Zi de zi

Luni: Cum coboram scările la Saint Lazare şi mă îndreptam înspre RER, în mijlocul culoarului, între picioarele trecătorilor, era aşezată o femeie cu hainele sfîşiate şi plîngea. Multe ziare erau împrăştiate peste tot şi toată lumea se împiedica de ele. În jurul femeii roia o ceată de sarkozei, unii erau ocupaţi să telefoneze, alţii să o mai liniştească.

Marţi: O tînără a început să se covrigească de durere de burtă pe un scaun în tren. Cineva a ajutat-o să coboare la prima staţie şi a anunţat salvarea.

Miercuri: Coborînd din tren la Saint Lazare, mă găsesc mereu în mijlocul unui ambuteiaj uman, unii dau să avanseze pe peron ca să urce în vagoane, alţii merg în sens invers ca să iasă din gară. Doi tipi cu aspect îngrijit ce se îndreptau probabil spre locurile lor de muncă, aparţinînd fiecare taberelor adverse de călători, s-au intersectat pe peron. Unul se dă la stînga lui, celălalt se dă la dreapta lui şi invers, de vreo trei ori. Atunci, unul îl ia de guler pe celălalt şi începe să-i toarne invective. Celălalt îl ia şi el de guler pe potrivnic şi se arată ameninţător la rîndul lui. Încep să se scuture bine, apoi se tîrăsc reciproc într-un vagon de tren şi continuă din ce în ce mai agresiv. Probabil că aşa trebuie de făcut în situaţii din astea, cetăţeanul potrivnic fiind prin definiţie un animal, trebuie să îţi faci loc cu capete în gură sau măcar să îţi arăţi caninii, chiar dacă ai sau nu dreptate.