Azi mi-am rezolvat o problemă la consulat în 10 minute, cu tot cu schimbatul banilor la farmacia de alături, că n-avea să-mi dea rest. Evident.
Şi tot ceva deosebit este atunci cînd circuli şi tu ca omul cu Hamărul pe un drum public la ţară, eşti singur, nimic în faţă, nimic în spate şi, dintr-o dată, după o curbă îţi apare un Jaguar lucios înainte, pe contrasens, care îţi face nervos cu farurile. Cu faţa ce tocmai căpătase brusc o culoare albă (m-am uitat după aceea în retrovizor ca să mă conving şi să îmi aranjez coafura răvăşită) în ciuda roşeţii căpătată de la soarele normand, pe lîngă reflexul de a împinge frîna pînă în podea şi acţionarea aproape simultană şi plină de îndemînare a claxonului şi a fazei lungi, nu m-am putut împiedica să nu exclam în minte:
- Putain! Maşina asta n-are şofer!
După acest moment de stupoare, soldat fără pagube materiale sau (Doamne fereşte!) cu victime, misterul s-a lămurit imediat după cercetarea mai atentă a numărului de înmatriculare al automobilului potrivnic. I-am urat omului un călduros:
- Welcome to France, sir!
Un comentariu:
ce tensiune ce suspans ce ma gandeam ca era elrob-ul si cand colo alarma falsa
Trimiteți un comentariu