Le charme de l'ancien

Prin vitrinele agenţiilor imobiliare se văd mai tot timpul anunţuri cu apartamente vechi de vînzare. Sînt apartamente care datează cam de la începutul secolului al XX-lea, adesea din jurul anului 1930.
Există mulţi oameni care se dau în vînt după astfel de apartamente. Unele sînt foarte agreabile pentru locuit, iar pentru amatorii de arhitectură haussmanniană sînt un regal. Multe sînt chiar mai trainice şi mai bine aranjate decît apartamentele noi.
La unele din anunţuri, pentru publicitate, apare sintagma "le charme de l'ancien" - "farmecul vechiului", cu "vue sur les toits de Paris" - "vedere spre acoperişurile Parisului". Asta poate să însemne multe. Ca de exemplu, un apartament nu atît degradat cît extrem de înghesuit, nefuncţional, nişte camere strîmte cu vedere spre o curte interioară, sau, după caz, spre nişte acoperişuri. Apartamente cu două camere în 30 de metri pătraţi sînt monedă curentă la Paris. Multe din ele nu au baie cu cadă, ci doar un duş. În altele, am văzut cadă în baie, dar în ea nu intra decît un singur picior sau în cel mai bun caz stai ciuciu cu genunchii la gură să te speli. Nu exagerez, cadă de 50 de cm lungime! Nişte prieteni îşi construiseră în bucătărie un duş, pentru că apartamentul nu era dotat cu baie, ci doar cu o cămăruţă unde era WC-ul, contraindicată claustrofobilor. La altcineva acasă am aflat că apartamentul nu era prevăzut de la bun început cu toaletă. Era un apartament minuscul cu două camere, dar la început nu era decît una mai mare cu o chiuvetă într-un colţ. Pe vremuri, toaleta era pe hol, pentru tot etajul. Era vorba de o aşa numită "garçonnière", unde vechiul proprietar petrecea din cînd în cînd momente de extaz cu diversele lui cuceriri.
Alte cunoştinţe nu au duşul în apartament - de baie cu cadă nu poate fi vorba - ci în altă încăpere de pe acelaşi palier, astfel încît trebuie să iasă pe casa scărilor în halat şi cu cheile în buzunar ca să facă un duş.