După ce am dat treapta I şi am ocupat unul din cele 18 locuri de la mate-fizică din liceul cu prestigiu din localitate, crezusem că nu mai e nimic de făcut, vacanţa era a mea. Puteam să lenevesc cel puţin pînă la 1 septembrie, dată la care începea practica agricolă, zi-lumină, pînă la 1 octombrie, la strîns cartofi la Sinăuţi.
Imediat după publicarea rezultatelor, pe afişierul liceului s-a publicat mintenaş lista cu lecturile obligatorii pentru clasa a IX-a, sta-le-ar în gît cronicarii, ţiganiadele şi ciocoiivechişinoii lor! Cum la vremea aceea nu era de glumit cu autoriatea părintească, a trebuit să mă conformez ordinului dat de taică-meu să iau lista de la şcoală şi cărţile de la bibliotecă şi să-i dau bice.
Iată ce voi fi citit în silă la vremea aceea, fără să înţeleg mare lucru:
"Nimic nu este mai periculos pentru un stat ce voieşte a se reorganiza, decât a da frânele guvernului în mâinile parveniţilor, meniţi din concepţiune a fi slugi şi educaţi într-un mod cum să poată scoate lapte din piatră cu orice preţ!..."
"Înălţat la acest din urmă şi mai suprem grad al slugăriei, ciocoiul devine prevăzător ca un prezident de cabinet... din Europa. Ideea ce-l preocupă ziua şi noaptea este de a afla metodul prin care să-şi facă stare. Diferite planuri i se prezintă în imaginaţiune, unul mai întunecos decât cellalt; le studiază pe toate şi, găsindu-le rea-lizabile, le pune în lucrare fără mustrare de conştiinţă."
"El zice în sine: Tot omul este creat de Dumnzeu cu dreptul de a se hrăni pe pământ; de ce dar unii oameni au mai mult decât le trebuie, când alţii nu au nici chiar mijloacele necesare spre a se susţine? De ce unii sunt puternici şi alţii nebăgaţi în seamă? De ce unii stăpânesc pământuri întinse, iar alţii nu au nici chiar pământul necesar spre a se înmormânta? Aceasta este o stare de lucruri anormală zice înţeleptul vătaf de curte şi cată să o combat din toate puterile, adaugă el.
[...]
Nu trece mult şi ingeniosul vătaf de curte se pune cu ardoare a nivela starea societăţii... Îşi cumpără moşioare, vitişoare şi alte diminutive de acestea care fac viaţa lesne şi plină de plăceri."
"Soţia lui devine o Messalină; copiii se nasc Dumnezeu mai ştie cum, cresc împreună cu slugile şi, tocmai când ajung la gradul cel mai înalt al corupţiunii, îi trimite în Franţa ca să înveţe carte.
Nenorociţii copii, lipsiţi de educaţiunea morală şi neîntăriţi prin virtuţi şi exemple de onoare învăţate din casa părinţilor, cum ajung la porţile Parisului, cad în mâinile femeilor şi junilor celor stricaţi, care îi depravează şi mai rău; iar când se întorc în patrie, în loc să aducă cu dânşii luminile Europei civilizate, nu aduc decât viciul şi depravarea sau, dacă vreunul dintr-înşii reuşeşte a învăţa câte ceva, această cultur ă intelectuală, nefiind susţinută de o educaţiune morală, produce mai mult rău decât bine nenorocitei ţări ce hrăneşte în sânu-i asemenea vipere. "
"Ciocoiul sau puiul de ciocoi, ajuns om de stat, se deosebeşte de omul onest prin mai multe fapte, iar mai cu seamă prin purtarea sa. El nu se pronunţă definitiv pentru nici o doctrină politică, nu se face adept credincios al nici unui partid, nu doară că are spiritul drept şi nepărtinitor, ci ca să poată exploata deodată toate doctrinele şi partidele în folosul său."
Urmarea, dacă aveţi chef şi timp, aici.
30 iunie 2005
23 iunie 2005
Ceai În Sîn. Ziua II
Ora 8 fără un sfert. Senzaţie de "déjà vu", dar cu 5 metri mai în faţă. De data asta mi-am adus lectură şi muzică de ascultat.
Pe la vreo 9 fără un sfert, în clădirea consulatului intră un mercedes de pe timpul lui Pazvanti şi un Peugeot 206 ceva mai hîrbuit. E ceva în neregulă?
La 9 şi un sfert vine doamna şi imi ia locul la coadă. Eu plec, ca să nu fiu dat afară pentru întîrzieri repetate.
La ora 10 şi un sfert nu e încă nimeni la birou, aş fi putut să mai stau, dar parcă poţi să ştii?
La 10 şi 20 primesc telefon. Aud în receptor cuvîntul victorie. Cică a costat chiar cu 5 euro de căciulă mai puţin, pe motiv că nu sîntem francezi. Mă simt mulţumit că sînt român.
Pe la vreo 9 fără un sfert, în clădirea consulatului intră un mercedes de pe timpul lui Pazvanti şi un Peugeot 206 ceva mai hîrbuit. E ceva în neregulă?
La 9 şi un sfert vine doamna şi imi ia locul la coadă. Eu plec, ca să nu fiu dat afară pentru întîrzieri repetate.
La ora 10 şi un sfert nu e încă nimeni la birou, aş fi putut să mai stau, dar parcă poţi să ştii?
La 10 şi 20 primesc telefon. Aud în receptor cuvîntul victorie. Cică a costat chiar cu 5 euro de căciulă mai puţin, pe motiv că nu sîntem francezi. Mă simt mulţumit că sînt român.
22 iunie 2005
Mu Cin Ceai
Consulatul Chinei de la Issy se deschide la ora 9.30.
La ora 8 dimineaţa aşteaptă deja vreo 70 de persoane ordonate frumos în faţa consulatului.
Mă pun la rînd, amintindu-mi cu nostalgie de coada pentru viză făcută la consulatul Franţei la Bucureşti şi de cozile anuale de la prefecturile franceze. Nu-mi pot împiedica un mic sentiment de satisfacţie cînd văd nişte persoane cu înfăţişare burgheză dînd mărunt din buze la vreo doi metri mai în spate. Sînt şi mai satisfăcut cînd, pe la ora 9, văd în spatele meu încă vreo 150 de persoane la coadă.
În clădirea consulatului intră pe rînd un Mercedes C Klasse, un Audi A6 şi un Volvo imens, dar nu ştiu de care, oricum nou. Toate cu placă de înmatriculare cu corpul diplomatic.
La 9.30 se deschide grilajul consulatului şi lumea se precipită înăuntru. Acolo se formează trei cozi: una pentru depunerea dosarului, una pentru agenţiile de turism şi a treia pentru plată şi ridicarea vizei, la care cu onor mă aşez. Vreo 20 de persoane în faţă. Prima coadă începe să avanseze într-un ritm foarte lent. La a doua se produce un scandal monstru. La coada mea se stă pe loc. Pe la 10.15 încă nu a venit nimeni la ghişeu. Mă gîndesc că n-are rost să îmi pierd serviciul pentru "faute grave" şi părăsesc coada, afurisind 1 miliard jumate de suflete dintre care nu s-a găsit nici unul capabil să încaseze nişte euraşi şi să-mi dea paşaportul înapoi.
Şi mîine e o zi. Voi lua o zi de concediu ca să mă consacru în totalitate statului la coadă.
Marele Zid are interesul să merite acest efort.
La ora 8 dimineaţa aşteaptă deja vreo 70 de persoane ordonate frumos în faţa consulatului.
Mă pun la rînd, amintindu-mi cu nostalgie de coada pentru viză făcută la consulatul Franţei la Bucureşti şi de cozile anuale de la prefecturile franceze. Nu-mi pot împiedica un mic sentiment de satisfacţie cînd văd nişte persoane cu înfăţişare burgheză dînd mărunt din buze la vreo doi metri mai în spate. Sînt şi mai satisfăcut cînd, pe la ora 9, văd în spatele meu încă vreo 150 de persoane la coadă.
În clădirea consulatului intră pe rînd un Mercedes C Klasse, un Audi A6 şi un Volvo imens, dar nu ştiu de care, oricum nou. Toate cu placă de înmatriculare cu corpul diplomatic.
La 9.30 se deschide grilajul consulatului şi lumea se precipită înăuntru. Acolo se formează trei cozi: una pentru depunerea dosarului, una pentru agenţiile de turism şi a treia pentru plată şi ridicarea vizei, la care cu onor mă aşez. Vreo 20 de persoane în faţă. Prima coadă începe să avanseze într-un ritm foarte lent. La a doua se produce un scandal monstru. La coada mea se stă pe loc. Pe la 10.15 încă nu a venit nimeni la ghişeu. Mă gîndesc că n-are rost să îmi pierd serviciul pentru "faute grave" şi părăsesc coada, afurisind 1 miliard jumate de suflete dintre care nu s-a găsit nici unul capabil să încaseze nişte euraşi şi să-mi dea paşaportul înapoi.
Şi mîine e o zi. Voi lua o zi de concediu ca să mă consacru în totalitate statului la coadă.
Marele Zid are interesul să merite acest efort.
20 iunie 2005
Dintre-atîţia dogi şi doage
De îndată ce treci de podul suspinelor şi cobori pe nişte trepte pînă în hrubele închisorii, te opreşti oleacă să îţi obişnuieşti ochii cu lumina puţină. Apoi ridici privirea şi citeşti:
Arion Florica
Constanţa
6 X 974
O sole mio
Or fi vrînd unii să scoata apa din piaţa San Marco, dar din ceaşca mea de cahvea espresso ce îţi ridică părul pe cap, de pe terasă în piaţa Arsenalului nu vor obţine nici o picătură.
Şi încă
"La miseria e una bruta bestia."
"La gioia vera si esprime da sola - senza tanti, lunghi discorsi."
