De cînd doamna de la marketing - care încă nu mi-a înapoiat cheia! - a remarcat că sîrma cu care obișnuiam să îmi leg bicicleta e cam subțire și deci nesigură și că ei i-au furat déjà hoții o bicicletă chiar acolo, am început să mă trezesc în fiecare noapte de cîteva ori lac de sudoare, visînd că cineva mi-a furat bicicleta parcată cuminte în fața zgîrie-nori-ului în timp ce eu eram în ședință, jucîndu-mă cu aifonul. Întrucît somnul bun e sănătate curată și întrucît nu merită să îți strici sănătatea din cauza unor vorbe aruncate în vînt de către ne(re)cunoscători, am decis să tai răul de la rădăcină și să investesc în artilerie grea. Mi-am cumpărat așadar un lanț antifurt cu factor de protecție maxim, pentru "medii ostile", la 24 neuro 90. De fapt nu e chiar un lanț în sensul clasic al cuvîntului, are o structură tubulară formată din segmente cu o lungime de aproximativ 2 cm, ceea ce îi conferă o oarecare flexibilitate, păstrîndu-i totodată rezistența. Se poate tăia doar cu un aparat mai puternic sau egal de puternic cu un fierăstrău electric, că așa arăta desenul sugestiv de pe eticheta pe care am aruncat-o de îndată ce am ieșit din magazin. Cum nu posed utilaje de acest tip, am lăsat o cheie la loc sigur acasă în timp ce port cealaltă cheie cu mine agățată de gît. Lanțul este așa de masiv încît greutatea bicicletei sporește cu 30 de procente, avînd astfel rol de lest și deci ameliorîndu-mi stabilitatea atunci cînd cobor în forță pasarela bătută de vînt de pe bulevardul circular. Cînd urc aceeași pasarelă, este puțin mai dificil, faptul că sînt bine lestat nefiindu-mi de foarte mare ajutor, dimpotrivă. În același timp, lanțul, fiind foarte gros, acesta constituie un avantaj atunci cînd bicicleta stă legată printre hoții de biciclete care mișună ca furnicile în iarbă, dar și un dezavantaj minor, creîndu-mi anumite dificultăți atunci cînd încerc să îl rulez ca să îl agăț de bicicletă pe post de lest, cum s-a văzut mai înainte. Cel mai bine am reușit cu mare dificultate să îi dau o formă de 8 în ochiurile căruia am introdus ghidonul, respectiv țeava șelei, ceea ce mă jenează la pedalat, în scurt timp cred că pantalonii de costum vor fi roși în interior pe coapse, aproape de genunchi. Altă posibilitate pe care am găsit-o a fost să îi dau o formă de dublu O, formă la care lanțul pare mai receptiv, prin gaura căruia trece partea din față a ghidonului, astfel încît actul pedalării, deși nu mai este jenat iar pantalonii protejați de interacțiuni mecanice nedorite, se face în zgomot de talangă la gîtul unei vaci ce se întoarce de la păscut, adăugînd astfel o latură sămănătoristă ansamblului.
Am încercat și alte soluții, însă niciuna nu s-a dovedit mai satisfăcătoare decît cele de mai sus. În schimb, am remarcat că mulți dintre cetățenii sportivi care părăsesc locul de muncă pe bicicletă lasă lanțul antifurt legat de rastel peste noapte, atunci cînd sper să am un somn liniștit și sănătos.
27 aprilie 2010
16 aprilie 2010
Vulcanul islandez
Da, mîine ar trebui să iau avionul, dar nu îl iau.
În schimb, dimineața și seara dau la pedale, plin de avînt ecologist. Nu contează că pe jos ajung mai repede decît cu bicicleta, contează că soarele și tenisul. Iar azi dimineață am legat destinele bicicletei mele cu același lanț, al meu, de ale bicicletei unei tipe de la marketing care își uitase lanțul ei acasă.
Imediat ce bicicletele au fost înlănțuite, ne-am scos amîndoi aifoanele și am facut schimb mutual, prin bluetooth, de numere de telefon profesionale, bineînțeles.
În schimb, dimineața și seara dau la pedale, plin de avînt ecologist. Nu contează că pe jos ajung mai repede decît cu bicicleta, contează că soarele și tenisul. Iar azi dimineață am legat destinele bicicletei mele cu același lanț, al meu, de ale bicicletei unei tipe de la marketing care își uitase lanțul ei acasă.
Imediat ce bicicletele au fost înlănțuite, ne-am scos amîndoi aifoanele și am facut schimb mutual, prin bluetooth, de numere de telefon profesionale, bineînțeles.
13 aprilie 2010
Vreau să las fumatul
Ești în ședință, te plictisești. Ai fuma o țigară. Scoți aifonul, intri pe reader, dai un refresh, citești în diagonală cele trei articole noi, mai dai un refresh, nici un articol nou, l-ai închis și gata, ți-a trecut pentru un sfert de oră.
Ești în tren, care e oprit undeva în cîmp de cinci minute, nu mai pleacă. Ai fuma o țigară. Scoți aifonul, intri pe feisbuc, derulezi pagina inundată de mesaje de la Farm Ville pe care ai uitat să le filtrezi, adaugi deci filtrul, scrii un comentariu-două la întîmplare pe zidul cui se nimerește și gata, ți-a trecut pentru moment.
Te bagi seara în pat, te gîndești la o grămadă de chestii și nu poți să adormi. Parcă ai fuma o țigară. Scoți aifonul de sub pernă, bagi un flicăr, te uiți să vezi ce poze au mai făcut geniile fotografice, favoritizezi două-trei poze și gata, ți-a trecut, poți dormi liniștit.
Te afli la cinema, te uiți la Avatar. Ai fuma o țigară. Scoți aifonul din buzunar dar vezi că n-ai semnal. Bagi aifonul înapoi, te concentrezi puțin la film, dar ceva nu e în regulă, în cinci minute scoți din nou telefonul, n-ai semnal, normal, sala e bruiată. Începi să tremuri cu telefonul în mînă, dar îți amintești că ai dat trei euro suplimentari pe 3D și asta te face să aștepți docil pînă la sfîrșit.
Noapte cu lună plină, niște pisici se cordesc cu zgomot pe-afară, te enervează că te-au trezit. Ai fuma o țigară. Perna vibrează dintr-o dată. Scoți aifonul, ștergi mailul cu viagre care tocmai a venit, citești mailul de la direcția fiscală pe care n-ai apucat să îl citești aseară și gata, te întorci pe partea cealaltă.
Aș fuma o țigară.
Ești în tren, care e oprit undeva în cîmp de cinci minute, nu mai pleacă. Ai fuma o țigară. Scoți aifonul, intri pe feisbuc, derulezi pagina inundată de mesaje de la Farm Ville pe care ai uitat să le filtrezi, adaugi deci filtrul, scrii un comentariu-două la întîmplare pe zidul cui se nimerește și gata, ți-a trecut pentru moment.
Te bagi seara în pat, te gîndești la o grămadă de chestii și nu poți să adormi. Parcă ai fuma o țigară. Scoți aifonul de sub pernă, bagi un flicăr, te uiți să vezi ce poze au mai făcut geniile fotografice, favoritizezi două-trei poze și gata, ți-a trecut, poți dormi liniștit.
Te afli la cinema, te uiți la Avatar. Ai fuma o țigară. Scoți aifonul din buzunar dar vezi că n-ai semnal. Bagi aifonul înapoi, te concentrezi puțin la film, dar ceva nu e în regulă, în cinci minute scoți din nou telefonul, n-ai semnal, normal, sala e bruiată. Începi să tremuri cu telefonul în mînă, dar îți amintești că ai dat trei euro suplimentari pe 3D și asta te face să aștepți docil pînă la sfîrșit.
Noapte cu lună plină, niște pisici se cordesc cu zgomot pe-afară, te enervează că te-au trezit. Ai fuma o țigară. Perna vibrează dintr-o dată. Scoți aifonul, ștergi mailul cu viagre care tocmai a venit, citești mailul de la direcția fiscală pe care n-ai apucat să îl citești aseară și gata, te întorci pe partea cealaltă.
Aș fuma o țigară.
08 aprilie 2010
Kanțert
Mai întîi ajungi val vîrtej la Olympia, spulberi în grabă vreo doi bodigarzi de la intrare, că ești cam în întîrziere, arăți biletul la o tanti care te dă pe mîna unei alte tanti care te duce la locul tău, deși ești major și vaccinat, deci ești capabil să îl găsești și singur. Dai să te așezi pe scaun, dar nu se poate, căci auzi în spatele tău
- Pss, pss, cichi cichi
și o vezi pe tanti cea din urmă cum stă cu mîna întinsă la tine, clipind galeș cu un zîmbet acru.Tu te încrunți puțin înspre ea, scapi un "hă?", apoi te prinzi, începi să scobești febril prin buzunare, cuprins brusc de rușine, nu găsești nimic în buzunare, cauți în portofel, acolo zace doar o monedă de două centime, parcă ai vrea să i-o dai, dar nu rimează cu haina YSL pe care o porți, te uiți cu ochi de motan de la Shreck spre tanti, dar ea nimic, bate în crescendo cu papucul în podea și cu mîinile în șold, moment în care îți amintești că ai cusut preventiv, pentru zile negre, o bancnotă de cinci euro în căptușeala aceleiași haine YSL. După ce banii extrași cu greutate din ascunzătoare au fost plasați în mîna domnișoarei care nici nu știi unde a dispărut așa de repede - la naiba, nu a fost un vis totuși - lași să-ți scape un suspin de ușurare, apoi te lași să cazi pe locul pe care l-ai rezervat. Îndrepți ochii înspre scenă și constați două lucruri: unu, că rezoluția scenei e doar de vreo două milioane de pixeli și doi, că domnul din fața ta, deși sala e în pantă, te jenează cu coafură lui extravagantă ce se caracterizează prin înălțimea ei neobișnuită. Dar nu te plîngi, la urma urmei ai dat doar cu puțin peste 50 de euro pe bilet, te lași într-o rînă și aștepți cu nerăbdare începutul spectacolului. Apoi luminile se sting și o voce foarte frumoasă te face subliminal nesimțit și hoț, ceea ce te face să te întrebi de ce, întrucît telefonul mobil e închis, iar aparatul foto e acasă. Apoi, se aprind niște becuri, în timp ce altele se sting, dezvăluind pe scenă un djeuns baladist cu șapcă, de undeva de prin Irlanda, care începe să își plîngă soarta din chitară și din voce, băi tată, și numai nu mai termină. Te întrebi retoric ce naiba au irlandezii ăștia de lălăie toți cu așa multă profunzime? Cînd crezi că în sfîrșit a terminat, mai bagă un ai lov iu Paris, iț nais tu bi in saci a biutiful theatăr, și hai să vă mai cînt una de pe ultimul meu album că tare îmi place de mutrele voastre, etc, în vreo trei rînduri, dar lumea pare să aprecieze cît de cît, în sensul că nu fluieră nimeni, e lume serioasă, ba chiar aplaudă sporadic, din politețe, între melodii. Tu în timpul ăsta te lași pe cealaltă rînă, apoi pe rîna inițială, în contra-fază cu coafura extravagantă de mai sus în text și de mai jos în sală. După o vreme te gîndești să îți economisești forțele pentru adevăratul concert, acela pentru care ai venit și care speri să înceapă totuși într-un timp rezonabil, astfel încît renunți la lăsatul cînd pe o rînă, cînd pe cealaltă, mulțumindu-te cu frumoasa muzică ce îți zgîrie urechile de ceva vreme.
Dar iată că băiatul de pe scenă recuperează ultimele aplauze leșinate, apoi aceeași voce ce te-a acuzat mai înainte te anunță acum că sala Olympia îți oferă regește 20 de minute de entracte. După cele 30 de minute de pauză, timp în care s-au dus 4 euro suplimentari, căci beibi sitărița costă 8 euro net pe oră, iată că se sting din nou luminile, cortina se ridică și pe scenă se întrevăd niște mobile de la Ikea, apoi apar unul cîte unul muzicanții care încep să le zică la țambalele și ukulelele lor tradiționale, e unul care cîntă cu o mînă la trompetă și cu alta la orgă și pian de-odată. Ce să zici și tu acolo, muzicanții fac toți banii, lumea bate ritmul din cap, sună bine, cult de tot, zici că îți place, cînd, apare solista, o barbie blondă suedeză, pentru care ai venit de fapt, că îți plăcea la nebunie în tinerețe dar acum îți dai seama rapid că mai bine ar tăcea din cînd în cînd. Progresiv, începe iar să îți placă, pînă în minutul 55, cînd anunță cu voce mieroasă că a ajuns la ză last song, hev ă gud nait. Răsufli ușurat, tocmai ai recuperat cei 4 euro dați pe entracte și ai mai primit alți 4 în schimb.
Ce frumos e la concert!
- Pss, pss, cichi cichi
și o vezi pe tanti cea din urmă cum stă cu mîna întinsă la tine, clipind galeș cu un zîmbet acru.Tu te încrunți puțin înspre ea, scapi un "hă?", apoi te prinzi, începi să scobești febril prin buzunare, cuprins brusc de rușine, nu găsești nimic în buzunare, cauți în portofel, acolo zace doar o monedă de două centime, parcă ai vrea să i-o dai, dar nu rimează cu haina YSL pe care o porți, te uiți cu ochi de motan de la Shreck spre tanti, dar ea nimic, bate în crescendo cu papucul în podea și cu mîinile în șold, moment în care îți amintești că ai cusut preventiv, pentru zile negre, o bancnotă de cinci euro în căptușeala aceleiași haine YSL. După ce banii extrași cu greutate din ascunzătoare au fost plasați în mîna domnișoarei care nici nu știi unde a dispărut așa de repede - la naiba, nu a fost un vis totuși - lași să-ți scape un suspin de ușurare, apoi te lași să cazi pe locul pe care l-ai rezervat. Îndrepți ochii înspre scenă și constați două lucruri: unu, că rezoluția scenei e doar de vreo două milioane de pixeli și doi, că domnul din fața ta, deși sala e în pantă, te jenează cu coafură lui extravagantă ce se caracterizează prin înălțimea ei neobișnuită. Dar nu te plîngi, la urma urmei ai dat doar cu puțin peste 50 de euro pe bilet, te lași într-o rînă și aștepți cu nerăbdare începutul spectacolului. Apoi luminile se sting și o voce foarte frumoasă te face subliminal nesimțit și hoț, ceea ce te face să te întrebi de ce, întrucît telefonul mobil e închis, iar aparatul foto e acasă. Apoi, se aprind niște becuri, în timp ce altele se sting, dezvăluind pe scenă un djeuns baladist cu șapcă, de undeva de prin Irlanda, care începe să își plîngă soarta din chitară și din voce, băi tată, și numai nu mai termină. Te întrebi retoric ce naiba au irlandezii ăștia de lălăie toți cu așa multă profunzime? Cînd crezi că în sfîrșit a terminat, mai bagă un ai lov iu Paris, iț nais tu bi in saci a biutiful theatăr, și hai să vă mai cînt una de pe ultimul meu album că tare îmi place de mutrele voastre, etc, în vreo trei rînduri, dar lumea pare să aprecieze cît de cît, în sensul că nu fluieră nimeni, e lume serioasă, ba chiar aplaudă sporadic, din politețe, între melodii. Tu în timpul ăsta te lași pe cealaltă rînă, apoi pe rîna inițială, în contra-fază cu coafura extravagantă de mai sus în text și de mai jos în sală. După o vreme te gîndești să îți economisești forțele pentru adevăratul concert, acela pentru care ai venit și care speri să înceapă totuși într-un timp rezonabil, astfel încît renunți la lăsatul cînd pe o rînă, cînd pe cealaltă, mulțumindu-te cu frumoasa muzică ce îți zgîrie urechile de ceva vreme.
Dar iată că băiatul de pe scenă recuperează ultimele aplauze leșinate, apoi aceeași voce ce te-a acuzat mai înainte te anunță acum că sala Olympia îți oferă regește 20 de minute de entracte. După cele 30 de minute de pauză, timp în care s-au dus 4 euro suplimentari, căci beibi sitărița costă 8 euro net pe oră, iată că se sting din nou luminile, cortina se ridică și pe scenă se întrevăd niște mobile de la Ikea, apoi apar unul cîte unul muzicanții care încep să le zică la țambalele și ukulelele lor tradiționale, e unul care cîntă cu o mînă la trompetă și cu alta la orgă și pian de-odată. Ce să zici și tu acolo, muzicanții fac toți banii, lumea bate ritmul din cap, sună bine, cult de tot, zici că îți place, cînd, apare solista, o barbie blondă suedeză, pentru care ai venit de fapt, că îți plăcea la nebunie în tinerețe dar acum îți dai seama rapid că mai bine ar tăcea din cînd în cînd. Progresiv, începe iar să îți placă, pînă în minutul 55, cînd anunță cu voce mieroasă că a ajuns la ză last song, hev ă gud nait. Răsufli ușurat, tocmai ai recuperat cei 4 euro dați pe entracte și ai mai primit alți 4 în schimb.
Ce frumos e la concert!