Pălăria lui bunicu era verde închis. O ținea pe cap cînd ieșea afară, în curte, în livadă sau pe băncuța de la drum, sprijinit în cîrjă. În casă o atîrna de cuiul din cămară, din spatele ușii. După ce a murit, pălăria a rămas atîrnată de cuiul ei mulți ani, pînă ce casa bătrînească a fost dărîmată ca să se facă alta nouă în loc.

Goneam cu aseisul înspre București prin căldură, ca să-mi prind avionul de coadă. Clima bizonică pompa aer rece în habitaclu. La radio, pe un post de știri, Ponta și Escu își vărsau fierea la fiecare sfert de oră. Deodată, coloana de mașini și camioane s-a oprit înaintea unuia din multele sate de pe E85. A început o luptă de uzură, cu tiruri ce intrau pe contrasens, gata să strivească pe cel ce îndrăznea să le iasă în față și cu mașini care o luau de-a dreptul pe cîmp ca să încerce să intre în aceeași coloană la cîteva sute de metri mai încolo. În acest timp, Ponta și Escu erau neobosiți. După o vreme am intrat în sat. După alte lungi minute am văzut un milițian cu chipiul dat pe ceafă care făcea semne mașinilor să ocolească un perimetru de pe șosea, delimitat cu bandă adezivă roșie-albă în care se aflau o dubă albă poziționată oblic cu o roată în șanț, un alt milițian care făcea poze cu canonul, niște șlapi aruncați în dezordine și o pălărie ca a lui bunicu.

Bizonic

Mi-au dat de la biroul Tesla de la OTP un Audiaseis. Am aflat cu această ocazie ce înseamnă clima bizonică. Am experimentat așadar plăceri noi, cum ar fi lipitul în fundul mașinii din față și datul cu blițul ca să se dea țăranul cu Loganul la o parte sau înjuratul italienilor care conduc ca dracu', veniți în concediu să se dea rotunzi cu merțurile lor de rahat la mîna a doua. Am observat că mulți participanți la trafic îmi dădeau cu blițurile de pe partea aialaltă cînd era radar și m-am distrat și eu dînd cu blițurile la cei care veneau din față, dar cînd nu era radar. M-am simțit extraordinar cînd m-au băgat în seamă în sfîrșit, după atîția ani, interlopii din Rădă atunci cînd m-am plimbat pi șentru cu cotul scos pi jeam, cu scaunul dat tare pe spate, cu ghiulul pe volan și maneaua de cătănie cu influențe latino la maxim în habitaclu. Nici cînd mi-am luat doctoratul de la Standfort nu făcusem atîta senzație ca acum în mediul lor exclusivist.
Am fost și la peco să fac plinul. M-am dat jos în șlapi și pantaloni scurți de fotbalist profesionist din aseis și l-am întrebat pe pompist dacă n-are motorină normală.
- Ba da, dar la pompa cealaltă. Aici nu e decît "super".
N-am vrut să mai fac manevre complicate și riscante, că mi-era teamă să nu spulber un mit care se formase deja în jurul meu.
- Bine, atunci puneți din asta.
- De cît vreți?
- Plinul.
În timp ce se făcea plinul, omul meu se vedea că are întrebări existențiale ce îi turmentau existența.
- Dar motorina asta ce are?
- E mai scumpă.
Se uită la mașină lung, apoi la mine, sau mai bine zis la lanțul de aur care se vedea printre perii scurți de pe ceafa groasă, mai stătu puțin, se uită iar la mine.
- Dar motorina super e mai bună.
- Nu știu, nu mă interesează.
- Și nu credeți că așa o mașină merită motorină mai bună?
- Nu.
- De ce?!?!?
- Nu-i decît o mașină.
Între timp pompa clănțăni și se opri. Nenea scurse ultimele picături din furtun și îmi aruncă:
- Să știți că nu vă mai spăl parbrizul.