S-a mai scurs un an aşadar de cînd am dorit să intru în imobilul de pe rue de la Santé 14-ème - nu la puşcărie - şi nu am observat că în faţa mea nu era un spaţiu gol ci un perete de sticlă. Mi s-a părut cumva neobişnuit ca la intrarea în bloc să fie pereţi de sticlă ce, culmea, mai era şi curată. Aşa ceva nu exista în cartierul Pădurii, din gaură, înspre Tătăraşi, în consecinţă altcum nu se putea. Aşa că reflexiile soarelui de după-amiază în geam le-am atribuit urechilor care încă nu se desfundaseră şi nicidecum prezenţei fizice a geamului în faţa mea. Aşa că am păşit cu încredere, după care m-am prelins uşor pe ciment. Revenindu-mi în fire, ca Terminator, prima mişcare a fost să scot o hartă din geamantan, să o desfăşor în faţa salvatorilor care făcuseră deja pe ei de rîs şi să îi întreb unde mă aflam.
M-am interesat apoi de cel mai apropiat Megonads, unde am constatat că, deşi meniurile nu se numeau la fel ca la Iaşi, erau tot atît de bune şi, la un calcul scurt, mi-am zis că tot e bine din moment ce o să îmi permit să vin mai des să mănînc acolo. Simţeam deja că am atins un nivel neobişnuit de prosperitate.
Atît despre comemorare, ţin să precizez încă două lucruri:
1. aseară la televizor pe minim 5 canale, inclusiv CNN, era acelaşi lucru.
2. azi i-am întors-o lui Moş Crăciun: Şolohov, Donul liniştit, 1400 de pagini, 740g.
3 comentarii:
Dar prajitura? Ai intors-o??? Vit vit monsher :-)
In caz ca uiti, stiu de la junior ca au la megonads niste mcdesert f apetisant :-))
Of, noroc cu megonads! Altfel uitam de prajitura. :)
Mi-am zis mereu ca o sa recitesc si eu Donul linistit dar cred ca deja ma acopera altele. Super misto cartea :-)
Trimiteți un comentariu