Au trecut mai bine de două săptămâni de cînd am extras de la bancomat 300 de euro. M-am urcat apoi imediat în avion și am plecat în România. M-am întors după vreo săptămînă.
Pe drumul de întoarcere, cum treceam prin Bacău, în goana automobilului, mi-a scăpat fără să vreau cam prin dreptul mecdonaldsului un "n-am tras podul de la mal". Acum plouă trist afară.
Și pentru că plouă trist, m-am gîndit să îmi încerc talentul de regizor. Mă gîndesc să iau și un premiu la Can la anul.
26 septembrie 2010
20 septembrie 2010
Trafic și alte impresii de călătorie
Depășirea din scurt e o artă ce se poate deprinde prin observație și exercițiu: călare pe linia continuă, pupîndu-l în fund pe cel din față, pîndești momentul oportun. Cînd acesta se prezintă, tragi scurt de volan în stînga, concomitent cu încordarea puternică a mușchilor fesieri. Piciorul apasă pedala, astfel acționat, pînă în podea. Pulsul crește, din față primești apeluri de faruri, fesele se strîng și mai tare, pînă în ultimul moment, cînd tragi de volan în dreapta, atît cît să te bagi milimetric în fața celui pe care l-ai depășit și în spatele camionului pe care se chinuia și el să îl depășească de ceva vreme. Foarte repede, printr-o relaxare dibace a acelorași mușchi, pui piciorul pe pedala de frînă și încordezi din nou. În retrovizor vezi un chip alb. Dă-l dreacu'!
Medamze mesio, nous sommes arrivés à Bucarest, aéroport Henri Coanda. Cerul este acoperit, dar drumurile sînt uscate. Vă reamintim că partea cea mai sigură a călătoriei dvs s-a încheiat aici.
Automobilistul român manifestă o mare grijă și solidaritate pentru aproapele său participant la trafic, semnalîndu-i cu scrupulozitate radarul poliției pe care l-a văzut cu 2 min mai devreme. În oricare altă situație l-ar fi claxonat, depășit din scurt, înjurat, orbit cu farurile, i-ar fi pus frînă după ce l-a depășit din scurt și l-ar fi omorît dacă ar fi putut.
Automobilistul român are așadar mușchii fesieri dezvoltați.
Reușita socială și traiul bun se văd mai cu seamă după mușchii fesieri, dar și după dimensiunile burții la exemplarele care au împlinit 30 de ani și care o duc bine.
Ca traiul bun să fie cu adevărat bun, e nevoie în fiecare zi de un morman de grătar (sau de mici) lîngă trei cartofi prăjiți și mai multe pahare cu tulburel foarte bun din care voi n-aveți în Franța.
Traiul bun este marcat de o mașină bună, adică mare, cu airbaguri multe, numeroase opțiuni, cilindree peste 2l, cu care se poate depăși din scurt și care constituie subiectul preferat de discuție. Discuția se poartă tutuind și folosind diminutivul prenumelui interlocutorului pe care îl cunoști de 5 minute. Ce mașină ziceai că ai în Franța? Aha.
"Domnu' inginer! Ce mai faceți?" "Nu vă supărați, ne cunoaștem?" "Păi cum, eu sînt finul lui domnu' Nelu!" "Aaaaaa!"
"Cum e în Franța? Nu ca aici, nu?"
Și ca să afișez o notă optimistă, pe fetele între 4 și 6 ani le cheamă Miruna. Mami și tati, care o duc bine, au o preferință pronunțată să îmbrace pe Miruna în zînă. Miruna merge la grădi sau, după vîrstă, la școală cu aftăr scul după amiaza. La ora 4 Miruna nu are voie să mănînce plăcintă pentru că mai întîi mîncăm supică.
Și ca să închei cu o notă și mai optimistă, nu prea am văzut aifoane.

01 septembrie 2010
Vremuri de restriște
A venit deunăzi un mail de la paznicii turnului. S-au furat niște biciclete dintre cele parcate în față și ni se recomandă să nu le mai legăm cu sîrme ci cu U-uri. În paralel, va fi întărită paza și va fi instalată o cameră de luat vederi în parcarea de biciclete.
Trei lucruri notez azi, de cînd am intrat pe poarta întreprinderii:
- un "ofițer de serviciu" patrula jos cu un ochi pe biciclete, sub ochiul vigilent al unei camere de luat vederi
- colegul Mohamed m-a întrebat dacă sînt român și mi-a zis că azi au bătut călătorii un rom care cerșea în metrou
- alt coleg cu care mai conversam pînă acum și care prezenta semne de gîndire structurată m-a întrebat cică în glumă dacă eu am furat bicicletele de jos