Moş Crăciun

Ştiu, sărbătorile de iarnă au trecut de mult, dar ce să fac dacă acum am eu chef să povestesc?

Acum vreo doi ani, de Crăciun, mă aflam la o petrecere la nişte prieteni austrieci care locuiau pe vremea aceea la casă în Paris. Cu paharul în mînă, incercam să fac conversaţie cu o japoneză (în kimono, pe bune) care nu ştiu prin ce minune aterizase şi ea pe acolo.

Vacarm, muzică, schimb de cadouri, "O tanenbaum" intonat de nişte austrieci blonzi, tunşi scurt şi solizi, cu aer de nazişti.

Cum spuneam, încercam să leg conversaţia cu Mariko-san, care îmi raspundea din cînd în cînd cu cîte un surîs şi cu sunetul acela specific asiatic de aprobare, un fel de îh suav din gît, foarte binevoitor. Mă cam săturasem de purtat monologuri pentru că interlocutoarea mea nu vorbea cine ştie ce franceză şi începusem să bănuiesc că de fapt nu prea ne înţelegeam, cînd deodată se deschise geamul şi în încăpere intră un domn. Era un invitat întîrziat, care se săturase să tot apese pe butonul soneriei uşii fără să-i deschidă nimeni şi a gasit cu cuviinţă să debarce pe fereastră, dacă tot eram la parter.

Atunci, în spirit de glumă, fericit că găsisem un pretext de a pigmenta conversaţia, îi spusei lui Fubuki:
- Et voilà Père Noël! (Iată-l şi pe Moş Crăciun)
- Îh. Ah oui? - răspunde ea foarte serioasă.

Noul venit începu să strîngă pe rînd mîinile bărbaţilor şi să se pupe de trei ori cu fiecare femeie iar la un moment dat ajunse şi la noi. În paranteză fie spus, semăna leit cu Daniel Prévost, dar mai tînăr. Misaki îl întîmpină cu un aer grav şi politicos:

- Bonsoir Monsieur Noël!

Ce ţi-e şi cu diferenţele astea culturale!