Tradiţionalele bilanţuri

Acum, cînd doar cîteva ore ne mai despart de trecerea dintre ani, profit de ocazia oferită cu multă generozitate de către colegi, şefi şi alte naţionalităţi conlocuitoare care au decis să mă scutească în acest moment de prezenţa lor inestimabilă, să rememorez cu o lacrimă în colţul ochiului care plînge cîteva din neuitatele momente care s-au scurs în cele 366 de zile trecute.

Acesta este primul an în care mă îmbrac în costum zi de zi, mai puţin în weekend, cînd îmi iau brunch-ul pe hipodrom la Longchamp. S-a dovedit a fi o strategie folositoare întrucît indicele de respect al altora faţă de mine a crescut în timp ce indicele meu de respect faţă de alţii a scăzut considerabil.

Am dat un tun mare în bursă la începutul anului, profitînd de o creştere spectaculoasă urmată de o scădere previzibilă.

Acesta a fost anul în care am văzut prima dată steaua verde a sudului scăldată în lumină metalică şi am admirat de asemenea aurora boreală în toată splendoarea ei, de la bordul navei Fram. M-am bronzat cu ochelari pe faţă.

Tot în acest an mi-am îndeplinit un vechi vis din copilărie. Posed aşadar acum un trenuleţ.

M-am întîlnit într-o zi la o bere cu Belmondo.

În ciuda recesiunii ambientale, am pariat sume fabuloase la curse şi am ajuns un client regulat la Ritz. Frigiderul îmi e plin de produse de la Fauchon. Cînd mă plictisesc, îmi fac cumpărăturile la Bon Marché.

Am intrat într-un cerc de americani la Paris - şămpein, şamzelize, foagra, maxims, fucheţ, ai bot ă box of Veuve Clicquot uit sărti bacs ză botl in Cicago, rivoli, momart. Încerc să înţeleg ce îi atrage atît de irezistibil să trăiască aici, toţi stau în locuinţe insalubre, dar în Montmartre. Pentru asta mă documentez temeinic, mă uit în buclă la Pisicile aristocrate, Parisul vesel şi Ratatouille.

Am încercat pentru a n-a oară stridii cu lămîie sau fără şi persist în continuare să nu îmi placă. Ău mai god, oistărs! - au exclamat americanii mei.

Iar acum plec. Dacă mai întîrzii puţin o să fie coadă la lift.