Am aflat deunăzi că a turnat-o cineva pe şefă undeva sus în ierarhie că nu-i plac nici negrii şi nici arabii. Şi totuşi, în acelaşi birou avem un arab şi un negru. Cu negrul n-am remarcat nimic, dar cu arabul are un comportament execrabil, se ia de el cu agresivitate, la limita insultei, din orice mizerie, îi refuză concediile, îl ignoră adesea cînd el încearcă să-i vorbească, etc. E drept ca nici el nu străluceşte printr-o competenţă profesională de excepţie, aş spune că e chiar la limita de jos. Însă, pentru ce e de făcut, eu zic că e suficient. În plus, e un tip destul de la locul lui, deşi se scarpină frecvent la c%*$, îşi trage mucii că nu are batistă iar la masă e bine să nu te aşezi în faţa lui pentru că iei mereu proiecţii umede pe lentilele ochelarilor.
De curînd l-a prins radarul poliţiei cu viteză excesivă şi a primit scrisoare acasă cu amenda de plătit şi cu înştiinţarea că şi-a pierdut un punct de pe permisul de conducere. Cum are de recuperat în curînd alte puncte pierdute mai demult, noua contravenţie ar întîrzia numita recuperare cu încă trei ani.
Numaidecît a început să îl ia lumea în balon şi să îi zică:
- Îţi dai seama, măi M., în ritmul ăsta o să îţi pierzi toate punctele şi o să conducă Mercedesul nevastă-ta în locul tău.
La aceste vorbe, M., altfel masiv şi liniştit, aproape că i-a dat un cap în gură lui G., dar s-a mulţumit să spună că asta nu se va întîmpla niciodată. S-a mai liniştit atunci cînd şefa a sugerat că M. ar putea să o pună pe nevastă-sa să declare că ea a fost la volan şi în felul acesta să i se retragă ei punctul.
Un comentariu:
Da, am. Si mai sint si altii in alte birouri, in general oameni competenti si cu care se poate glumi.
Trimiteți un comentariu