24 mai 2007

Me dicen el clandestino

O trupă sudamericană cînta cu foc la fluiere, chitări şi tobe într-un culoar de la metrou. Muzica lor săltăreaţă se pierdea departe în hăţişul tunelurilor. Cu poncho-ul pe umeri, cu faţa smeadă şi părul negru lung, fluturînd în curentul de aer din tunel, mă prelingeam şi eu singuratic laolaltă cu marea de oameni, visînd la întinderi nesfîrşite de pampas şi la coamele albe ale Anzilor din depărtare.

Armata ordonată de cadre în costume şi cravate în mijlocul căreia mă aflam pe o scară s-a pornit să execute un dans ritmic pe vîrfurile pantofilor lucioşi. Pantalonii fluturau în ritmul îndrăcit al mişcărilor, lăsînd să se întrezărească ciorapii cu ursuleţi, servietele se bălăngăneau haotic, cravatele cu Tom şi Jerry ieşeau de sub haine. Numai coafurile date cu gel păreau neclintite. După ce un caca mare întins peste tot pe treptele scării prea înguste pentru mulţimea prezentă a fost lăsat în urmă, ţopăiala s-a oprit şi mulţimea şi-a reluat scurgerea obişnuită.

La ieşire, nişte ex-sarkozei făceau controale de identitate. N-aveam actele cu mine, aşa că a trebuit să îmi reiau înfăţişarea europeană şi am trecut neobservat.

4 comentarii:

Anonim spunea...

cu respectul pe care vi-l port si recunoscindu-mi incapacitatile (prea multe pentru a fi enumerate), va rog sa ma (/ne) ma mai lamuriti inc-o data care-s sarcozeii si in ce consta transformarea dinsilor de au devenit ex-sarcozei.

Zdrîngu spunea...

Da' ci faciţi, doamna Vio, li daţi anonimi?!

Păi ce să spun, cred că etimologia cuvîntului sarkozel trebuie căutată în negura istoriei recente.

vio spunea...

pardon mon sher da m-ai confundat, pe parola mea, itsi dau ipeu daca doresti:)

Zdrîngu spunea...

Vai, doamna VioXXX, dar tocmai, ca dupa ipeu v'am confundatu. :)

Trimiteți un comentariu