Sîmbăta trecută am profitat de vremea bună și am făcut nebunia la care visam de multă vreme: am ajuns la malul mării cu bicicleta. Au fost așadar 216km cu soare, fără vînt, care s-au derulat cu o viteză medie de 27km/h, la capătul cărora m-a așteptat o diplomă. Pînă la 150 au fost chiar 28, moment în care mi-am întrebat eul: dar unde te grăbești așa, băi nene? Așa că m-am întins puțin pe iarbă la marginea drumului. M-a pișcat atunci o albină. Rahat.
Rămîn cu următoarele impresii:
- Cicliștii din cluburi sînt o specie aparte de care nu merită să te apropii, pe de o parte pentru că e periculos, iar pe de alta că sînt moral nefrecventabili. Faptul că poartă toți același tricou le dă dreptul să se comporte ca niște masculi feroci, atît prin comportamentul periculos față de cei veniți acolo fără vreun scop de a dovedi cuiva ceva, cît și prin remarcile nesărate făcute "femininelor" care munceau și ele să termine cursa. În plus, în urma lor rămîne mereu o dîră de ambalaje de produse dopante pe care le aruncă după ce devin nefolositoare.
- Spectrul claviculei rupte nu mi-a dat pace nici o secundă, la fel și cel al căștii pe care am spart-o dînd cu capul de o bordură acum fix patru săptămîni. Sentimentul era foarte puternic, mai ales cînd cîte o gașcă de afiliați în club zbîrnîia din carboane la 10cm pe stînga și cîteodată pe dreapta mea. Erau unii pe fundul cărora scria A.S.S.
- Ciclismul în gașcă organizată este impregnat de testosteron.
- Ciclismul în gașcă organizată are un puternic iz naționalist, la limită cu FN-ul. Dar, la naiba, eram între francezi!
- Ciclistul transpirat pute de-i sar capacele.
- La coadă la mîncărică stau mulți cicliști transpirați.
- La coadă la mîncărică unii dintre cicliștii transpirați se pîrțîie
- Sirena protecției civile e foarte stridentă. A sunat de mai multe ori.
- Ultimii kilometri sînt foarte lungi iar cel mai mic delușor de la sfîrșit are față de Everest.
Trecînd peste toate astea, a fost tare fain. Cînd, după colț, am văzut Pont de Normandie în depărtare, mi-a sărit inima din loc de bucurie. Nu mai zic ce-a fost cînd roțile au început să vibreze pe pietrele din portul vechi de la Honfleur!
N-am spart nici un cauciuc.
16 comentarii:
Ah, mi s-a facut rau cind am citit de dat cu capul de bordura. Sper ca esti bine. Eu tocmai am cazut pentru ca m-am impiedicat de o bordurica din neatentie martea trecuta, si inca nu mi s-a inchis rana de la cot.
Dar m-am amuzat citind impresiile. Mai ales "Ciclistul transpirat pute de-i sar capacele." Foarte adevarat :).
Daca nu eram bine, nu ma mai apucam de facut 200km :)
Noroc cu casca (din nou).
felicitari, ma pregatesc si eu de zor sa trec de magicul 15 km pe ora:)
o intrebare tehnica: nu te-a durut fundul?
Hai ca 15km/h chiar nu-i nimic greu. Sint sigur chiar ca-i faci regulat, numai ca iti place tie sa te dai inferior :)
Vroiam sa plasez una legata de durutul fundului, dar a trebuit sa plec in sedinta si am uitat.
Oricit ar parea de curios, nu m-a durut fundul (si nici nu ma doare, la 48 de ore dupa, vedem mai incolo). Cred ca am nimerit peste o șa buna pe care am reglat-o cum trebuie.
Am ramas doar cu ceva febra musculara si niste dureri usoare la umeri si la ceafa, plus un rosu in git de la berea rece de dupa.
fundul doare cel mai rau la 24 de ore dupa, deci te-ai scos:))
eu am o sa nasoala si agresiva, desi bicicleta e de dama si ma gindesc c-ar trebui sa fie mai gentila cu partea aia.
Adica e lata si moale? Astea-a cele mai pacatoase ...
cu arcuri, perversa rau:)
si saua lu' Gogu tot arcuri are, da' nu de perversitate ci de batranete... :)
216 km... sunt impresionata maxim. Eu nu stiu cu cat merg, da' io nu prea bag viteza. Cum zici ca se cheama aplicatia aia pe aifon?
In alta ordine de idei, cum naibii sa nu miroase aia, pe caldura, in costumele alea de plastic. D-aia cu costum cu burta erau? Ca asta mi se pare culmea.:)
Burti nu prea am văzut de data asta. Cred ca e cam greu totuși sa termini 200km cobîlțîind din acvariu. In schimb, era multă mosnegime. Cică avea unul 100 de ani.
Despre ce aplicație vorbesti?
Nu realizasem catusi de putin cat inseamna 200km, pana cand P a facut ochii mari, in timp ce-i povesteam. M-a intrebat daca esti profesionist, cu o asa viteza si i-am zis ca creca nu. "Iti dai seama cum e sa faci 200 de km?" m-a intrebat. Nu, am raspuns. :)
Asa ca felicitari din partea lui.
Auzi, ala de 100 de ani crezi ca a terminat cursa? My god... si eu ma laud toata ca am inceput sa alerg la patruj'de ani...
Aplicatia... ziceai la un moment dat(cand cu cazatura), ca iti vorbea aifonu si-ti indica viteza(poate am visat :)) ), am inteles ca poate sa faca asta si pentru jogging, dar nu e extrem de precis ca nu are GPS. Voiam doar sa stiu cum e aplicatia.
Sa știi ca nu-i așa de greu de facut 200km. Iar profesioniștii fac distanța asta cu 40 de medie, mai ales dacă profilul de altitudine e mai degrabă plat ca in cazul asta. Iar asta nu era cursa crinometrata, nu era cu cistigator.
Aplicații sint mai multe, eu folosesc runkeeper. Mai stiu de Endomondo pe care am încercat-o mai demult.
cronometrata ...
Nenea de 100 de ani acuma vad ca n-a facut tot, dar orisicît :)
Cum sa nu aiba gps? Bineinteles ca are gps aifonul. Singura problema e ca nu tine bateria la drum asa lung.
domnule, respect! din nou :-) e mai dragut runkeeper decat endomondo pentru biciclit?
Cred ca e chestie de gust. Eu incepusem deja cu runkeeper cind m-am jucat prima data cu endomondo. Am gasit ca merge la fel de bine dar, cum aveam deja o gramada de activitati pe runkeeper, n-am mai continuat cu endomondo.
In schimb, ce reprosam eu cuplului iphone/runkeeper e ca n-aveam o modalitate prin care sa pot urmari un traseu desenat in prealabil pe Google Maps fara sa trebuiasca sa ma opresc la intersectii sa caut directia si care sa nu goleasca bateria ca sucul din pahar.
Traiam asa, cu frustrarea asta, cind am primit un gps de bicicleta de ziua mea, asa ca s-a rezolvat. Asa ca runkeeper folosesc acum doar pe web, ca sa descarc de pe gps fisierul gpx pe care l-am produs.
Aha, merci, pai pe mine ma intereseaza mai degraba pentru jogging, am auzit c-ar fi si miCoach, tre' sa ma uit sa aleg intre ele.
Oricum cred ca mos craciun imi aduce un ceas de jogging, e totusi incomod aifonu la alergat.
Nenea cu suta lui in spate e bestial. Si te mai mirai de partzuri. :)
Dar face si gioghing, nu-i problema.
Trimiteți un comentariu