Fantoma biciclistului singuratic

E clar, la Paris, mersul pe bicicletă nu e o chestie utilitară, pentru deplasări mărunte și diverse. De vreo cîțiva ani a început să bată un vînt timid în favoarea deplasărilor pe două roți nemotorizate dinspre arondismentele bogate care votează la stînga, însă e mult prea subțire deocamdată.

Mersul pe bicicletă e aproape prin definiție aici o activitate sportivă soră cu Turul Franței și care nu se practică oricum, ci doar cu echipament adecvat și de preferință în locurile culte pentru practica acestui sport. Mecca bicicletologiei din Paris este, ați ghicit, circuitul de la Longchamp. E un drum asfaltat din jurul hipodromului cu același nume din Bois de Boulogne. Un tur complet face 3,6 km. De regulă se vine cu mașina în parcarea din fața intrării principale a hipodromului deși mai sînt unii care vin din orașele învecinate sau din 16ème direct pe bicicletă. Te dai jos din mașină, scoți bicicleta pe bucăți din portbagaj, o montezi, umfli puțin, îți pui pantofii Shimano, dai drumul la calculatorul de bord, înfigi picioarele în pedalele automate și pornești pentru început cu 28 km/h pe lîngă moara de vînt. La vreo 500m drumul se îngustează cam la vreo doi metri, acolo primești în cel mai bun caz niște înjurături de la cei care merg cu 40 km/h, iar în cel mai rău caz îți rupi clavicula. După încă vreo 300m dai de intrarea în parcarea subterană de la hipodrom, unde invariabil intră sau iese o mașină fără să se asigure. La sol sînt niște asperități pe care le simți puternic între fese. Cu timpul înveți să le ocolești. Viteza e acum pe la vreo 31. Începe o zonă ce se întinde pe vreo 800 m. Te simți puternic, ești încă la 31 dar după 200 m nu știi de ce nu poți depăși 28 km/h, după alți 200 ești la 26 iar în vîrful pantei gîfîi cu 22 sau 24. Nu degeaba se mai numește și faux plat. Pe lîngă tine trec Contadorii. Cum după fiecare urcuș vine și o coborîre, pui lanțul pe pinionul 7 sau chiar 8 urci la început la 30, apoi la 32, drumul se îngustează iar în curbă ești la 34, după curbă ajungi la 36, depășești un mic pluton, apoi 38, 40, 42, reîncepi să gîfîi, schimbi pe pinionul 6 și revii la 31km/h. Drumul e larg acum, dar nimeni nu se grăbește, terenul mai urcă și mai coboară lejer de vreo două ori, rămîi în zona 28-31. Treci pe lîngă toaletele  hipodromului care de vreo cîteva săptămîni cred că sînt defecte, apoi pe dreapta iese un capăt de țeavă stricată din trotuar ce aduce de departe cu un cîine vagabond și iată că ai făcut un tur.

Într-o zi, acolo, aveam cam 6 ture și nu prea îmi venea să merg mai departe. Ploua fin și picioarele clefăiau în papuci. Pe lîngă toaletele hipodromului mă ajunge din urmă un moș stafidit, cu bicicleta lui Peugeot din anii 80 și intră în vorbă cu mine.
- Destul de bună vremea, zice, nu e tare frig.
- Mda, cam plouă, totuși.
- Eu unul nu mai pot, zice. De 5 ore mă tot învîrt pe aici.

M-am uitat la el cum era, ud tot: 5 ore a cîte 25km la vîrsta lui! Drace, eu rulam doar de 40 de minute! Am făcut cu el pluton încă o oră, la deal rulam eu în fața lui, la vale el în fața mea, după care l-am lăsat și am plecat acasă, că nu mai puteam. Cred că nu s-a oprit nici acum. De cîte ori trec pe la Longchamp, îl tot văd, pedalînd gîrbovit.