S-a întors cu faţa, a închis ochii şi m-am pregătit să o sărut ca lumea, adică încet, aşa, cu figuri, cu tot tacîmu', da' ce-i asta, neică? Mi-a băgat puţin vîrfu' limbii, a început să şi-l mişte repejor în sus şi în jos; probabil aşa credea ea că se procedează, după care s-a tras şi şi-a lăsat capu' pe umăru' meu, adică gata, am făcut-o şi pe-asta! ...Ce aiureală! Adică mişto, în principiu, da' n-am prea înţeles nimic şi parcă avea buzele prea moi şi prea mici, nu ştiu cum naiba.Ovidiu Verdeş - Muzici şi faze
Zică lumea ce-o zice, da' cartea asta-i tare, tăticu'! Mai am jumate şi am ca un filing că n-o să mai dureze mult. Noroc ca n-am decît 30 de minute de tren pînă la servici.
4 comentarii:
Subscriu, super carte!
Uau!
Da... chiar e tare. Dar ce e senzational e ca generatia de cobai din care fac si eu parte(anul capacitate+admitere intr-a opta, generatia 83,84,85) a prins aceasta carte in programele si manualele alternative de liceu, de se cruceau profele comuniste de romana prin cancelarii ca'i semnul diavolului...
Da, asa e, insa Verdes scrie despre lucruri pe care le-am trait eu insumi, ceea ce il ridica in ochii mei. De fapt nu il ridica pe el, ci pe cartea lui, care mi-a adus citeva momente de fericire. Da, fericire pura.
Trimiteți un comentariu