20 septembrie 2010

Trafic și alte impresii de călătorie

Depășirea din scurt e o artă ce se poate deprinde prin observație și exercițiu: călare pe linia continuă, pupîndu-l în fund pe cel din față, pîndești momentul oportun. Cînd acesta se prezintă, tragi scurt de volan în stînga, concomitent cu încordarea puternică a mușchilor fesieri. Piciorul apasă pedala, astfel acționat, pînă în podea. Pulsul crește, din față primești apeluri de faruri, fesele se strîng și mai tare, pînă în ultimul moment, cînd tragi de volan în dreapta, atît cît să te bagi milimetric în fața celui pe care l-ai depășit și în spatele camionului pe care se chinuia și el să îl depășească de ceva vreme. Foarte repede, printr-o relaxare dibace a acelorași mușchi, pui piciorul pe pedala de frînă și încordezi din nou. În retrovizor vezi un chip alb. Dă-l dreacu'!

Medamze mesio, nous sommes arrivés à Bucarest, aéroport Henri Coanda. Cerul este acoperit, dar drumurile sînt uscate. Vă reamintim că partea cea mai sigură a călătoriei dvs s-a încheiat aici.

Automobilistul român manifestă o mare grijă și solidaritate pentru aproapele său participant la trafic, semnalîndu-i cu scrupulozitate radarul poliției pe care l-a văzut cu 2 min mai devreme. În oricare altă situație l-ar fi claxonat, depășit din scurt, înjurat, orbit cu farurile, i-ar fi pus frînă după ce l-a depășit din scurt și l-ar fi omorît dacă ar fi putut.

Automobilistul român are așadar mușchii fesieri dezvoltați.

Reușita socială și traiul bun se văd mai cu seamă după mușchii fesieri, dar și după dimensiunile burții la exemplarele care au împlinit 30 de ani și care o duc bine.

Ca traiul bun să fie cu adevărat bun, e nevoie în fiecare zi de un morman de grătar (sau de mici) lîngă trei cartofi prăjiți și mai multe pahare cu tulburel foarte bun din care voi n-aveți în Franța.

Traiul bun este marcat de o mașină bună, adică mare, cu airbaguri multe, numeroase opțiuni, cilindree peste 2l, cu care se poate depăși din scurt și care constituie subiectul preferat de discuție. Discuția se poartă tutuind și folosind diminutivul prenumelui interlocutorului pe care îl cunoști de 5 minute. Ce mașină ziceai că ai în Franța? Aha.

"Domnu' inginer! Ce mai faceți?" "Nu vă supărați, ne cunoaștem?" "Păi cum, eu sînt finul lui domnu' Nelu!" "Aaaaaa!"

"Cum e în Franța? Nu ca aici, nu?"

Și ca să afișez o notă optimistă, pe fetele între 4 și 6 ani le cheamă Miruna. Mami și tati, care o duc bine, au o preferință pronunțată să îmbrace pe Miruna în zînă. Miruna merge la grădi sau, după vîrstă, la școală cu aftăr scul după amiaza. La ora 4 Miruna nu are voie să mănînce plăcintă pentru că mai întîi mîncăm supică.

Și ca să închei cu o notă și mai optimistă, nu prea am văzut aifoane.

6 comentarii:

Cora_ spunea...

Ai facut sport in ro? Adica, ai condus??? :)

Zdrîngu spunea...

Da, am făcut sport! Am strîns din b... vreo 2000km pe șoselele patriei :)

Anonim spunea...

aifoane?
vai de mine si de mine.. nu cred sa fie tara cu asa o piata dezvoltata in domeniu.

Zdrîngu spunea...

Ioi, s-a terminat cu nota mea optimista!

Oricum, nu inseamna ca n-am vazut deloc. Insa, comparat cu nebunia de aici, mi s-a parut egal cu 0.

Cora_ spunea...

Esti curajos. Si probabil "in very good shape".
Cea mai haioasa chestie intamplata in ro anul trecut a fost cand fetita de 3 ani a unor prieteni m-a intrebat cum il cheama pe tricoul meu si m-a lamurit apoi ca pe orice tricou TREBUIE sa-l cheme cumva... :)

Zdrîngu spunea...

Sint curajos ca n-am de ales. :)

Trimiteți un comentariu