Obsesie

De cîte ori trec prin grădina Luxembourg, nu scap fără a recita spasmodic în minte cuvintele lui Anatole France, învăţate cîndva la o lecţie de limba franceză în liceu şi extrase dintr-o carte pe care de altfel n-am citit-o niciodată:

"Ce que je vois alors dans ce jardin, c'est un petit bonhomme qui, les mains dans les poches et sa gibecière au dos, s'en va au collège en sautillant comme un moineau."

Argument prutean (sau poate prutenian, ori prutesc)

Reciteam azi dimineaţă din cartea lui Radu Paraschivescu, Bazar Bizar şi rîdeam ca prostul de unul singur în tren.

Departe de mine starea de taliban al limbii române. E o limbă pe care dacă nici Vanghelie nu o stăpîneşte, de ce aş stăpîni-o eu? Totuşi, pasajul următor din Cotidianul îmi sună cel puţin ciudat:

Nu mai este vorba de sume acordate pentru top managementul unei companii. Sînt banii pe care îi pot primi şi angajaţii din middle sau chiar entry management.
Articol

Apoi, invit lumea să citească articolele lui Lucian Mindruţă din Jurnalul Naţional sau de aiurea, să vadă acolo ce înseamnă "brand" şi "rebrănduire", alături de multe altele. Nu de mult, am văzut pe TVRi o farmacistă căreia lumea îi întindea banii pentru medicamente pe "counter".

Îmi amintesc de asemenea de vremurile în care, mare web designer fiind, numeam secţiunile româneşti ale diverselor capodopere pe care le cream cu cuvinte ca: About us, Business, News, Contact us, Home şi alte asemenea, unele la indicaţiile agentului de vînzari care se numea Ion dar îşi zicea John şi care vorbea numai de market, income, turnover, share .

În acest context, mi se pare că textul următor se potriveşte ca o manuşă:

Stimate HRM,

Supozez că acknowledgement-ul acestor rînduri vă va confuza. Deşi market research-ul, tehnicile de merchandising, deployment-ul asset-urilor şi concedarea incentivelor cu endorsment-ul employer-ului sînt matter-uri foarte trendy, mă văd compelat să resignez din job-ul care mi-a fost asignat. Vă greetui şi vă flitui,

Alin Dumitriu

(Bazar bizar - povestiri de Radu Paraschivescu. Editura Masina de Scris)

Proteste

Nu e un secret pentru nimeni că Franţa e o ţară a sindicatelor. Acesta nu e neapărat un lucru rău (de exemplu, istoric vorbind, fără sindicate, cam greu cu concediile plătite). Dupa părerea mea, trebuie să existe ceva care să contrabalanseze patronatul. Uitaţi-vă în România şi vedeţi ce fac unii investitori străini din angajaţi: sclavi pe plantaţie. Şi asta pentru simplul motiv că nu-i nimeni care să-i tragă de urechi din cînd în cînd. Iar la ei acasă nu şi-ar permite.

În acelaşi timp, nu e un secret că în Franţa, sindicatele exagerează cîteodată cu acţiunile de protest.

În urmă cu două săptămîni, unui pasager i s-a făcut rău într-un avion Air France. După ce a aterizat la Orly, de avion s-a apropiat o scară mobilă, cu ajutorul căreia stewardesele l-au coborît pe pasagerul bolnav. După manevră, operatorul scării mobile s-a grăbit şi a tras scara. O stewardesă a reuşit să intre în avion dar cealaltă, din păcate, a căzut de la 4 m înălţime pe pistă şi a murit.
Cum era normal, a început o anchetă, în urma căreia a început procedura de concediere a agentului cu scara, găsit vinovat de neglijenţă în serviciu. Se zice chiar că a mai comis şi altele în trecut, dar nu chiar atît de grave.
Imediat a fost declanşată o grevă a agenţilor de pistă, organizată de sindicate, contra concedierii angajatului găsit vinovat. Ei spun că firma ar fi vinovată pentru decesul stewardesei, din cauză că efectivele agentilor de pistă nu sînt suficient de mari ca să asigure o securitate optimă. Săracul, era atît de stresat de subefectivul în care se găsea, încît nu i-a venit în cap să se uite dacă mai e cineva pe scară înainte de a o lua din loc. E inutil să spun că sute de oameni au aşteptat de vineri pînă luni în aeroport în speranţa de a putea urca într-un ipotetic avion.
Poate exagerez, dar eu din asta nu deduc decît că poţi să si omori, atîta vreme cît eşti protejat de sindicat.

Pauză

O săptămînă fără: e-mail, internet, telefon, etc.

Dar parcă merită:

Gînduri de vacanţă

Am o reputaţie în continuă descreştere. Pe lîngă obiceiurile alimentare considerate bizare, am provocat emoţie în rîndurile asistenţei cu locul petrecerii concediului.

Cuuuum, mergi la schi în Austria?!

Este un lucru universal valabil că Franţa are cei mai frumoşi munţi din lume. Pîrtiile franceze sînt deopotrivă frumoase şi potrivite pentru toate gusturile şi nivelurile. În Austria nu poate exista din principiu aşa ceva, deci a merge în Austria iarna nu are sens.

Austriecii sînt prin definiţie nişte îmbîcsiţi, care nici prin vis nu pot fi simpatici şi primitori, aşa cum sînt spre exemplu savoiarzii.

Austriecii se hrănesc exclusiv cu cîrnaţi. Cîrnaţii nu sînt sănătoşi, sînt plini de grăsime, iar muştarul austriac este greţos. Savoiarzii, în schimb, au numai mîncăruri delicioase şi mai ales sănătoase (ei, au ele ceva colesterol acolo, dar n-are a face) :

* la tartiflette - un strat de cartofi, un strat de jumări şi un strat gros de brînză (reblochon), date la cuptor
* la raclette - brînză topită pe loc în nişte tăviţe, mîncată cu cartofi copţi şi cu diverse salamuri
* la fondue - brînză topită într-un ceaun, în care se înmoaie bucăţi de pîine în vîrful unei andrele

Iar dacă nu ne plac mîncărurile savoiarde, avem oricînd posibilitatea să mîncăm nişte orez delicios la cantină.

Austriecii vorbesc limba germană - rău, francezii vorbesc limba franceză - bun. Faptul că mulţi austrieci o rup binişor şi pre inglesă este absolut detestabil. Şi-au pierdut identitatea naţională. Nu destul că sînt nevoit să scriu la birou e-mailuri toată ziua în engleză spre disperarea şefei, care cere traducere de fiecare dată, voi fi nevoit să suport chiar şi în vacanţă indicaţiile instructorului* (în engleză, că eu nu vorbesc nemţeşte). Iar vacanţa a fost inventată întru relaxare. Engleza nu e relaxare.

* N-am pus în viaţa mea schiuri în picioare.

Ziarul de dimineaţă

De vreo doi ani, a apărut şi prin Paris moda cu cotidienele gratuite. Există în staţiile de metrou sau de tren nişte rafturi speciale de unde călătorii pot lua ziare gratis ca să îşi ocupe timpul în transportul în comun. Zice-se că e un curent lansat în Europa de ţările nordice. Două sînt cotidielele gratuite: 20 minutes şi Metro.

Nu de puţine ori am văzut persoane care luau mai multe exemplare dintr-o dată. Am înţeles dintr-o anchetă de la televizor că aceste persoane distribuie la rîndul lor ziarele la locul lor de muncă colegilor.

Azi, în schimb, am vazut o femeie, respectabilă de altfel, care a luat un braţ de ziare, nu exagerez, de-abia îl putea duce. Totuşi, ce-ar putea să facă cu atîtea?

Inocenţi

Rue de la Ferronerie există încă. Rue aux Fers în schimb s-a transformat. Alături de alte străzi, a devenit Rue Berger.

Cimitirul
Inocenţilor nu e deloc o invenţie literară. Era un loc unde poeţii îşi
propuneau serviciile. Negustori, librari se instalau între morminte şi
vindeau marfă de mîna a doua. Femei veneau pentru a propune farmece mai
mult sau mai puţin atrăgătoare.

Exista de asemenea un stîlp al infamiei.

Porcii veneau să scurme mormintele săpate la mică adîncime şi asta cel puţin pînă la domnia lui Philippe Auguste,
care a îngrădit cimitirul. Locul era reputat pentru că morţii putrezeau
în mai puţin de nouă zile. Cimitirul a fost distrus în 1786 prin
ordonanţă a parlamentului, din evidente motive de igienă: în 1780, un
hangiu de pe Rue de la Lingerie a avut surpriza să constate că pivniţa
lui se umpluse peste noapte de cadavre în diverse stadii de
putrefacţie. Solul a fost curăţat, iar osemintele a peste un milion de
corpuri au fost transferate în catacombele de pe malul stîng al Senei.

Azi, cimitirul s-a transformat în piaţă, în mijlocul căreia se află fîntîna Inocenţilor. Cartierul e unul foarte popular: les Halles, Saint Denis, Beaubourg.