30 ianuarie 2005

La vremea de care vorbim

"La vremea de care vorbim, domnea în oraşe o putoare greu de închipuit pentru modernii care sîntem. Străzile puţeau a bălegar, curţile din spate puţeau a urină, casele scărilor puţeau a lemn mucegăit şi a rahat de şobolan, bucătăriile a varză împuţită şi a seu de oaie; camerele caselor, neaerisite, puţeau a praf închis, dormitoarele puţeau a cearşafuri sleite, cuverturi jilave şi a aburi acri de la oalele de noapte. Hornurile împrăştiau putoare de sulf, tăbăcăriile putoarea băilor corozive, abatoarele putoarea sîngelui uscat. Oamenii puţeau a sudoare şi a haine nespălate; gurile lor puţeau a dinţi stricaţi, stomacurile lor puţeau a suc de ceapă, şi corpurile lor, de îndată ce nu mai erau tinere, puţeau a brînză învechită şi a chişleac şi a tumori eruptive. Rîurile puţeau, pieţele puţeau, bisericile puţeau, puţea sub poduri şi în palate. Ţăranul puţea ca popa, calfa ca nevasta meşteşugarului, nobleţea puţea de sus pîna jos, regele însuşi puţea, puţea ca o fiară, regina ca o capră bătrînă, vara ca iarna [...]

Paris, anno domini 2005

Şi bineînţeles că la Paris putoarea era cea mai mare, căci Paris era cel mai mare oraş din Franţa. Şi în sînul capitalei, exista un loc unde putoarea domnea cu adevărat infernal, între Rue aux Fers şi Rue de la Ferronerie era cimitirul Inocenţilor."
(Patrick Süskind - Le parfum)

4 comentarii:

M. spunea...

Ridic doua degete si, fara sa astept sa mi se dea cuvintul, zic:

Tare ma macina curiozitatea sa aflu de ce ai ales asa o tematica pestilentiala. :-) Nu stiam nimic de cartea asta, asa ca am facut o cautare rapida pe internet si-am mai aflat cite ceva. Suna interesant, se pare ca-i destul de cunoscuta (!?); chiar m-am mirat ca nu stiam nimic de scriitorul/romanul asta. Totusi, nu e genul de literatura cu care mi-as pierde putinul timp liber de citit pe care-l am, indiferent cit de bine e scrisa si cit de rafinat e limbajul. Imi aminteste de filmele "Pianista" sau "Jocuri agreabile" ale regizorului austriac Michael Haneke. Exceptioal de bine facute, dar extrem de morbide, dure si zguduitoare. Genul care-ti fac parul maciuca. :-) Viata e prea scurta pentru secretii intelectuale de genul asta. Sintem constienti de existentele mentale strimbe (cf. unui anumit sistem de valori) din jurul nostru, sint parte din realitate, unele sint irecuperabile din pacate, dar, chiar si de-s numai fictiune, de ce sa ne lasam tiriti in ele? Vino dara cu ceva mai vesel. :-)

Stiu, am dreptul fundamental de a nu citi. Si de a nu ma uita la poze. :-)

Daca cumva gresesc in privinta cartii, scuze. Poate ca nu m-am documentat suficient.

Iliuţă spunea...

Numai pentru că o carte are o tematică morbidă, dură şi zguduitoare nu înseamnă pentru mine că nu poate fi citită şi nu înseamnă că nu poate oferi momente de plăcere celui care citeşte.

Cu ceva mai vesel voi reveni atunci cînd voi avea ceva mai vesel. Pînă atunci, mai căutăm, mai citim.

De altfel, am dreptul de a citi orice :)

M. spunea...

Poate fi citita, desigur. De exemplu, mai prin tinerete, am citit "Crima si pedeapsa". Chiar de doua ori. E adevarat ca prima oara am citit-o ca pe un roman politist; deh, aveam vreo 15-16 ani. :-) A doua oara insa am citit-o cum se cuvine (asta si apropos de planuri). Si Rodion Romanovici Raskolnikov a fost unul din personajele mele favorite. Ah, ce-am mai tinut cu el. :-)
Si drept sa-ti spun, din cite ma cunosc, acum ca mi-ai atitat curiozitatea, am convingerea ca o sa adulmec "Parfumul" printre degetele de la palmele cu care-mi acopar ochii. :-) In ce priveste momentele de placere, da-mi voie sa-mi exprim dubiul. Nu placerea va reprezenta imboldul primar al citirii, ci curiozitatea, bate-o vina. :-)
Asa ca poti sa-ti desfasori foiletonul in continuare, vei avea cel putin un cititor. :-) Desi m-as simti mai in siguranta cu cartea aia de Marius Cristian, Pavlov si asa mai departe... :-)

Lektor spunea...

Teribil! Mie imi pare de-a dreptul inviorator, provocator, ca o portie sanatoasa de saruri... Te scoate din rutina.

Trimiteți un comentariu