Ce zgomote se mai aud pe la birou

Aceasta este o însemnare plîngăreaţă, o lamentare patetică precum un urlet la lună. Nivelul de alertă psihică a fost însă atins, aşa că va trebui să îmi suportaţi din nou incontinenţa bloguitoare, dar mă consolez cu ideea că nu sînt singurul cu plîngeri la activ.

Cine zice că în bănci lucrează numai oameni respectabili se înşeală. În birou sîntem trei oameni plus şefa care este autoarea unor sporadice strigăte isterice, dar folosind limbajul articulat. Biroul alăturat comunică cu al nostru printr-o gaură practicată în zid în vederea unei supravegheri mai bune de către şefa. Acolo sălăşluiesc doi oameni blînzi şi răbdători ce aşteaptă paşnic pensia ascunşi în spatele monitoarelor, alături de o dihanie de om, cu aspect între Yeti şi Hubert de Montmirail, cu voce de Johnny Halliday.

Din caverna vecină răzbat aşadar o groază de sunete începînd cu 9h30, cu pauzele de rigoare pentru cafea, şi se sting ca prin farmec la ora 16, cînd prietenul meu pleacă acasă pîş pîş, fără nici măcar să zică orvoar.
Aceste sunete eu le-aş categorisi astfel:

1. fluierături:
   
   • a pagubă
     
   • care încearcă să reproducă o melodie
   • care încearcă să interpreteze un potpuriu de melodii din repertoriul internaţional
     
2. căscaturi cu zgomot
   
   • de somn, datorită partidei de golf din uichend, terminată cu o petrecere stropită din belşug
   • de plictiseală, că iarăşi şi-a permis utilizatoarea aia să îl sune cu întrebările ei tîmpite
     
3. rîgîituri
• fiziologice
• de plăcere
  
4. răgete
   
   • moderate, atunci cînd vorbeşte la telefon cu maică-sa
     
   • aşa şi aşa cînd update-ul PDA-ului cu GPS pe care îl posedă a dat greş
   • de leu, armăsar pur-sînge, cangur în călduri, Godzilla - toate deodată - atunci cînd tocmai a terminat de vorbit cu avocatul lui, care l-a anunţat că nu poate să facă nimic ca să-i anuleze suspendarea permisului de conducere pentru condus în stare de ebrietate după serata ce a urmat partidei de golf din uichend.
     
5. nu ştiu cum să le spun, dar sună cam aşa: ghidi-ghidi-ghidi-ghidi şi sînt emise în special cînd subiectul e satisfăcut. De ce anume e satisfăcut rămîne încă de stabilit.
   
6. zgomote hi-tech
   
   • produse de ultimul screen-saver dat jos de pe internet. Calculatorului i-a fost reglat în prealabil sonorul la maxim. Am remarcat totuşi fineţea gustului: este pasionat de screen-saver-e cu ceasuri elveţiene, ale căror melodii sînt luate din repertoriul clasic. Ultima în vogă era aia cu Zarathustra a lui Richard Strauss, o ştiţi voi, cîntă la un moment dat în Magnolia, cînd apare Tom Cruise, mi se pare.
     
   • soneria polifonică a telefonului achiziţionat săptămîna trecută, al treilea anul acesta, uitat ca de obicei direct pe birou, cu vibratorul activat. Prietenii îl sună obligatoriu din două în două minute ca să îşi dea rendez-vous la o partidă de golf la prînz pe terenul din localitatea alăturată.
     

Atît pentru azi, n-am încheiere la aşa ceva. Aştept ora 4.

Cheie franceză

De vreo două luni aveam un robinet pe care oricît de tare l-aş fi strîns, apa tot curgea în chiuvetă picătură cu picătură.

Am văzut aşadar cum se instala încetul cu încetul evidenţa că fie trebuie să chem instalatorul, fie trebuie să desfac singur robinetul. Trebuie spus că nici una dintre variante nu mă bucura în exces dar situaţia ajunsese la un nivel critic zilele trecute, cu aportul nemijlocit al picăturii chinezeaşti care îşi continua insolentă ritmul neuro-percutant, plus că un auto-reproş pervers începea să îşi facă loc în mod subliminal:
- Bă, nici un robinet nu eşti în stare să repari?

Atunci am hotărît să îmi cumpăr cheie franceză.

Aceasta este o sculă pe care cred că o cunoaşte toată lumea, dar poate mai puţini ştiu că în ţara lui Molière (şi a lui Jacques Chirac, desigur) aceasta se numeşte cheie engleză. Am achiziţionat aşadar obiectul, plus o cutiuţă cu garnituri cu dimensiuni variate, ca să fiu sigur că măcar una se potriveşte, după care am venit acasă cu inima îndoită.

M-am luptat apoi cu robineţii de la care se închide apa peste tot. Odată învinşi, am purces la demontarea robinetului defect, care s-a dat bătut după vreo jumătate de oră, timp în care reuşisem să îmi amintesc de chestia aia cu braţul forţei. La constatarea că niciuna dintre garnituri nu se potrivea, cu cuvinte binevoitoare strecurate printre incisivi, am hotărît să întreb pe Google dacă nu are el vreo soluţie la problemă, ocazie cu care am constatat că îmi lipseşte un vocabular tehnic elementar în limba franceză. După încă ceva vreme, mi-a ieşit în cale un sit. Profit acum de ocazie să înalţ un pahar în sănătatea celui care l-a făcut, să-i dea Domnu' sănătate şi împlinirea tuturor dorinţelor. Am aflat atunci că dacă toate garniturile normale se cheamă joint în schimb fix garnitura pe care trebuia eu să o înlocuiesc, se cheamă clapet.

Fuga înapoi la magazin după clapeţi. Presupunînd că nu există decît un tip standard de clapet, nu m-am deplasat şi cu robinetul, pe care îl montasem la loc din cauză că doamnei îi trebuia apă la bucătărie. Am văzut la magazin că respectivii clapeţi se clasificau după faptul că aveau gaură sau n-aveau gaură. În fiecare categorie, aceştia mai puteau fi clasificaţi după diametru (fi) şi după grosime. În categoria clapeţilor cu gaură existau alte două subcategorii: clapeţi de tip Grohe şi clapeţi pe a căror cutie nu scria că sînt de tip Grohe. Apoi, mai erau clapeţi cu diametre (fi) ale găurii diferite. Îmi aminteam vag că era vorba de un clapet cu gaură, dar de dimensiuni necunoscute. În faţa unei astfel de diversităţi şi a cunoştinţelor tehnice nule ale unuia dintre vînzători, în cinstea căruia nu ridic nici un pahar, m-am întors acasă, m-am războit din nou cu robineţii şi cheia franceză, m-am întors din nou la magazin şi am identificat clapeţii cu gaură de tip non Grohe, cu diametrul de 15mm, diametrul găurii de 4mm. Grosimea nu a putut fi identificată, întrucît clapetul iniţial era atît de uzat încît orice încercare de măsurare ar fi dus la rezultate eronate. Cum aplicarea unor metode de estimare complicate îmi părea oarecum inoportună, am achiziţionat clapeţii care păreau cei mai potriviţi, cu grosimea de 4mm. Care s-au dovedit buni.

Calmul s-a reinstalat în căminul familial. În cinstea victoriei incontestabile obţinute, am ieşit la o faleză prin Parij şi am sorbit cu nesaţ o bere albă cu lămîie la terasă, cu faţa la stradă.

Cu bibiul

Şefa şi-a tras Hummer nou.

Cum ne întorceam noi ieri de la cantină dezgustaţi de la orez, am urmat-o în parcare să ne prezinte noua ei achiziţie. Cu gîndul la sticla de şampanie pe care ne-a promis-o pentru vinerea asta, am lăsat indiferenţa la o parte şi am lăudat în cor toate meritele minunatului vehicul. Se pare că am fost foarte convingători, pentru că în momentul în care eram daţi pe spate de pornirea fără cheie de contact, de alarma la marşarier, farurile şi ştergătoarele de parbriz automate, multiplele compartimente şi sertăraşe ingenioase, de sistemul de navigaţie şi de încărcătorul de CD-uri plasat undeva sub scaunul conducătorului, ne-am trezit îmbarcaţi cu forţa şi am făcut un tur de onoare al clădirii.

Sper să fie o şampanie bună. Dacă nu, oricum a promis un coleg că vine cu niscai foie gras de la un amic producător de la Toulouse şi altul care a zis că bagă şi el un Sauternes de la un negociant pe care îl cunoaşte el.

Check-in

Oare ce-o fi fost în capul celor care au pus panourile de indicaţie din aeroport la Otopeni?

De exemplu, poţi să stai la coadă să ţi se verifice paşaportul şi să fii întors din drum pe motiv de E.U. only. Cum, n-ai citit abţibildul de pe geam, nu ştii ce înseamnă? La check-in ţi s-a spus că îmbarcarea se face la poarta 5 dar pe pereţi nu vezi nimic pe care să scrie poartă, numai Gates 2 to 10 eventual. Pe monitoare, acelea care funcţionează, în dreptul zborului tău n-ai decît check-in, boarding sau delayed cichin, bordin, dileid sau ontaim. Bine că ieşire de urgenţă e scris în română.

Pînă acum nici măcar nu remarcasem, mi se părea totul natural. Cînd însă am fost cu mama sîmbăta trecută la Otopeni să venim la Paris mi-am dat seama cît de greu trebuie să fie pentru cei trecuţi de prima tinereţe şi care nu vorbesc limbi străine. Măcar dacă ar putea cere informaţii cuiva, dar, în opţiune, se mai poate beneficia şi de acreala tipei de la check-in care ne-a cerut cu dispreţ vize şi asigurări medicale sau de atitudinea de şmecher a poliţistului cu şorici la ceafă de la paşapoarte cu care a trebuit să negociem pentru chestiuni legate tot de asigurări medicale şi bilete dus-întors (deşi era totul în regulă).

Toate s-au şters ca prin farmec la intrarea în avion cînd, schimbînd cîteva politeţuri cu echipajul, la vestea că mama face prima călătorie cu avionul, comandantul zborului AF1889 ne-a plasat în primul rînd la clasa de afaceri şi ne-a propus să facem aterizarea cu el în cabina de pilotaj. La sfîrşit i-a dat mamei un certificat de botez al aerului semnat de toţi membrii echipajului. La aterizare, perfectă, am aplaudat spontan de încîntare şi pilotul ne-a atras atenţia că nu trebuia, că şi la Toronto au aplaudat pasagerii şi tot în şanţ s-au dus.

Melomanie

Cam o dată pe săptămînă sînt nevoit să-mi folosesc bolidul pentru a transporta provizii de la marele magazin cu de toate de la Défense.

Ieri am claxonat lejer o tanti care mi s-a oprit pe trecerea de pietoni să vorbească la telefon cînd semaforul era verde pentru mine. Cum nu s-a mişcat la semnal, i-am aruncat cu sete şi un "salope", după care am început să mă psihanalizez (adică sînt capabil să mă înduioşez de melci dar cînd e vorba de soarta fraţilor noştri oameni, nu):
- Da' ce-am băi nene?
Apoi, un cetăţean aflat la volanul automobilului său, pe care tocmai îl depăşeam pe banda a doua, a vrut cu orice preţ să depăşească şi el pe cineva şi mi s-a vîrît milimetric în faţă fără să semnalizeze din nici un bec, ceea ce mi-a ridicat încă puţin moralul.

Calmul a revenit imediat ce m-am dat jos din Hummer (1,2l 60CP benzină) în parcarea subterană a magazinului. Din difuzoare tocmai se auzea Agnus dei a recviemului lui Mozart. Adevărul e ca nu ştiu cine le face programul muzical la centrul comercial, dar e unul bazat rău. De fiecare dată cînd trec pe acolo se aud numai greutăţi din astea în difuzoare.

Şi nu ştiu ce e de vină - acustica din subterane, calitatea interpretării, mirosul discret de carburant ars, culoarea verde în care e vopsit pe jos, pe alocuri cu galben pentru pietoni, lumina difuză a becurilor chioare, sau toate la un loc - căci efectul e total : o stare de calm şi de plăcere ce rar o pot întîlni în lumea asta postmodernă.

La rentrée

Luna septembrie a venit. Păsările călătoare pleacă înspre ţările calde. Frunzele se îngălbenesc şi cad, formînd un covor galben. Mîndrul soare nu îşi mai aruncă săgeţile de foc spre pămînt cu atîta putere. Prichindeii cu ghiozdanele în spate se zoresc înspre şcoală. Ramurile pomilor sînt pline de fructe: mere, pere, prune şi ciorchine de struguri, din care se face vin.

Ce păcat că vara s-a terminat!

A fost linişte în birou şi pe culoare, lume puţină în mijloacele de transport, şosele fără ambuteiaje. Singurul necaz a fost cu bulangiul* meu preferat care a fost şi el în vacanţă şi din cauza lui a trebuit să cumpăr pîine de la altul.

Săptămîna trecută s-a întors G. iar luni şefa. De atunci nu mai e linişte. Nu pentru că ar fi activitate mai multă, ci din simpla cauză că sînt mai multe persoane în birou care n-au mare lucru de făcut. De cînd a venit, G., cum îşi începe ziua pe la ora 10, începe să se plîngă de transport, că din cauza lui ajunge la ora aia. Dar dacă ar şti cît mi se rupe mie de programul lui, nu m-ar mai plictisi în fiecare dimineaţă cu acelaşi text, că şi eu vin pe acelaşi traseu şi ştiu că nu s-a întîmplat nimic special. Apoi îşi petrece restul dimineţii cu Dupont, discutînd despre evoluţia bursei în ultimele 24 de ore.

Şefa, în schimb, e a doua zi în care îşi petrece dimineaţa la telefon rîzînd zgomotos sau răcnind, atunci cînd nu este la cafea, bineînţeles. Am aflat astfel din convorbirea cu avocatul ei despre evoluţia situaţiei cu fostul ei soţ, pe care intenţionează să-l dea din nou în judecată. Cum una dintre fetele ei are un orar destul de infect, a sunat pe cineva de la şcoală să ameninţe că dacă nu schimbă rapid orarul cum vrea ea, le face figuri de nu se văd. În continuare, a telefonat unei prietene care e secretară undeva cu trei etaje mai sus şi a discutat cu ea diverse amănunte despre divorţul altei prietene.

Despre cum a fost în vacanţă vom afla probabil puţin mai tîrziu.

------
* boulanger în neo-jargonul româno-francez

O limuzină

Timp de două zile am tot căutat vaci normande, dar dar n-am dat decît peste limuzine.



Obosit de căutat normande, m-am aşezat să mă odihnesc la malul mării. Cum stăteam eu aşa în soare, deodată s-a dat jos dintr-o limuzină o domnişoară pe care toată lumea s-a apucat să o fotografieze şi să îi ceară autografe. Cine este ea? Nu ştiu. Dar dacă ştiţi voi ...

Calvados

Gata şi săptămîna asta, o lună s-a sfîrşit, am mai luat un salariu, o nouă lună a început.

Plec diseară în uichend în Calvados şi mă împăunez cu asta.



În absenţa mea, pînă luni, vă las în compania frumoasei ghide Li, care ne-a vîndut o plimbare cu barca la 8 euro şi toţi am acceptat fără cîrteală. Ne-a vrăjit.