Velocitate

Specie mai infectă decît englezii de pe drumurile publice franceze cu greu poţi găsi. În viaţa de zi cu zi nu ştiu cum sînt, deci nu mă pronunţ, dar la volan pe continent sînt o catastrofă. Pe lîngă faptul că au probleme cu partea drumului pe care se circulă, pe autostradă merg tacticos pe banda cea mai de la stînga cu 90km/h, neştiind probabil cît fac 130km/h în mile pe oră. Le faci discret din faruri să se dea la o parte astfel încît să poţi şi tu trece cu hamărul care, incredibil, merge totuşi mai repede de 90km/h. Apoi încerci un claxon-două de control şi nimic. După ce printr-un motiv care rămîne misterios s-au mutat în sfîrşit pe banda din dreapta, cînd să treci şi tu pe lîngă ei, este tocmai momentul în care au reuşit să transforme milele în kilometri. În plus, faptul că în Anglia banda cea mai din dreapta este precum în Franţa banda cea mai din stînga reuşeşte să le perturbe calmul britanic, drept pentru care accelerează. E drept că hamărul merge mai repede de 90, dar cu 150 e mai greu, în plus nu are chef de radare şi alte prostii. Aşa că mai bine cu buzele umflate decît pradă sarkozeilor.

Flicărime provensală

1. urcat în avion, loc la geam, băut cafea, pus scobitori la ochi
2. coborît din avion, întîlnit cu don Lettore, urcat în autobuz
3. dat cu cremă solară (factor de protecţie 50)
4. coborît la Vieux Port. Puten ce cald e!
5. flicărit o bere la umbră
6. luat autobuz turistic englezesc şi urcat la cucurigu. Instalat căşti pe urechi. Puten ce cald e!
7. coborît din autobuz şi flicărit o salată la umbră. Vin la carafă excepţional de prost, oţet, totuşi alcolizat, deci bun. Puten ce cald e dintr-o data!
8. luat autobuz RTM şi plecat la Luminy.
9. dat din nou cu cremă (factor de protecţie 50).
10. flicărit prin calănci trei ore. Puten ce cald e şi ce de muşte! Coborît pînă la apă şi privit gagici topless. Puten, dar e insuportabil de cald!
11. revenit în oraş. Pelerinaj la poarta iadului. Puten.
12. Flicărit la restaurant. Sardin grile, respectiv grilad de la mer, imense. Puten, se coa set acsan? Côtes de Provence 2005, foarte onorabil. Crème caramel şi tarte tatin, excepţionale.
13. amintiri vagi, ceva cu un metrou şi un autobuz, malul mării de neatins, nu mai ştiu, venit pe jos acasă pe lîngă corbusier.
14. duş. Puten, dar ce greu se ia crema (factor de protecţie 50)!
15. trezit, văzut declaraţie Zidane, plecat la o faleză, Don Lettore plecat în treaba lui, cornişă, vieux port, puten ce cald e, Marseille Provence, loc la geam, să ne fie de bine, a fost frumos. Hai să trăim!

În vreme de război

Săptămîna trecută au început soldurile în magazinele de ţoale din Franţa. Este o nebunie generalizată în care femei dezlănţuite, după ce au prospectat piaţa cu o săptămînă înainte, umblă cu cartea de credit într-o mînă şi cu ghearele scoase la cealaltă, gata să scoată ochii adversarelor care jinduiesc la aceeaşi pereche de chiloţi ca ele.

Una peste alta, este o perioadă în care fiecare îşi poate reîmprospăta stocul de haine pînă la soldurile următoare. Ţi s-au îngălbenit sub braţ de la transpiraţie toate tricourile pe care le ai de trei ani? Pantofii nici daţi cu cremă nu mai pot fi purtaţi? Pantalonii nici călcaţi nu reuşesc să îţi îndepărteze aerul de omul cavernelor? Acum e momentul!

Începusem aşadar să arăt ca un vagabond, nu numai datorită bărbii nerase de o săptămînă, aşa că am hotărît să înfrunt vitejeşte hoardele barbare care au invadat magazinele. Nu voi povesti foarte multe din aventura căutării unor tricouri, blugi şi cămăşi, voi face doar observaţia că în magazinele cu articole bărbăteşti miroase altfel decît în magazinele pentru femei atunci cînd afară sînt 35 de grade. Tot e bine, pentru că în felul acesta am rămas fără păr în nas. Am putut să fac comparaţia în momentul în care m-am nimerit din greşeală într-o Zara fără raion pentru bărbaţi. Desigur că acasă am fost întrebat: - Cum, nu ştiai că acolo nu e pentru bărbaţi?!

Nu, nu ştiam, recunosc cu ruşine. Însă fără ruşine recunosc că mi s-au aprins toate beculeţele în faţa unei cămăşi de pe raft la Springfield. Cînd am văzut-o cum mă aştepta, o lumină divină s-a aprins deasupra ei în timp ce nişte coruri reunite de heruvimi şi şoimi ai patriei au intonat un aleluia scurt. Am cumpărat-o fără să stau mult pe gînduri şi astăzi m-am gîndit să o port pentru prima dată.

Bineînţeles că cei de la birou, şocaţi de atîta rafinament vestimentar, au făcut remarci savuroase, din care am reţinut doar una, aceea că azi e periculos să te îmbraci în felul acesta, al cărei sens l-am priceput de-abia seara, cînd a trebuit să grăbesc pasul preventiv în faţa unui bar cu televizor din care cineva a strigat înspre mine:
- Huo Portugalia!

Tehnice

Mi-am propus să mă aplec mai puţin înspre chestiuni de ordin tehnic, însă şefa şi-a depăşit azi limitele cunoscute. Nu mă pot abţine aşadar să nu împărtăşesc şi altora experienţa avută.

Ştiam deja că este un fan al instrucţiunii go to, "dacă este bine folosită" (rîsete cu spume, dar pe înfundate, ale asistenţei) dar să zicem că asta e o reminiscenţă a culturii ei cobolistice. Azi a primit un CV al unui tip care ar urma să vină în curînd în echipă. În momentul în care l-a deschis, a început să facă legi prin birou cum că ce e cu CV-ul ăsta de merde, pe motiv că respectivul a scris mai pe la început că participă la proiecte Open source. Este un lucru bine ştiut că Open source nu face parte din cultura întreprinderii, fiind echivalent cu nerespectarea normelor interne, foarte rigide. Majoritatea celor care lucrează titulari în bancă fac alergie doar la simpla pronunţie a sintagmei. Un tip inteligent care se implică în astfel de proiecte nu prezintă deci garanţii de seriozitate. În mod sigur el va veni aici şi îşi va face opensursul pe spinarea băncii, în loc să se ocupe ca orice om normal cu mersul la cafea, cu vorbitul la telefon şi cu ţeserea de intrigi pentru desfiinţarea adversarilor din celelalte servicii.