Pălăria lui bunicu era verde închis. O ținea pe cap cînd ieșea afară, în curte, în livadă sau pe băncuța de la drum, sprijinit în cîrjă. În casă o atîrna de cuiul din cămară, din spatele ușii. După ce a murit, pălăria a rămas atîrnată de cuiul ei mulți ani, pînă ce casa bătrînească a fost dărîmată ca să se facă alta nouă în loc.

Goneam cu aseisul înspre București prin căldură, ca să-mi prind avionul de coadă. Clima bizonică pompa aer rece în habitaclu. La radio, pe un post de știri, Ponta și Escu își vărsau fierea la fiecare sfert de oră. Deodată, coloana de mașini și camioane s-a oprit înaintea unuia din multele sate de pe E85. A început o luptă de uzură, cu tiruri ce intrau pe contrasens, gata să strivească pe cel ce îndrăznea să le iasă în față și cu mașini care o luau de-a dreptul pe cîmp ca să încerce să intre în aceeași coloană la cîteva sute de metri mai încolo. În acest timp, Ponta și Escu erau neobosiți. După o vreme am intrat în sat. După alte lungi minute am văzut un milițian cu chipiul dat pe ceafă care făcea semne mașinilor să ocolească un perimetru de pe șosea, delimitat cu bandă adezivă roșie-albă în care se aflau o dubă albă poziționată oblic cu o roată în șanț, un alt milițian care făcea poze cu canonul, niște șlapi aruncați în dezordine și o pălărie ca a lui bunicu.