Dintre toate bunătăţurile expuse astăzi în galantar la cantină, singura chestie care mi s-a părut comestibilă era nişte peşte filé. Iar peştele merge bine cu orez. Este un mister totuşi cum reuşesc bucătarii de la respectiva cantină să rateze o mîncare aşa de simplă cum este orezul. Iar ratare este un eufemism. Conştientizînd acest lucru, am hotărît să nu mai pic în plasă şi să nu mai iau orez sub nici o formă. Cum nu mai aveam de ales decît între nişte praz (mai nasol ca orezul) şi cartofi prăjiţi, am ales a doua variantă ca fiind răul cel mai mic, valoare sigură. Bucătarul n-a cîrtit, probabil ştia el ce ştia, în schimb, alte persoane de la rînd m-au taxat prompt şi aşa-zis în glumă cu expresia "faute de goût". În timpul mesei am avut parte de întrebări ironice dacă sînt un fan de "fish & chips", ştiut fiind faptul că englezii sînt o populaţie lipsită de cel mai elementar rafinament culinar. Deşi toţi erau de acord că orezul de la cantină este "de la merde", toţi aveau în farfurie aceeaşi garnitură: orez.
Asta îmi aminteşte de o altă zi, cînd ne-am închis mai mulţi în birou şi am degustat diverse produse aduse de fiecare de acasă: în special foie gras, brînzeturi şi vinuri. Printre cîteva butelii de Saint Emilion, Graves sau Monbazillac, foarte agreabile de alfel, era şi o sticlă adusă de unul dintre colegi. Era ce i s-a părut lui mai bun. După ce unii dintre participanţi l-au mirosit şi l-au plimbat savant prin gură, au decretat politicos că îi lipseşte corpul, personalitatea etc. Neştiutor şi admirativ dar în acelaşi timp compătimitor pentru colegul care se străduise să aducă ceva bun şi care între timp începuse să se facă mic într-un colţ, am întrebat cum fac ei să posede această ştiinţă rafinată de a degusta vinuri. Răspunsul a fost flatat, că e un dar ce se dobîndeste prin educaţie, un fel de reflex condiţionat adicătelea. Şefa însăşi a precizat că şi ea le învaţă de mici pe fetele ei numai cu vinuri alese şi că e mîndră că au început să recunoască adevaratul vin, "LE VIN".
Măi să fie, m-am gîndit, să înţeleg că dacă de mic copil cineva îţi dă să mănînci o bucăţică de caca în fiecare zi şi îţi spune că e bun, sfîrşeşti prin a crede că e bun?
2 comentarii:
HAHAHA! Sper ca orezul nu avea si curry din acela galben!
Si totusi, nu pot sa nu crap de invidie cind aud ce faceti voi acolo in spatele usilor inchise. Tind sa fiu de acord cu faptul ca exista vinuri bune si vinuri proaste, ca orice altceva pe lumea asta. Insa cum spui si tu, ce scrie pe eticheta e mai putin important decit continutul butelcii.
Acuma lăsînd prejudecăţile la o parte, "curry"-ul, conform lui Marius Cristian si lui Bogdan Pavlov*, dacă e folosit cu inteligenţă, nu îi simţi deloc gustul, ba mai mult, amplifică agreabil pe cel al alimentului asezonat.
*E o carte excelentă dar scrisă de nişte amatori, e drept că foarte priceputi. De aceea e recomandată celor cu oarecare experienţă în bucătărie. Ca un sfat personal, divizaţi cantităţile propuse cu 2.
Trimiteți un comentariu