Subtilităţi franţuzeşti

Cică umblă inspecţia muncii prin birouri de vreo cîteva zile.

Noi ăştia mititeii sîntem angajaţi la alte firme - numite între cunoscători negustori de carne vie - şi prestăm în contul lor pe la clienţi, chiar în birourile clienţilor. Clientul, în cazul de faţă, e reprezentat de şefă.

Dacă prestezi vreo trei ani la un singur client, poţi să reclami acestuia să te angajeze direct. Şi atunci trai neneacă, devii un fel de şefă: orare la bunul plac, cafeaua cafea, vacanţe ieftine, vreo 40-50 de zile de concediu pe an, credit ieftin la casă şi cîte şi mai cîte. Bine, rămîne detaliul nesemnificativ că eşti obligat să te consacri unor activităţi profesionale care nu prea îţi sînt pe plac şi că trebuie mereu să-ţi sapi adversarii, astfel încît să ţi se acorde ţie măririle de salariu anuale şi nu lor. De aceea e aşa de greu să pătrunzi ca angajat la client, pentru că mai întîi trebuie să te înscrii în tiparul prezentat şi apoi pentru că e concurenţă mare.

Şi ce caută inspecţia muncii? Păi te întreabă de cîţi ani prestezi aici şi se uită prin mailurile tale să vadă cum le semnezi. Dacă zici în mailuri că te cheamă cutare şi lucrezi la departamentul cutare al clientului şi în plus ai mai mult de trei ani de cînd eşti acolo, atunci inspecţia muncii zice: aha, travail masqué, amendă usturătoare clientului şi angajarea imediată a cărnii vii.

Astfel se explică grija subită a d-nei şefa să precizăm obligatoriu în semnăturile la mailuri, doar atît: Cutare Cutărescu, de la negustorul de carne vie cutare. Şi în plus, dacă ne întreabă cine ne aprobă nouă concediile, să răspundem cu: păi ni le aprobă nenea negustorul că sîntem angajaţii lui, în nici un caz nenea clientul.