08 decembrie 2005

Omul cavernelor

Mai demult, cînd lucram cu o echipă mai mare la un proiect, am cunoscut un tip de origine sîrbă, dar care vorbea perfect româneşte. Îmi plăcea de el şi de aceea am păstrat legătura chiar şi după ce proiectul s-a terminat şi ne-am împrăştiat care încotro. Om fin, cultivat, mă rog, nu eram eu de acord cu vederile lui cam prea de stînga, dar era o plăcere să stăm de vorbă şi să polemicăm pe marginea cafelei în pahar de plastic.

De la o vreme venise să lucreze la proiect un alt român. Cum am aflat de venirea lui, am mers să-l salutăm.
- Bună ziua.
- Ah, d'accord. Bonjour.

N-am mai intrat în birou la el niciodată şi nici n-am mai cătat să-i vorbesc.

Luni a venit într-un birou alăturat o colegă cu nume şi simpatic accent româneşti. Cum e obiceiul, şeful ei a plimbat-o pe la toată lumea să o prezinte. Toţi se întreceau în enchanté-uri, numai eu am fost încîntat. Reacţia ei a fost agreabilă, nu s-a supărat, ba chiar a glumit relativ la originea noastră comună. Mi-am şoptit atunci în barbă că trebuie să ieşim din cînd în cînd la o cafea, în virtutea bunelor relaţii între compatrioţi.

Numai că de atunci, de cîte ori o văd, trece ca un avion invizibil pe culoar, cu Mach 3 şi n-apuc să-i propun nimic. Sper să nu-şi imagineze că-s cine ştie ce sălbatic.

Ultima ora: Mission accomplished.

3 comentarii:

lektor spunea...

Ati vorbit romaneste?! Pe bune? A fost bine?!!

Te invidiez...

Iliuţă spunea...

Da' cum. Curat pe româneşte.

În birou au început deja să facă bancuri proaste pe seama mea, în frunte cu şefa, că cică unde mi-am ascuns verigheta şi alte asemenea...

lektor spunea...

Zi-le si tu ca mine: nu e fum, e fok u.

Trimiteți un comentariu