Radioul povesteşte discret în zumzet de motor la ralenti despre separarea prin consimţămînt mutual petrecută în ziua precedentă, zi de grevă. Azi e mai bine, cîteva trenuri s-au urnit pe linii de dimineaţă, dar oamenii n-au vrut să îşi asume riscul transportului în comun. La vreo cincizeci de metri mai în faţă semaforul se face roşu pentru a treia oară de cînd am intrat pe strada asta. O sirenă se aude în depărtare, nişte girofaruri îmi aruncă prin retrovizor şuvoaie de fotoni în ochi, apoi maşinile de poliţie trec în viteză, spulberînd ca pe praf maşinile cetăţenilor paşnici participanţi la trafic. O gaşcă de lăcuste cu ventuze lipite în frunte se înghesuie pîrîind din ţevile de eşapament în golul lăsat în urma lor de oamenii ordinii republicane. După ele îşi încearcă norocul nişte maşini dar, cum breşa e deja închisă, saltul cuantic nu se mai poate produce şi rezultă o aglomerare de vehicule aranjate haotic pe şosea. Semaforul s-a mai făcut roşu de vreo două ori şi acum au mai ramas vreo cinci metri pînă la el. Sper să reuşesc să trec tura următoare. Securea lucioasă e aşezată cuminte pe scaunul din dreapta, uitată acolo de marţi, cînd a avut loc marea bătălie şi cînd nu a servit deloc, Rolf, Magnus şi Bengt preferînd jocul de poker pe dezbrăcate bătăliilor sîngeroase, pe motiv că şi-au uitat coifurile încornorate în camera de hotel. Noi ştim însă că ele le-au fost sustrase de către animatoarele brunete tocmite special în încercarea de a îl mai îmbuna pe Odin pe care îl simţisem mîniat din cauza unei migrene prelungite. Păcat că a fost astfel, mi-ar fi plăcut să spintec pe vreo doi dintre ei iar pe cel rămas să îl cruţ ca să se întoarcă acasă, povestindu-şi saga. Schimb la radio pe postul de jazz ca să mă simt cult. Cîntă o melodie faină faină, simt că mor de plăcere cînd o ascult, e cultă tare, dă bine de tot, degetele bat involuntar ritmul pe volan, în timp ce un stol de trotinete gureşe mă depăşeşte pe stînga, pe dreapta, pe jos şi pe sus. Pe ele călăresc perechi de îndrăgostiţi cu părul fîlfîind de la curent, ele blonde, ei bruneţi. La radio melodia se termină şi crainicul anunţă că, în timp ce ascultam o prelucrare după Britnei Spiărs, Toxic, barilul de petrol a ajuns la 90 de dolari. Casc puţin, apoi mă întorc pe partea cealaltă.
5 comentarii:
la noi in sat s-a facut rush hour every hour. Ieri pe Dacia, intre Institutul Francez si Piata Spania am oprit de saisprezece ori. Era ora sase. Partea buna e ca ma pun si eu la punct cu stirile pe Radio Guerilla.
Nu stiu de ce dar am un sentiment ciudat cind ii aud pe bucuresteni plingindu-se de ambuteiaje. :)
d-nu ily, am ajuns la destinatie cu inima plina de toti fotonii deuteronici si catrenari. Zici ca aici e lumea aia ireala a matriksului si neoanei: cald, soare, cer azuriu, calanci zimbitoare.... pureee depure, sa tot faci greva siciumecompran.
acu mergem in portu vechi sa dezlegam neste equatzii siciusescioviogir.
Ayayay, sper ca a vrut esenseeful sa va transporte chiar pina in calanci.
Si io am ajuns cu bine la destinatie, cu un soare zglobiu deranjindu-ma in retrovizoare cind eram fix pe Rivoli. Si totusi nu am gresit drumul :)
Din ce an ecuatiile?
mai dormim un pic, da?
:P
Trimiteți un comentariu