Ce mai aduce poşta

Vinerea trecută am găsit în cutia poştală o scrisoare. Nu scria pe plic cine o trimisese, însă, după ce am deschis-o, mi-am dat seama că probabil era adresată fiecărui contribuabil din departament.
Departamentul este echivalentul judeţului la noi.
Scrisoarea conţinea patru pagini cu litere mărunte, pe o hîrtie lucioasă.
Pe prima pagină era o lungă introducere în care mi se spunea că expeditorul a ales să îmi scrie personal, pentru că este foarte grijuliu cu informarea cetăţenilor din departament şi că ne asigură de neprecupeţirea niciunui efort pentru bunastarea lor. Apoi, am aflat care este scopul scrisorii, şi anume prezentarea planului de acţiune al consiliului general al departamentului pe următorii cinci ani (hmmm, cincinal ceva?):
- consiliul general se angajează pentru facilitarea traiului cotidian al locuitorilor, prin gasirea de soluţii pentru garda copiilor şi pentru îngrijirea persoanelor în vîrstă sau handicapate
- consiliul general investeşte în cadrul nostru de viaţă: construirea de locuinţe sociale (3300 de locuinţe pe an pînă în 2010, adică cu 1500 mai mult decît în prezent), implicarea în dezvoltarea durabilă prin amenajarea de spaţii verzi, etc.
- consiliul general doreşte reîntoarcerea printre cei ce muncesc a beneficiarilor de RMI (un ajutor dat celor care nu au nici măcar şomaj) prin colaborarea cu firmele private, instaurarea unei prime de angajare de 1200 de euro şi a posibilităţii de a cumula pe mai multe luni RMI-ul cu salariul, evaluarea permanentă a situaţiei RMI-ştilor.
- consiliul general se angajează pentru reuşita şcolară prin dezvoltarea sistemului de acompaniere, pe principiul "temele gata facute odată întors acasă", prin integrarea elevilor handicapaţi, construirea de şcoli, informatizarea şi conectarea la internet.
- "Inovarea pentru pregătirea viitorului": dezvoltarea de poluri de competenţă în informatică şi sănătate, investiţii în cartierul La Défense pentru păstrarea diversităţii activităţilor care se desfăşoara aici, dezvoltarea reţelelor de comunicaţie de mare capacitate.
- consiliul general se implică în dezvoltarea transportului în comun: înfiinţarea de noi trasee, adaptarea orarelor de circulaţie cu nevoile cetăţenilor, amenajarea străzilor pentru autobuze, refacerea unor drumuri departamentale sau naţionale care traversează departamentul

Acestea sînt deci cele şase axe de priorităţi care vor fi realizate fără majorarea impozitelor, doar prin redistribuirea bugetului actual. Foarte frumos. Vast program!

La sfîrşitul scrisorii, să îmi sară ochii din cap, era semnat:
"Nicolas Sarkozy, ancien ministre d'état" (N.S., fost ministru de stat)

Foştii ministri au dreptul să utilizeze formularea de mai sus.
N.S. nu mai este ministru, dar a avut grijă să devină preşedinte al consiliului general al departamentului. În această calitate a trimis contribuabililor scrisoarea de mai sus, dar a ţinut să semneze ca ministru. Îmi sună a un fel de "bă, eu sînt ăla care făcea mult zgomot la guvern, cum fac zgomot la departament, să nu uitaţi să mă votaţi în 2007, la preşedinţie".
Zgomot sau nu, vedem mai încolo ce se va alege din axele lui de dezvoltare.

Autografe

Mă încearcă o oarecare părere de rău.
În sfîrşit, Umberto Eco şi-a lansat în Franţa ultimul roman, La mystérieuse flamme de la reine Loana.
La Paris e în plină desfăşurare Salonul Cărţii. Ieri, Umberto Eco a dat dedicaţii la standul editurii Grasset de la tîrg. Iniţial m-am gîndit să mă înarmez cu ediţia în limba română a noului sau roman, care a apărut de hăhă, şi să încerc cu orice preţ să obţin o semnătură pe prima pagină, din partea autorului.
Ieri însă a fost o zi foarte frumoasă, am vazut oameni care chiar făceau plajă pe malurile Senei. N-au mai avut răbdare să aştepte semnalul de start al primarului Delanoë la Paris Plage.

Sub influenţa vremii, am compus următorul raţionament-scuză:
- La Salonul cărţii va fi foarte multă lume.
- E puţin probabil ca doritorii de dedicaţii de la Eco să fie în numar mic, cred că va fi chiar bataie, avînd în vedere succesul romanelor sale.
- Programul unui "star" de acest gen se schimbă neîncetat. E sigur că va fi acolo chiar la ora 15, aşa cum scrie pe sit?
- Afară e foarte frumos.
- O dedicaţie de la autor nu mi-ar servi la mare lucru, decît poate orgoliului personal. Poate că aş fi putut să o comercializez dupa aceea? :)
- Ce-aş fi putut să-i spun în momentul (prea scurt) în care i-aş fi întins cartea spre semnare, că îmi place foarte mult ceea ce face?!
- Oricum, mult mai plăcute sînt aventurile lui Adso din Melk, Casaubon, sau Roberto de la Grive, decît o semnatură pe o foaie de hîrtie, smulsă în condiţii îndoielnice.

Aşa că am lăsat-o baltă.

Să îmi pară rău ...
Să nu îmi pară ...

Turbo

1. se apasă pe butonul AC şi se porneste
2. se trec pe rînd toate treptele pînă într-a patra
3. se încearcă urcarea unei pante
4. se retrogradează într-a treia
5. se constată cu mirare că nu mai vrea
6. se bagă într-a doua
7. se constă cu stupoare că nu vrea nici de data asta
8. se apasă din nou butonul AC şi se comută astfel în modul turbo

La vache qui rit

Am auzit ieri la ştiri că unii crescători de vite elveţieni dau de mîncare canabis furajer vacilor lor.
În felul ăsta, vacile se simt mai bine, mai relaxate, chiar euforice aş spune, şi dau mai mult lapte.
Recent, Oficiul Federal al Agriculturii din Elveţia a interzis această practică, pentru că prezenţa unei substanţe, tetrahidrocanabinol, în laptele acestor vaci n-ar avea chiar cele mai bune efecte asupra copiilor consumatori.

O reclamă la o celebră brînză topită avea ca slogan o întrebare: "Pourquoi la vache qui rit, rit?". Ei, acum cred că am aflat de ce.

Gînduri negre de vacanţă

G. ăsta e o japiţă ordinară*. Şi-a pus concediu la toate podurile de peste an fără să aibă bunul simţ să se consulte cu ceilalţi, adica noi, colegii lui, interesaţi şi ei: şi podul de la Ascension şi pe cel de 14 iulie (alonzanfandelapatriiă). Nu s-a mulţumit numai cu asta, dar şi-a luat concediu prima şi a treia săptămîni din august, astfel încît oricît aş fi dat-o cotită nu mi-aş fi putut lua concediu mai mult de două săptămîni. Şi asta tot pe tăcutelea, să nu prindă careva de veste, să-i strice lui pasienţa. Aşa-mi trebuie dacă nu mi-am rezervat concediul de la vară încă din decembrie!
Azi l-am luat tare şi i-am reamintit politicos că din cauza lui n-am putut să plec în România de Crăciun anul trecut, că am fost băiat bun şi i-am lăsat lui podul de Ascension din mai şi că ar fi cazul să mai lase şi pe altul de 15 iulie şi să-şi deplaseze naibii prima săptămînă din august, că nu e singurul care vrea în vacanţă. Şi tot el s-a suparat!


* E o expresie care nu-mi aparţine. Am întîlnit-o de curînd în cartea lui T.O. Bobe, Cum mi-am petrecut vacanţa de vară.

Le charme de l'ancien

Prin vitrinele agenţiilor imobiliare se văd mai tot timpul anunţuri cu apartamente vechi de vînzare. Sînt apartamente care datează cam de la începutul secolului al XX-lea, adesea din jurul anului 1930.
Există mulţi oameni care se dau în vînt după astfel de apartamente. Unele sînt foarte agreabile pentru locuit, iar pentru amatorii de arhitectură haussmanniană sînt un regal. Multe sînt chiar mai trainice şi mai bine aranjate decît apartamentele noi.
La unele din anunţuri, pentru publicitate, apare sintagma "le charme de l'ancien" - "farmecul vechiului", cu "vue sur les toits de Paris" - "vedere spre acoperişurile Parisului". Asta poate să însemne multe. Ca de exemplu, un apartament nu atît degradat cît extrem de înghesuit, nefuncţional, nişte camere strîmte cu vedere spre o curte interioară, sau, după caz, spre nişte acoperişuri. Apartamente cu două camere în 30 de metri pătraţi sînt monedă curentă la Paris. Multe din ele nu au baie cu cadă, ci doar un duş. În altele, am văzut cadă în baie, dar în ea nu intra decît un singur picior sau în cel mai bun caz stai ciuciu cu genunchii la gură să te speli. Nu exagerez, cadă de 50 de cm lungime! Nişte prieteni îşi construiseră în bucătărie un duş, pentru că apartamentul nu era dotat cu baie, ci doar cu o cămăruţă unde era WC-ul, contraindicată claustrofobilor. La altcineva acasă am aflat că apartamentul nu era prevăzut de la bun început cu toaletă. Era un apartament minuscul cu două camere, dar la început nu era decît una mai mare cu o chiuvetă într-un colţ. Pe vremuri, toaleta era pe hol, pentru tot etajul. Era vorba de o aşa numită "garçonnière", unde vechiul proprietar petrecea din cînd în cînd momente de extaz cu diversele lui cuceriri.
Alte cunoştinţe nu au duşul în apartament - de baie cu cadă nu poate fi vorba - ci în altă încăpere de pe acelaşi palier, astfel încît trebuie să iasă pe casa scărilor în halat şi cu cheile în buzunar ca să facă un duş.

Pseudo-reverii de iarnă

Ieri cantina s-a întrecut pe sine. Ce de mîncăruri alese ne-au oferit bucătarii îmbrăcaţi în hainele lor imaculate!

Ca niciodată, orezul era fin, parfumat, nu se lipea şi nu avea nici urmă de unt în el. Mirosul pe care îl degaja nu mai provoca defel greaţă ci dimpotrivă, aducea ca o adiere în închipuirea fiecăruia imaginile de vis ale deltei Mekong-ului şi ale ei plantaţii de orez, declanşînd o dorinţă nezăgăzuită de a-l îngurgita cu nesaţ. Păstrăvul care îl însoţea era dulce, cu carnea de un roz ireal şi agreabil - cred că era hrănit cu aceleaşi concentrate cu coloranţi cu care sînt hrăniţi de regulă somonii - şi se scălda într-un sos diafan delicios.

Afară ba ninge, ba viscoleşte de cîteva zile încontinuu. Sigur lumea e pe calea cea bună?

Atunci cînd trenul greşeşte drumul

Azi dimineaţă am aşteptat la Saint Lazare 20 min ca trenul să se urnească din loc, fără nici o explicaţie din partea SNCF. Asta în condiţiile în care alte dăţi, dacă un tren întîrzia 5 minute, deşi afişat pe toate panourile, peronul se umplea de agenţi SNCF gata să îţi ofere informaţii (inutile) despre întîrziere. Acum nu era afişat nicăieri nimic şi nici agenţii nu se treziseră încă.

Într-un tîrziu, trenul a plecat. După Gare du Nord, prinsese puţină viteză cînd ne-am dus toţi cu nasul înainte: frînă bruscă. Conductorul s-a gîndit atunci să ne anunţe:
"Din cauza unei greşeli de itinerariu, vom aştepta cîteva momente." Trecînd peste faptul că momentele astea au fost de fapt 10 minute, cum naiba să greşească trenul drumul?

Ajuns la destinaţie, după ce conductorul a anunţat conştiincios de mai multe ori în care staţii opreşte trenul, era să îmi rup gîtul pe peron din cauza stratului gros de gheaţă. Unde or fi disparut nisipul şi sarea care îmi murdăreau pantofii pe peroane de cîte ori temperatura cobora sub 5 grade? A naibii, să mai zică cineva că în Occident nu iţi murdăreşti pantofii!

Nu ştiu cum se face că probleme din astea apar tocmai înaintea grevelor, căci, aţi ghicit, mîine nu opreşte nici un tren în staţia mea, din motive de grevă.

Mahalaua

Nu există vizită pe care să o fac în România şi să nu particip măcar la o nuntă, banchet de clasa a XII-a sau altă sindrofie de acest tip. Particip e mult spus, de fapt privesc din spatele barului sau printre uşi, din bucătăria restaurantului unde se întîmplă să fim ca acasă. Ce spectacol! Odată am stat o vreme să privim nunta unui ins care a fost prin Germania la furat şi care umblase tare bine pe acolo. Ce maşini opriseră în faţa restaurantului, ce toalete ţopîrlăneşti aveau femeile! Dar muzica le depăşea pe toate. Nişte lăutari (moderni, cu chitări electrice şi cu orgă Yamaha, manelişti adică) cîntau de jale în cinstea unui neam de-al nuntaşilor care n-avusese noroc şi acum se perpelea la pîrnaie.
Dar de ce povestesc eu toate astea cînd alţii le zic mult mai bine, mai elaborat şi mai academic, ba mai mult, au puterea să teoretizeze? Ia uitaţi-vă ce articol fain a apărut în 22.