Cărţile vorbesc despre cărţi

"Şi, bineînţeles, nu ne place să citim. Prea mult vocabular în cărţi. De asemenea, prea multe pagini. Pe scurt, prea multe cărţi.
Nu, hotărît, nu ne place să citim.
Sau cel puţin asta arată pădurea de degete ridicate cînd proful pune o întrebare:
- Cui nu-i place să citească?
O anume provocare chiar, în aceasta cvasiunanimitate. Cît despre rarele degete care nu se ridică (între altele, cele ale Văduvei siciliene), e mai mult din indiferenţă hotărîtă la întrebarea pusă.
- Bine, zice proful, cum vouă nu vă place să citiţi ... vă voi citi eu nişte cărţi.
Fără nici o pauză, îşi deschide servieta şi scoate o carte uite aşa de groasă, o chestie cubică, intr-adevăr enormă, cu coperţile lucioase. Tot ceea ce putem imagina mai impresionant în materie de carte.
- Sînteţi gata?
Ei, să nu-şi creadă ochilor şi urechilor.Tipul ăsta le va citi toată asta? Dar vom sta aici tot anul! Perplexitate ... Chiar o anume tensiune ... Nu există profi care să-şi propună să petreacă anul citind. Ori e un mare leneş, ori ne ascunde ceva nasol. E o înşelătorie. Va trebui să aducem liste cu vocabularul în fiecare zi şi să facem permanent fişe de lectură ...
Se privesc între ei. Unii, neştiind ce să facă, scot o foaie pe bancă şi îşi pregătesc stilourile.
- Nu, este inutil să notaţi. Încercaţi să ascultaţi, asta-i tot.
Se pune apoi problema atitudinii. Ce devine un corp în clasă dacă nu mai are alibiul pixului şi a foii de hîrtie? Ce poţi să faci cu tine într-o astfel de situaţie?
- Faceţi-vă comozi.
(I-auzi, faceţi-vă comozi!)
Cedînd curiozizăţii, Banane et Santiags sfîrşeşte prin a mă întreba:
- Şi ne veţi citi toată cartea asta ... cu voce tare?
- Nu văd cum ai putea auzi dacă aş citi incet ...
Rîsete discrete. Dar, tînăra Văduvă siciliană nu pare dusă cu preşul. Cu un mormăit suficient de sonor ca să fie auzită de toţi, spune:
- Nu mai avem vîrsta.
Prejudecată foarte răspîndită ... în special la cei cărora nimeni nu le-a făcut cadou o lectură sănătoasă. Ceilalţi ştiu că nu există vîrstă pentru acest tip de regal.
- Dacă, în zece minute, tot vei crede că nu mai vîrsta, ridici două degete şi facem altceva, în regulă?
- Ce carte e? întreabă Burlington, pe un ton de cunoscător.
- Un roman.
- Despre ce?
- Greu de spus înainte de a-l fi citit. Sînteţi gata? Sfîrşitul negocierilor. Începem.
Sînt ... sceptici, dar sînt gata.
- Capitolul unu :"
(Daniel Pennac - Comme un roman)

Şi aşa l-am cunoscut în sfîrşit pe Patrick Süskind, pe care îl evitasem cu obstinaţie pînă atunci.