Lucrez din greu

Este ora 14.45 şi scriu aceste rînduri cu dificultate. Cu ultimele puteri, aş spune. La parterul clădirii încă se dau lupte crîncene. Mulţi dintre colegi au căzut la datorie, unii dintre ei mai zvîcnesc încă din degetul mic sub mese, iar cei care mai suflă o fac cu mişcări vlăguite.

Azi a fost o lejeră modificare a programului obişnuit.
Şefa a împlinit o frumoasă vîrstă, ea afirmă că a schimbat prefixul, încă un rid s-a adăugat pe fruntea ei, ochelarii ei s-au îmbogăţit cu încă o dioptrie. Dar eu nu i-am împărtăşit aceste gînduri mizere, ci am complimentat-o din plin, ne-ratînd ocazia să îi spun că arată ca la 30 20 de ani.
În consecinţă, a trimis un e-mail de invitaţie la o grămadă de lume pentru sărbătorirea fericitului eveniment, iar noi, cei invitaţi, am cotizat cîte 5 euro, ca să-i luăm o cremă anti-rid mai acătării.
Ostilităţile au început pe la ora 12, prezenţi fiind chiar şi şefii cei mari, care au demonstrat încă o dată că şi ei sînt oameni. Cum spuneam la început, bătălia încă continuă, am constatat cu stupoare că am colegi în care se poate turna mai mult vin decît intr-un butoi.

Am dezertat de la locul faptei tocmai cînd a fost despachetat camembert-ul, imediat după ce şefa şi-a anunţat disponibilitatea de a mai face un copil. Nu vreau să fiu înţeles greşit, iubesc această brînză, dar nu atunci cînd o miros din gura vreunui coleg care îmi susură în urechi că azi CAC40 a căzut cu 2%.

Aşa că mă regăsesc acum singur în birou, faţă în faţă cu tastatura, incapabil să răspund la telefon, pentru că oricum n-aş înţelege nimic, ia mai dă-i naibii!

Ultima oră: Şefa a sfîrşit in căruciorul de la supermarché -împrumutat pentru ocazie - împinsă pînă la uşa magazinului de către unul dintre colaboratorii apropiaţi.