Ani de glorii şi de împliniri măreţe

S-a întors cu faţa, a închis ochii şi m-am pregătit să o sărut ca lumea, adică încet, aşa, cu figuri, cu tot tacîmu', da' ce-i asta, neică? Mi-a băgat puţin vîrfu' limbii, a început să şi-l mişte repejor în sus şi în jos; probabil aşa credea ea că se procedează, după care s-a tras şi şi-a lăsat capu' pe umăru' meu, adică gata, am făcut-o şi pe-asta! ...Ce aiureală! Adică mişto, în principiu, da' n-am prea înţeles nimic şi parcă avea buzele prea moi şi prea mici, nu ştiu cum naiba.

Ovidiu Verdeş - Muzici şi faze

Zică lumea ce-o zice, da' cartea asta-i tare, tăticu'! Mai am jumate şi am ca un filing că n-o să mai dureze mult. Noroc ca n-am decît 30 de minute de tren pînă la servici.

Nice DOF

Ceva deosebit

Azi mi-am rezolvat o problemă la consulat în 10 minute, cu tot cu schimbatul banilor la farmacia de alături, că n-avea să-mi dea rest. Evident.

Şi tot ceva deosebit este atunci cînd circuli şi tu ca omul cu Hamărul pe un drum public la ţară, eşti singur, nimic în faţă, nimic în spate şi, dintr-o dată, după o curbă îţi apare un Jaguar lucios înainte, pe contrasens, care îţi face nervos cu farurile. Cu faţa ce tocmai căpătase brusc o culoare albă (m-am uitat după aceea în retrovizor ca să mă conving şi să îmi aranjez coafura răvăşită) în ciuda roşeţii căpătată de la soarele normand, pe lîngă reflexul de a împinge frîna pînă în podea şi acţionarea aproape simultană şi plină de îndemînare a claxonului şi a fazei lungi, nu m-am putut împiedica să nu exclam în minte:
- Putain! Maşina asta n-are şofer!
După acest moment de stupoare, soldat fără pagube materiale sau (Doamne fereşte!) cu victime, misterul s-a lămurit imediat după cercetarea mai atentă a numărului de înmatriculare al automobilului potrivnic. I-am urat omului un călduros:
- Welcome to France, sir!

Eterna poveste

Doi simpatici librari au fost Teodor Maximovici şi Dimitrie Alexa, care au avut librăria lor în Str. Ştefan cel Mare, peste drum de Mitropolie, pînă în 1895. Această librărie aprovizionată mai cu seamă cu cărţi şcolare şi material didactic, a avut o bogată clientelă în lumea şcolarilor. După puţin timp însă, ivindu-se neînţelegeri între tovarăşi, ei s-au desfăcut. Teodor Maximovici a deschis o librărie proprie în casele Motăş, unde este astăzi librăria Socec, iar Dimitrie Alexa a rămas cu librăria din str. Ştefan cel Mare.

Rudolf Şuţu
Prin Iaşii de odinioară - 100 cărţi poştale ilustrate şi comentate
(Casa de presă-editură "Cronica"
Iaşi, 1995)

În 1886, dl Gibert predă de şase ani literatură clasică la colegiul St Michel de la Saint Etienne şi decide să meargă la Paris. Ca bagaje are cufere cu cărţi şi deschide patru standuri de bouquinistes pe parapetele cheiului Saint Michel.
În 1888, inaugurează prima librărie adevărată pe cheiul Saint Michel. Este plin de entuziasm şi se lansează în comerţul cu carte şcolară chiar în momentul în care Jules Ferry supune votului legea învăţămîntului gratuit şi obligatoriu.
În 1915, cei doi fii ai săi îi succed.
În 1929, aceştia scindează societatea în două, mezinul Régis păstrează librăriile de pe chei sub numele de Gibert Jeune.

De pe situl librăriei Gibert Jeune.

În 1929, cei doi fii ai lui Gibert ce i-au succedat în 1915 se instalează pe cont propriu. Fiul cel mai mare al d-lui Gibert, Joseph, îşi deschide propria librărie la 30, bd. Saint Michel.

De pe situl librăriei Gibert Joseph.

La coafor

Cum pe umeri pletele-mi curgeau rîu, cauză din care începuse să mi se diminueze respectabilitatea la birou, a trebuit să fac o vizită la coafor. Pentru că în Franţa nu există frizeri, ci doar coafori, iar unii adaugă şi visagiste la titulatura oficială de coafor. Oare cum s-ar traduce în română, făţar?

Ăsta la care m-am dus eu e şi vizajist, adică e un artist, poate să mă consilieze în alesul coafurii, cu condiţia să îl las să se exprime.

Spălatul pe cap e obligatoriu, numai că locurile unde se execută această activitate erau ocupate în totalitate de: un client de-al salonului aşteptînd să-i vină rîndul la spălat, două pute aflate şi ele în calitate de cliente ale salonului şi de un client de-al lor, filantrop, cu o sticlă de cola în mînă. Clientul putelor s-a ridicat la cererea expresă a coaforului şi mi-a făcut loc. Am putut astfel avea condiţii bune să aflu din ultimul număr din Voici că iubita lui Patrick Bruel îi va dărui în curînd un copil. Între timp, clientul celor două coţofene a revenit şi le-a zis ceva despre o sumă de bani, moment în care a început o dispută între cei trei şi personalul stabilimentului. Cearta s-a terminat cu părăsirea intempestivă a locului de către cei trei. Am întrebat-o pe domniţa care tocmai venise să mă şamponeze ce s-a întîmplat şi ea mi-a răspuns clipind complice din genele lungi:

- En fait c'est une partouze et il semble qu'il n'a pas assez d'argent pour la coupe et pour après.

Cum situaţia mi s-a părut amuzantă, am decis pentru prima dată în viaţă să nu mă mai comport ca un sălbatic la coafor şi să întreţin o conversaţie călduroasă despre vreme cu personalul, ba chiar am acceptat bucuros paharul de ceai propus.

- Cum vreţi să vă tund?
- Scurt, foarte scurt.
- Bine, dar lăsăm totuşi o oarecare lungime ca să facem o coafură simpatică.
- Desigur, mă las întru totul în mîinile dumneavoastră, lăsaţi-vă imaginaţia artistică să zburde.
- Vai, vă mulţumesc, sînt foarte rari clienţii precum dumneavoastră.

Trebuie să recunosc că am fost foarte mulţumit de rezultat, numai că de îndată ce am ieşit de acolo ploaia torenţială ce tocmai se pornise mi-a stricat tot permanentul.

Fotbal minut cu minut

CD-urile împrumutate de la bibliotecă sînt asemănătoare cu fotocopiile pe care le tot faci după tot felul de texte ca să fie acolo, deşi e puţin probabil să te uiţi într-o zi peste ele: dacă tot e aproape gratis, duci cu tine acasă în prostie, deşi ştii că e puţin probabil să le asculţi.

Dar vai, data limită a returnării lor se apropie şi te gîndeşti că e păcat să dai înapoi ditamai cutia de 3 discuri pe care scrie ceva al dracului de cult şi, într-o sforţare supraomenească, căci nu prea ai chef şi nici cu timpul nu stai strălucit, te hotărăşti să asculţi cum sună şi să urmăreşti textul din cărticica bilingvă ce însoţeşte documentul audio.

"Er war der Allerverarchtetste und Unwerteste, voller Schmerzen und Krankheit."

"Il est l'objet du mépris des hommes, le rebut de l'humanité, homme de douleur connaissant la souffrance."

Cineva a tăiat cu creionul est şi a scris deasupra était.

Între timp, copiii care bat mingea în faţa blocului au schimbat-o pe cea de burete cu una adevărată, din piele, făcută probabil de copii pachistanezi de o vîrstă cu ei. Deja a ieşit un pensionar la fereastră să le facă morală. Vad că şi o doamnă în trecere a început să vocifereze, dar copiii nu par impresionaţi, parcă aud nişte merde, putain şi sa race rostite de nr. 11, Dos Santos.

Hai integrare

Hm, sînt un factor poluant. E a doua zi consecutiv cînd răspîndesc gaz carbonic cu efect de seră în atmosferă fără vreun motiv practic evident.

Dar mă consolez cu faptul că am început să împrumut din obiceiurile localnicilor. De ce să iau trenul şi să ajung în 35 de minute la birou cînd mă pot sui în Hummer, să dau drumul la nişte Rolling Stones Johnny Halliday în duet cu Lara Fabian cu sonorul la maxim - ce sentiment plăcut totuşi! - şi o oră mai tîrziu în condiţii de trafic normal sau o oră şi un sfert cînd se circulă mai greu să intru victorios în parcarea de la servici? Asta în cazul în care mai sînt locuri, că de nu, trebuie să mă duc în parcarea de la supermarché care oferă trei ore gratuite. Înaintea celor trei ore, mă scuz frumos faţă de oamenii cu care sînt în şedinţă, scot maşina din parcare şi mai intru o dată, ca să beneficiez de încă trei ore gratuite.

Dar acest lucru este factor de progres, va fi creştere economică de pe urma mea. Presimt că va trebui să investesc într-o cască blue tooth ca să pot spune şefei la telefon că sînt în întîrziere, în condiţii de maximă securitate la volan. Dar de ce nu mi-aş echipa vehicolul şi cu un GPS? Dar de ce să nu îmi iau şi un Hummer mai spaţios?

Buşon

La şapte ani plus o zi de pribegie statornică am hotărît să merg cu puternicul meu vehicul la servici măcar o dată. La aşa eveniment, aşa echipament, mi-am pus costumul, cravata iar pantofii cei noi i-am pus în portbagaj, în picioare avînd comozii mei adidaşi.

Ce poate face un suflet singur într-o cutie de tablă imobilizată între sute de alte cutii de tablă? Eu am ascultat radioul şi m-am uitat în jur la ceilalţi.

La radio, François Hollande era întrebat de către un ascultător dacă va demisiona din funcţia de secretar general al Partidului Socialist dacă Segolena lui iubită va fi aleasă preşedintă al Franţei. El a răspuns că nu vede nici o incompatibilitate între funcţia lui, relaţia personală cu ea şi posibila ei stare prezidenţială. Între altele, era dezamăgit că extrema stîngă nu vrea să se alieze cu ei.

În jur, am numărat o sumedenie de oameni vorbind singuri în maşină. M-am uitat cu atenţie să văd daca au vreo cască ceva în ureche dar n-am văzut niciuna. Nici maşinile pe care le conduceau nu păreau prea în formă ca să zic că erau echipate cu aparatură sofisticată. Poate că există o modalitate de a vorbi la telefon fără să ai nimic în ureche ... Cert este că o tanti din spatele meu cînta de mama focului.

La un moment dat şoferul din maşina din faţă a deschis portiera şi a lăsat să-i scape un cotor de măr.

Pe o porţiune de autostradă în pantă, tot imobilizaţi în ambuteiaj, o cucoană din stînga pesemne că avea maşina scoasă din viteză şi mai lăsa din cînd în cînd frîna ca să mai înainteze cu un metru, în timp ce se machia în retrovizor.