se umple cu delicioasa supă chimică de şapte legume pe care am descoperit-o de curînd. Problema cea mai mare cu ingenioasa maşină este că produsele pe care le deversează sînt disponibile prin simpla apăsare a butonului potrivit, fără să ţi se pretindă în schimb introducerea unor monede. Obiceiul sfînt al pauzei de cafea şi-a pierdut astfel din farmec. Înainte puteai să răscumperi bunăvoinţa cuiva sau să faci pe cineva să se poarte mai frumos cu tine promiţîndu-i solemn că-i plăteşti o cafea. L-am rugat deunăzi pe linucsar să mă descalţe cu nişte chestii de pe calculator. I-am promis în schimbul serviciului acordat că îl invit la o cafea. Vroiam, meschin, să îmi fac un viitor aliat, căci e un lucru arhiştiut că e bine să îi ai de partea ta în orice situaţie pe poeţii damnaţi ai liniei de comandă. Mi-a zis ursuz că nu are rost să îl invit, că oricum e gratuit. Am înghiţit în sec.

La naiba, de-abia e 16:48. Tot stînd aşa şi visînd la Normandii ploioase, mi-a venit în cap o întrebare existenţială: cînd maşina rulează, aerul din cauciucuri se învîrte şi el în acelaşi timp cu pneurile sau rămîne aşa, inerţial, pe loc în raport cu maşina şi translat în raport cu solul?