Nu domnule, am fost la slujbă, de fapt la mai multe slujbe.
Aceste slujbe se pot clasifica în două categorii:
I) cele oficiate de către taberneros, în cele bodegas sau tabernas din Sevilla ori Córdoba. Ei te răsfaţă cu cerveza, sangría, vino tinto de Málaga sau de Rioja, astfel încît să te mîntuieşti, adică să devii borracho. Iar dacă mîntuirea nu e pentru tine, atunci măcar să alunece pe gît mai bine diversele tapas sau raciones.
II) cele oficiate de altă specie de preoţi, care de data asta se numesc CEO, Product Manager, Director of Sales, Account Manager, IT Project Manager, Senior IT Architect.
Fiind mai degrabă obişnuit cu primul tip de oficiu, care de altfel a constituit scopul ascuns şi nedeclarat al pelerinajului, al doilea fel a reprezentat o mare noutate.
Totul este construit ca să inspire o atmosferă de pioşenie. În sala de oficiu, scăldată într-un semiîntuneric medieval, singura zonă luminoasă este altarul, constituit dintr-un ecran uriaş pe care defilează imagini menite să fidelizeze pe credincioşii aşezaţi cuminţi în bănci, gata să soarbă cuvintele oratorilor. În spatele sălii se află corul - un pupitru de comandă cu multe butoane la care operează un maestru de ceremonii. Să-l numesc DJ?
Deodată, lumina reflectoarelor se concentrează spre amvonul plasat lîngă altar:
- Leidiz end genlămen, mister K.K., CEO of X inc.
We are the champions, uiii ar ză cempions etc, etc
Mister K.K. se dovedeşte a fi un orator fără pereche, işi modulează tonul cu dibăcie, ca să puncteze astfel simbolurile mistice care apar pe ecran. Limbajul lui este al unui iniţiat: consolidation, compliance, process integration. Vorbeşte astfel vreo 40 de minute, apoi se succed şi alţi vorbitori. Incredibil totuşi cum pot unii să vorbească atît de mult şi să nu se înţeleagă nimic.
După astfel de 2 ore, observ oameni în sală care de-abia îşi înăbuşesc căscaturile. Colegul meu, aşezat alături bea apă şi crănţăne cu zgomot bomboanele prezente din belşug pe mese. Din fericire, urmează o pauză în care ne vom spovedi reprezentanţilor companiei X inc şi vom primi în schimb binecuvîntarea: mîncare!
7 comentarii:
Eu m-am procopsit cu serii de 3 seminarii de 40 de minute fara pauza intre ele, timp de doua zile, iar acum trebuie sa compun un raport. Poate ca la seminariile stiintifice e mai interesant, dar acolo unde am fost eu era ceva ultra comercial, unde vorbitorii incercau sa te convinga ca produsul lor software era cel mai tare din parcare - sa te converteasca la religia lor.
Cit despre vinurile spaniole, cred ca respectiva aroma violenta la care te referi este aroma de butoi de stejar, in care de obicei este invechit vinul de Rioja. Depinde de gust, mie imi place foarte mult, am si cumparat doua sticle de Rioja Reserva din '98, de care am avut grija ca de ochii din cap :)
"E drept ca danezii prefera vinurile din Australia si Chile"
Eh, e relativ. Danezii cu care ma mai sparg si eu in figuri la un vin (rar), prefera vinurile frantuzesti. Eu mi-am zis ca-i chestie de snobism, mai ales ca le cumpara chiar de la sursa, fac mare caz de chestia asta, dar ce stiu eu... om crescut in damful de capsunica a bunicului.
Chiar acum am un Zinfandel la racoare, nu mi se pare rau, ba chiar ma face sa ma gindesc la Euphoria lui nenea Zapp. :)
Nz-nz, da dom'le, constat si eu. Colegul tau R. va fi incintat sa auda ca m-au asimilat astia. :) Da' cu brinza de capra nu ma cumperi. Daca e ceva ce nu pot sa bag in gura e brinza de capra si carnea de oaie. Ma cutremur numai la gind. Brrr...
Hai dom'le ca e buna si brinza de capra. Iar daca oaia nu e de la cantina, in unele circumstante ar putea fi buna.
Imi amintesc ca ma cutremuram pe vremuri si eu la ideea de a minca diverse chestii: brinza imputita, melci, scoici, caracatite, peste crud, stridii.
Acum, singurele chestie care ma lasa rece - cu indiferenta, nu din scirba, ci pentru ca nu le gasesc extraordinare - sint stridiile, crevetii si melcii.
In schimb, la orice ora e binevenit un castron cu scoici cu cartofi prajiti si cu o bere (personal, recomand o Leffe). La fel si cu sushi.
Nu, brinza de capra e clasata. Am incercat de citeva ori cu bunavointa, nu ne-am imprietenit deloc, ba chiar n-am stiut cum sa fac rost mai rapid de-o guma de mestecat ori de o pastila mentolata sa scap de reziduriile din gura. Iar cu oaia asijderea. Tin minte, prin copilarie, ai mei au cumparat pastrama de oaie, nici macar mirosul lasat prin toata bucataria nu l-am suportat. Am mincat in sufragerie in solitudine. Iar de la miel imi place doar drobul si creierul. :)
Hmm, vroiam sa scriu "reziduurile". Am dublat din greseala vocala vecina. Eh...
Ca veni vorba de lichide care se disting prin mediocritate, am vazut mai demult o emisiune in care unor degustatori francezi li s-a dat sa incerce diverse vinuri, dar fara sa li se arate etichetele sticlelor.
Majoritatea a fost de acord ca cel mai ca lumea vin a fost unul care pina la urma s-a dovedit a fi din Chile :)
Trimiteți un comentariu