Starea de graniţă

În chiar momentul în care bate la maşină rîndurile de mai sus, A. se gîndeşte că ar fi mai bine să-i întrebe pe ceilalţi doi la ce se gîndeau.
[...]
Onest, Emunu comunică lapidar că, "pe bune", nu se gîndea la nimic. Chiar scrie acest lucru, iar A. îl transcrie după cum urmează: "Nu m-am gîndit la nimic". Emdoi răspunde prompt comenzii şi îi predă lui A. acest scurt raport: "Gîndul la punctul acela de teren în care linia stabilită prin tratate şi convenţii se materializează, ba chiar o simţi în aer de la mare distanţă. Mi-am amintit cele cîteva ocazii pe care le-am avut pînă-acum de a trece peste o frontieră, le-am enumerat. Borş (cînd mi-am notat în jurnal ultimul cuvînt românesc auzit întîmplător înainte de a ieşi din ţară - listă), apoi cea din Ungaria şi Iugoslavia - i-am uitat numele - înainte de Zagreb, Villa Opicina, Tarvisio, Hegyeshalom - între Austria şi Ungaria, deci pe Leitha, Curtici. Apoi la acele ciudate zone de graniţă dintre sala de aşteptare şi pista de decolare a unui avion, la Otopeni şi la Domodedovo (Moscova) deci în interiorul ţării şi nu la marginea ei.[...]"
[...]
După ce îi copiază pe cei doi, A. îşi dă seama că în cursa de persoane - aşa cum bănuia - cel mai mult s-a gîndit ea. Dar îi e greu să îşi descrie avalanşa de trăiri.
[...]
Pentru că nu are încotro şi trebuie totuşi să scrie şi ea ceva, îşi aminteşte de doamna Cora, ale cărei Scrisori bănăţene se află într-una din sacoşe, dar nu le-a putut citi în tren din cauza zdruncinăturilor şi a gîndurilor năvalnice.
[...]
[Doamna Cora]Umblă sat după sat prin Timiş-Torontal, cu trenul, în brişcă, pe jos, în cocie. Oricum, tot continuă să înainteze spre Comloş şi Lunga, cu un singur ţel: să trăiască starea de graniţă. Dar mai ales să o vadă.
(Mircea Nedelciu, Adriana Babeţi, Mircea Mihăieş - Femeia în roşu)

Lunea trecută, la Geneva fiind, am poftit să mă urc pe un deal, Salève, de unde se zvonea că s-ar vedea frumos în vale: oraşul, lacul, jetul de apă. Am luat autobuzul 8 pînă la Veyrier Douane. M-am dat jos, am parcurs cîţiva metri, apoi m-am uitat în stînga şi apoi în dreapta. De o parte şi alta a drumului, două gherete ceva mai mari în care părea că nu era nimeni.

Am făcut un pas înainte, eram în Franţa. Apoi am facut un pas înapoi, eram din nou în Elveţia. Din nou un pas înainte, apoi încă un pas înapoi şi în sfîrşit m-am hotărît să avansez. Senzaţional!