Am o reputaţie în continuă descreştere. Pe lîngă obiceiurile alimentare considerate bizare, am provocat emoţie în rîndurile asistenţei cu locul petrecerii concediului.
Cuuuum, mergi la schi în Austria?!
Este un lucru universal valabil că Franţa are cei mai frumoşi munţi din lume. Pîrtiile franceze sînt deopotrivă frumoase şi potrivite pentru toate gusturile şi nivelurile. În Austria nu poate exista din principiu aşa ceva, deci a merge în Austria iarna nu are sens.
Austriecii sînt prin definiţie nişte îmbîcsiţi, care nici prin vis nu pot fi simpatici şi primitori, aşa cum sînt spre exemplu savoiarzii.
Austriecii se hrănesc exclusiv cu cîrnaţi. Cîrnaţii nu sînt sănătoşi, sînt plini de grăsime, iar muştarul austriac este greţos. Savoiarzii, în schimb, au numai mîncăruri delicioase şi mai ales sănătoase (ei, au ele ceva colesterol acolo, dar n-are a face) :
* la tartiflette - un strat de cartofi, un strat de jumări şi un strat gros de brînză (reblochon), date la cuptor
* la raclette - brînză topită pe loc în nişte tăviţe, mîncată cu cartofi copţi şi cu diverse salamuri
* la fondue - brînză topită într-un ceaun, în care se înmoaie bucăţi de pîine în vîrful unei andrele
Iar dacă nu ne plac mîncărurile savoiarde, avem oricînd posibilitatea să mîncăm nişte orez delicios la cantină.
Austriecii vorbesc limba germană - rău, francezii vorbesc limba franceză - bun. Faptul că mulţi austrieci o rup binişor şi pre inglesă este absolut detestabil. Şi-au pierdut identitatea naţională. Nu destul că sînt nevoit să scriu la birou e-mailuri toată ziua în engleză spre disperarea şefei, care cere traducere de fiecare dată, voi fi nevoit să suport chiar şi în vacanţă indicaţiile instructorului* (în engleză, că eu nu vorbesc nemţeşte). Iar vacanţa a fost inventată întru relaxare. Engleza nu e relaxare.
* N-am pus în viaţa mea schiuri în picioare.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu