15 octombrie 2012

Stăteam în picioare în metrou, sprijinit cu spatele de peretele strapontinelor, cu un umăr în bara de lîngă ușă. Nu  era chiar aglomerat, dar nici locuri pe scaun nu prea mai erau. Un domn cu palton stătea cu o valiză între picioare în dreptul ușii, o domnișoară se uita în gol încolăcită în jurul unei bare, cu două fire albe ce ieșeau din fularul gros înfășurat în jurul gîtului ca să ajungă  pînă în urechi, două negrese îmbrăcate tradițional stăteau lăbărțate pe strapontinele din partea opusă. Din trenul aflat pe sensul celălalt se auzea înfundat un "Drumurile noastre, poate" lălăit la acordeon. Metroul fîșîia din roțile de cauciuc pe șine iar soneria ușilor țipa monoton înainte de fiecare pornire:  Glacière, St Jacques, Denfert, Edgar Quinet. La Montparnasse era forfota mai mare, s-au ridicat cîțiva de pe scaune și au coborît, s-au urcat alții și s-au așezat. Au intrat trei bătrîne și o femeie care se îmbulzea puternic în ele, deși era loc suficient, bombănind într-o păsărească ce-mi suna cunoscut în urechi. În urcare, m-a călcat și pe mine pe bombeuri. Nu i-am dat atenție, mă gîndeam la ploaia fină de afară și la uichendul ce își trăia ultimele momente. În fine, trenul sună, ușile se închiseră și intrarăm din nou în tunel. Bătrînele comentau discret, nemulțumite că fuseseră busculate în urcare și apoi trenul ajunse la Pasteur. Femeia care intrase ultima se postase între timp lîngă ieșire, trase de zăvor, ușile se deschiseră, aruncă o privire înapoi, se aplecă, culese un portofel de jos și îl întinse uneia dintre cele trei bătrîne. Aceasta se uită surprinsă, luă portofelul, mulțumi frumos și îl puse în geantă, cealaltă dispăru pe peron în timp ce trenul suna și ușile se închideau. Atunci am înțeles tot, m-am căutat în buzunare, totul era din fericire la loc, moment în care bătrîna constata și ea că nu mai avea nimic în portofel.

7 comentarii:

light play spunea...

Frumos mai povestesti tu..

Ar fi fost si mai frumos daca n-ai fi auzit dulcea noastra pasareasca, dar poate ca ti s-a parut?!

Zdrîngu spunea...

Vorbea destul de încet și neinteligibil. Nu era clar română, cred că era țigănească din aceea amestecată cu cuvinte românești.

Cora_ spunea...

Am citit io intr-o carte, cred ca era despre mecanica cuantica sau poate despre alte mecanici, nu mai stiu... ca poti face un fenomen posibil in clipa in care vorbesti despre el.

Asadar, domnule Zdrangu, daca nu povesteai, nu s-ar fi intamplat!

Zdrîngu spunea...

Dar nici nu s-a intimplat! Deci (si iar deci) e cunoscut lucrul că eu scriu anumit lucrurile astea ca sa aduc prejudicii neamului românesc în general și în particular să fac sînge rău apărătorilor de neam și de țară, gen.

Cora_ spunea...

Da domnule, neamului romanesc nu tre' sa-i aduci prejudicii, ca-l doare la "Miorita", da' potz sa faci si matale ca altii, sa aduci prejudicii individual, cu mare subtilitate, adica sa jignesti fara motiv(sau cu motivul ca ne-am certat acum un an).

Ca asta e permis la noi la romani, ba chiar e la moda, am vazut io ca dau si la teve si multi se uita si rad.

Zdrîngu spunea...

La Miorita sau la Tutea, după caz.

Azi ploua al dracului. Rahat.

arakelian spunea...

pasareasca aia vag cunoscuta de tine(de mine) siua si mai la nord. Da, la fel. Scenarii cunoscute.
Pe linia care circul, acordeonul e rar. E insa un chitarist cu repertoriu international, si falcute. Deja ne cunoastem din vedere, ne intalnim zilnic pe drum de la munca/el e la munca. Si in avion ne-am intalnit ;)

Trimiteți un comentariu