14 octombrie 2025

Au angajat-o pe una la noi, o cheamă Grace Kelly, după prenume. Vine sfîrșitul lumii, vă spun.

Am răspuns la o ofertă de muncă, să văd dacă mai valorez ceva pe piață. Intru în contact cu un băiet din Spanea, omonim cu mine, din părinți români. Vorbim, frumos, facem glume, cică să organizăm o întîlnire cu Federico Fellini, din Italea, să vedem care e urmarea. Mă pieptăn, pun un tricou curat pe mine, rămîn totuși în pantaloni scurți că pe ecran nu se vede, îmi fac un setup cu un perete alb în spate și, cu fondul blurat, mă conectez la ora convenită. Stau, fac grimase la cameră, aștept și după o vreme mă deconectez, că n-a mai venit nimeni. După vreo jumate de oră, mă caută disperat omonimul la telefon, că cică să le mai dau o șansă, că n-au putut, etc. Am răspuns cu un mesaj foarte politicos că ne oprim aici. Fac of.

Într-o zi refuz o invitație la prînz la kebabul de la colț și mă duc să îmi iau o salată de la bulanjerie ca să o mănînc în parc. O mănînc și apoi mă duc să mă plimb prin apropiere, că încă era frumos afară, été indien. Este o insulă pe Sena în zona aia, unde au construit băieții o sală de concert de rupe gura tîrgului, cu o bilă uriașă din sticlă și niște panouri solare ce culisează pe o șină din jurul clădirii. E și un parc pe acoperiș, ceva de speriat. Mă gîndesc totuși cum vor îmbătrîni betoanele și sticlele alea și cam cît o să dureze pînă la prima renovare capitală. Ca să ajungi la parcul de pe acoperiș, urci pe niște trepte interminabil de lungi. Și în josul treptelor era o gașcă de bărboși, animată de un fel de colonel bărbos și el. Păreau să facă sport ceva pe acolo, săreau peste balustrade și urcau scările pînă cădeau pe jos de epuizare. Și colonelul ăsta răcnea la ei fără încetare spunîndu-le să nu mai arate altora cît de obosiți sînt, că de aia pierd toate bătăliile, că trebuie să suporte toate privațiunile, că numai astfel vor învinge. Și îi auzeam și pe soldați cum vorbeau între ei, că hai, că sîntem aici ca frații, să ne tragem pe toți în sus unii pe alții. M-am cam înspăimîntat puțin. Sper totuși că era un club de sport. Sau poate am asistat la un antrenament al unui regiment al statului islamic?

5 comentarii:

lektor spunea...

Poate nu erau bårbi ci måsti de gaze :)

Zdrîngu spunea...

Da' mai știi? Chior cum sînt ...

nume spunea...

Punctualitate spaniola ;)
Anul trecut pe vremea asta scriam 2 capitole de carte in colaborare; ma pusesem ca a 2a autoare ca sa n-am batai de cap; deadlineul era oficial de 15 oct, neoficial pe 15 nov; dragele mele colege coautoare l-au trimis pe 26 dec fara sa respecte normele editoriale, iar versiunea finala (facuta in sfarsit dupa indicatiile editurii) pe 15 ianuarie.
Asa ca n-ai pierdut nimic cu oferta aia, doar ocazia de a te enerva; eu nu mai lucrez "in echipa" tocmai din cauza dezorganizarii si lipsei de respect fata de timpul celorlalti.

Zdrîngu spunea...

Sunteti si scriitoare? 😀

Stiu ca n-am pierdut nimic. Cumva ca m-au lasat in ploaie m-a scutit de efortul sa fiu politicos, acuma ca tot incepusem o treaba. Intimplarea face ca am treaba zilnic cu spanioli (si portughezi), adica portanioli, cum le zice. E unul acolo, il cheama Miguel, vorbesc cu el, ne intelegem, imi zice ca "one hundred percent agree with you". Dupa vreo trei zile, tot cum stie el a facut. Mai e una, Nora, care de cite ori imi scrie ceva pe teams, termina cu ja ja ja. Si e si un baiet pe acolo, tinerel tare, cu parinti romani. Pe asta nu-l aud niciodata zicind nimic. In schimb face numai prostii si nu misca nimic fara acordul lui Miguel. Si peste toti astia domneste Damian, zis si cel temut. Nu e totusi clar ce stie acest Damian sa faca, in afara sa dea ordine Norei la miezul noptii si asta sa se execute. A incercat si cu mine vreo intimidare, doua, dar nu i-a mers.

nume spunea...

sunt mai rau decat o scriitoare; nu e munca, scriu in timpul meu liber si neplatit; si doar medicina
pana si in Sp e ilegal sa dai ordine in afara orelor de lucru. problema e ca pare "normal" (in sensul de frecvent) sa fii stresat; o statistica recenta spunea ca 40% din angajatii spanioli sunt stresati. ce ma mira e ca nu ia nimeni masuri.

Trimiteți un comentariu